Aspasia Collagen Beauty – Frumusețea vine din interior!

Da, ești frumoasă! Orice femeie este frumoasă! Și, da, frumusețea vine, așa cum știi, din interior, dar  nu doar din suflet. Pielea poate fi cu adevărat sănătoasă, fermă și frumoasă nu doar atunci când folosești creme hidratante, anti-rid sau seruri. Pielea noastră are nevoie de colagen, de elastină și de o hidratare celulară  din interior care să-i asigure protecție împotriva stresului oxidativ. În același timp tot ce îi vei oferi pielii tale, din interior, pot beneficia și părul, dar și unghiile tale.

Colagenul este proteina din corp care conferă pielii fermitate, elasticitate și structură. Însă, din păcate, odată cu vârsta, producția de colagen începe să scadă, iar fibrele de acid hialuronic, colagen și elastină se modifică atât structural, cât și funcțional, făcând posibilă apariția liniilor fine și a ridurilor. Vestea relativ proastă este că începem să pierdem colagen cu o rată de 1% pe an încă de la vârsta de 25 de ani, ceea ce înseamnă că până la 50 de ani producția de colagen natural este foarte mult redusă. Iar cum și procesul metabolic încetinește pe măsura trecerii anilor, la fel și regenerarea fibrelor de colagen devine tot mai puțin eficientă. Ce îți rămâne de făcut? Să te resemnezi sau să lupți împotriva timpului. Tu ce ai alege?

Ar trebui să îți amintești, în primul rând, că alimentația echilibrată, bogată în nutrienți, joacă întotdeauna un rol foarte important. De asemenea, această dietă poate și trebuie să fie completată cu ingredientele esențiale reactivării și formării de colagen și acid hialuronic.

Avem o veste bună: aceste ingrediente pot fi regăsite în mod fericit în compoziția produsului Aspasia Collagen Beauty tocmai pentru acest scop: pentru a reînnoi aspectul pielii, părului și unghiilor!

Aspasia Collagen Beauty este un complex special de colagen și acid hialuronic, îmbogățit cu vitaminele C și E, zinc și biotină, sub formă de flacoane, cu administrare orală. Colagenul lichid din Aspasia Collagen Beauty nu este pur și simplu absorbit de piele, așa cum se întâmplă atunci când se utilizează creme/seruri cu conținut de colagen. În schimb, acesta este absorbit de intestinul subțire pentru ca organismul să beneficieze direct și eficient de proprietățile sale benefice. Un flacon de Aspasia Collagen Beauty are 25 ml, iar fiecare ingredient are rolul său esențial pentru o piele strălucitoare și sănătoasă din interior. Dacă ți-am dezvăluit deja care este rolul colagenului în frumusețea și sănătatea pielii, despre acidul hialuronic îți putem spune că este o substanță care, de asemenea, se găsește în mod natural în organism, fiind concentrat în proporție de 50% la nivelul pielii și reprezentând un hidratant biologic. Din nefericire, la fel ca și colagenul, producția naturală de acid hialuronic se diminuează odată cu trecerea anilor.

Despre vitamina C se poate spune că aceasta contribuie la formarea normală a colagenului, iar despre vitamina E că are rol în protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. În schimb, biotina menține sănătatea pielii și a părului, iar zincul, în plus, intervine și în asigurarea unui metabolism normal al acizilor grași.

Un singur flacon buvabil Aspasia Collagen Beauty pe zi, consumat de preferat seara, direct sau diluat în 100 ml de apă, ceai, suc sau orice alt lichid, va da pielii tale o nouă viață, ajutând-o să-și recapete elasticitatea și strălucirea, iar părul și unghiile – aspectul sănătos. Da, atât de simplu este!

Pentru mai multe informații, accesați www.aspasiabeauty.ro.

Hits: 6

%d blogeri au apreciat: