ASUS Republic of Gamers anunță disponibilitatea tastaturii de gaming Claymore II și a seriei de mouse-uri de gaming Gladius III
Tastatura de gaming Claymore II dispune de un numpad detașabil, iar seria de mouse-uri de gaming Gladius III oferă o rezoluție în intervalul 100 – 26.000 dpi, cu o deviație de 1% – caracteristică segmentului de produse de top.
ASUS Republic of Gamers (ROG) anunță disponibilitatea tastaturii de gaming ROG Claymore II și a seriei de mouse-uri de gaming ROG Gladius III. Lansate la CES 2021, aceste periferice de ultimă generație au fost proiectate pentru controlul superior în jocuri, conferind un avantaj tactic în jocurile online și în titlurile „esports”. Ambele produse au fost premiate cu Red Dot 2021 în categoria „Computere și IT”.
Tastatura de gaming ROG Claymore II le oferă gamerilor noi și interesante moduri de joc, permițându-le să creeze un sistem de gaming ideal, prin atașarea numpad-ului detașabil pe oricare dintre laturile acestei tastaturi „tenkeyless” (TKL). Claymore II poate fi folosită atât cu cablu, cât și wireless, iar iluminarea Aura Sync poate fi sincronizată cu alte componente și periferice compatibile Aura.
ROG Gladius III și ROG Gladius III Wireless sunt mouse-uri de gaming ergonomice, dotate cu un senzor optic cu rezoluția de 19.000 dpi (tunat până la 26.000 dpi) pentru controlul rapid și precis al cursorului, cu latențe aproape zero. Fiecare model dispune de designul unic Push Fit Switch Socket II, care este compatibil atât cu comutatoare mecanice, cât și cu micro-comutatoare optice Omron și oferă o activare instantanee a butoanelor, fără click-uri nedorite. În plus, flexibilul cablu ROG Paracord și piciorușele de mouse cu margini rotunjite 100% TPFE asigură o alunecare ultra-lină. Estetic, designul asimetric clasic al acestor două mouse-uri de gaming este potrivit pentru o varietate de stiluri de priză pentru dreptaci, ambele având panouri laterale texturate, cu o aderență bună, care se remarcă prin marcajele ROG gravate cu laser și iluminarea RGB.
Tastatura de elită pentru gaming ROG Claymore II
- Tastatură „tenkeyless” 80% cu numpad detașabil care poate fi atașat pe oricare dintre laturi;
- Comutatoare opto-mecanice ROG RX Red și RX Blue cu o întârziere aproape zero la înregistrarea semnalului;
- Timp de răspuns ultra-rapid de 1 ms atât în modul cu cablu USB C®, cât și în cel wireless 2,4 GHz RF, cu o baterie de 4.000 mAh care permite până la 43 de ore de utilizare
ROG Claymore II poate fi utilizată ca tastatură TKL 80% de sine stătătoare sau ca tastatură completă 100% , cu numpad-ul atașat pe latura din dreapta sau pe cea din stânga, în funcție de preferințele individuale. Comparativ cu modelul anterior, Claymore II a adoptat un nou design de tip „slot in”, pentru a oferi numpad-ului detașabil o conexiune mai sigură și mai robustă cu tastatura. De asemenea, tastatura oferă elemente utile precum tastele care se pot personaliza, un rulou pentru controlul volumului și un suport pentru încheieturi detașabil, pentru o tastare mai confortabilă.
ROG Claymore II poate fi dotată cu comutatoare opto-mecanice ROG RX Blue sau RX Red. Văzute în premieră în tastatura de gaming ROG Strix Scope RX, aceste comutatoare premium au o tijă cu profil pătrat cu LED-uri RGB integrate, pentru a oferi iluminare per tastă compatibilă cu tehnologia wireless Aura Sync. Designul facilitează întârzieri aproape zero la înregistrarea semnalelor pentru a asigura o activare instantanee în momentul în care o tastă este apăsată. Tija cu profil pătrat și mecanismul de stabilizare X stabilizer lucrează în tandem pentru a oferi apăsări consistente și fără clătinări ale tastelor și o remarcabilă durabilitate, având o durată de viață de până la 100 de milioane de apăsări.
ROG Claymore II oferă un timp de răspuns de 1 ms atât în modul cu cablu cât si în cel radio wireless 2,4 GHz, venind la pachet cu un cablu USB C® și un adaptor USB C la USB Type A. Lățimea de bandă mare a interfeței USB C permite utilizatorilor să încarce rapid tastatura sau să conecteze un alt dispozitiv prin intermediul portului „passthrough” din spatele tastaturii.
Mouse-urile de gaming ROG Gladius III Wireless și ROG Gladius III
- Mouse-uri de gaming cu rezoluția de 19.000 dpi și o deviație de 1% (special tunate la 26.000 dpi), senzor optic de 400 ips și rată de eșantionare de 1.000 Hz;
- Design Push Fit Switch Socket II care este compatibil atât cu comutatoarele mecanice cu 3 pini, cât și cu micro-comutatoarele optice Omron cu 5 pini, pentru forțe variabile ale click-ului și o durată de viață extinsă
ROG Gladius III Wireless este dotat cu conectivitate triplă prin intermediul conexiunii radio ultra-rapide în banda de 2,4 GHz, a conexiunii Bluetooth® LE cu consum redus sau a unui cablul USB. Utilizatorii au astfel flexibilitatea de a selecta modul care se potrivește cel mai bine cu scenariul de utilizare. Tehnologia de împerechere rapidă prin Bluetooth le permite utilizatorilor să comute între trei dispozitive prin intermediul butonului Pair.
Senzorul optic de top din echiparea seriei ROG Gladius III oferă o acuratețe și o precizie fără rival, lucrând la rezoluții în gama 100 – 26.000 dpi cu o deviație de 1%, din clasa de top. Mouse-urile vor putea urmări impecabil mișcarea la viteze de până la 400 de inchi pe secundă (ips) și o accelerație de 50 g. Senzorul optic oferă, de asemenea, o rată de eșantionare de 1.000 Hz atât în modurile wireless 2,4 GHz, cât și în cel cu cablu, pentru un răspuns fără latențe. Utilizatorii pot salva până la 5 profiluri în memoria internă a mouse-ului.
Comutatoarele mecanice folosesc așa-numitul „debouncing” (înregistrare precisă a fiecărui semnal) pentru activarea butoanelor, ceea ce de obicei rezultă în latențe ale click-urilor. Gladius III are un design unic al butoanelor cu un mecanism pivotant cu distanță zero între buton și comutator, pentru a permite o activare instantanee. În plus, firmware-ul tunat filtrează orice click neintenționat, atât pentru comutatoarele mecanice, cât și pentru micro comutatoarele optice, conferindu-le gamerilor un avantaj în gaming-ul competitiv.
Grație designului Push Fit Switch Socket II utilizatorii pot să schimbe „la cald” tradiționalele comutatoare mecanice cu 3 pini și cele mai recente micro comutatoare optice Omron® cu 5 pini. Întrucât comutatoarele variază în privința senzației oferite și a caracteristicilor, inovatorul design al soclului le oferă utilizatorilor flexibilitatea de a selecta comutatorul care se potrivește cel mai bine cu stilul lor individual de joc. Soclul consolidat reduce, de asemenea, clătinările, pentru a oferi click-uri consistente ale butoanelor.
ROG Gladius III are marcaje ROG gravate cu laser și iluminate RGB pe panoul lateral și este echipat cu un cablu ROG Paracord și cu piciorușe de mouse cu margini rotunjite fabricate 100% din Teflon (PTFE), pentru a asigura o alunecare rapidă și lină.
Views: 0
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.