ASUS lansează Zenbook 17 Fold OLED în cadrul evenimentului The Incredible Unfolds și a celui virtual, cu prilejul IFA 2022

Laptopul unic Zenbook 17 Fold OLED va fi disponibil la nivel mondial începând din al patrulea trimestru din 2022, la un preț începând de la 3999 Euro, oferind inovații într-un format unic.

  • Disponibil din Q4: Revoluționarul Zenbook 17 Fold OLED va fi disponibil începând din al patrulea trimestru din 2022, cu prețuri pornind de la 3999 Euro.
  • Imaginează-ți o nouă realitate: Primul laptop OLED de 17,3 inchi pliabil are un ecran OLED de 17,3 inchi ce se pliază într-un format compact de 12,5 inchi.
  • Standul ASUS la IFA 2022: Standurile din cadrul evenimentului expun cele mai recente inovații de la ASUS și ROG, cu o selecție de produse disponibile pentru testare la fața locului.


ASUS a anunțat astăzi mult-așteptatul Zenbook 17 Fold OLED (UX9702), dezvăluind în același timp inspirația, povestea designului, specificațiile, prețurile și disponibilitatea acestuia în cadrul lansării virtuale a lui Zenbook 17 Fold OLED și a evenimentului pentru presă The Incredible Unfolds with Zenbook 17 Fold OLED. Acest laptop pliabil unic de 17,3 inchi va fi lansat la nivel global începând cu trimestrul al 4-lea din 20221, iar prețul va începe de la 3999 Euro.

Acest laptop remarcabil, care a impresionat prin versatilitate, originalitate și ingeniozitate încă de la dezvăluirea lui la CES 2022, are un design unic, ce permite două configurații ale ecranului OLED într-un singur dispozitiv. Un ecran tactil mare de 17,3 inchi la 2,5K în format 4:3 se pliază în mijloc pentru a crea două ecrane 3:2 de 12,5 inchi, perfect alipite, cu rezoluții de 1920×1280, ceea ce conferă modelului Zenbook 17 Fold OLED un format unic, cu o versatilitate nemaiîntâlnită până acum. Atunci când este combinat cu tastatura și touchpad-ul ASUS ErgoSense Bluetooth® de dimensiuni mari, designul pliabil permite mai multe moduri de utilizare.

Zenbook 17 Fold OLED va fi disponibil pentru demonstrații practice în standul ASUS din cadrul IFA 2022, alături de o gamă completă de inovații. Printre produsele disponibile spre testare în stand se numără cele mai noi echipamente consumer, comerciale și de gaming de la ASUS și ROG, oferind o perspectivă largă asupra celor mai recente inovații, tehnologii și produse lansate.

Imaginează-ți o nouă realitate


Proiectat împreună cu Intel, Zenbook 17 Fold OLED este primul2 laptop OLED pliabil de 17,3 inchi din lume verificat de Intel® Evo™. Acesta le oferă utilizatorilor două dimensiuni de afișaj OLED într-un singur dispozitiv: un ecran tactil mare 4:3, de 17,3 inchi și cu rezoluție 2,5K, care se pliază la mijloc pentru a crea două ecrane 3:2, perfect alipite, de 12,5 inchi și cu rezoluție 1920×1280. Multiplele moduri de utilizare polivalentă – Desktop, Laptop (cu tastatură Bluetooth), Laptop (cu tastatură virtuală), Tabletă, eReader și Ecran extins – sunt activate de designul pliabil în combinație cu tastatura și touchpad-ul Bluetooth ASUS ErgoSense.

ASUS și Intel au dezvoltat soluții de top în cadrul industriei pentru a avansa procesul inovator în categoria dispozitivelor pliabile, susținând colaborări între experții din domeniu și în cadrul ecosistemului. Performanța fără efort este susținută de procesoarele din seria U din a 12-a generație Intel Core™ i7, grafica Intel Iris® Xe, conexiunea fără fir Intel WiFi 6E, memoria de până la 16 GB RAM și SSD-ul rapid de 1 TB PCIe® 4.0. Pentru conectarea la periferice, sunt disponibile două porturi Thunderbolt™ 4 convenabile, care suportă încărcarea rapidă a bateriei durabile de 75 Wh, precum și extinderea imaginii pe ecrane externe.

Povestea lui Zenbook 17 Fold OLED


În cadrul evenimentului destinat presei a fost abordată o gamă largă de subiecte, inclusiv inovațiile tehnice, designul, aspectele legate de mediu și experiența utilizatorului. Zenbook 17 Fold OLED este conceput pentru a oferi funcțiile mai multor dispozitive – laptop, desktop și tabletă – într-un singur dispozitiv compact, cu moduri polivalente, care răspund oricărei nevoi. Aspectul atrăgător include o monogramă cu logo-ul ASUS pe stratul de sticlă mată, care captează lumina într-un mod fascinant. Pe lângă estetica premium, capacul dispozitivului este realizat din piele artificială de culoare verde închis, conferindu-i o senzație confortabilă.

În cadrul evenimentului au fost discutate și provocările tehnice, inclusiv ingineria din spatele balamalei robuste de 180° și modul în care sunt utilizați senzorii giroscopici pentru a asigura cel mai bun sunet emis de sistemul audio cu patru difuzoare, indiferent de orientarea dispozitivului. De asemenea, s-a explicat cum a fost realizat un laptop atât de ușor și puternic, suficient pentru a obține verificarea Intel Evo.

Standurile ASUS la IFA 2022


Pe lângă evenimentul virtual de lansare, ASUS a organizat la Berlin și un eveniment exclusiv pentru reprezentanții mass-media, pentru a prezenta povestea din spatele acestui laptop unic. Totodată, compania participă cu standuri în cadrul IFA 2022. Publicul este invitat să viziteze standurile ASUS în perioada 2-6 septembrie, zilnic între orele 10.00 și 18.00 (CEST), în Messe Venue, Sala 11.2 (Berlin ExpoCenter City, Messedamm 22, 14055 Berlin, Germania).

Zenbook 17 Fold OLED va fi disponibil pentru teste și demonstrații practice în standurile ASUS IFA, alături de o gamă largă de inovații existente. Printre acestea se numără PC-uri din clasa consumer, pentru creatori, comerciale și de gaming; sisteme AiO și desktop-uri comerciale; cele mai recente smartphone-uri ASUS și ROG; periferice, ecrane, plăci de bază, smartwatch-uri, mini PC-uri, dispozitive de rețelistică și surse de alimentare.

Note:
1Disponibilitatea produsului poate varia în funcție de țară și teritoriu. Vă rugăm să contactați reprezentanții locali ASUS pentru mai multe informații.
2Conform unei analize interne a pieței realizate de ASUS în aprilie 2022, comparând Zenbook 17 Fold OLED cu modelele concurente de laptopuri convertibile cu ecran OLED de 17,3” de la producători precum: Acer, Apple, HP, Huawei, Dell, Lenovo, Microsoft și Samsung.

Views: 0

Lasă un răspuns