Allview completează seria 6500 cu noi modele de televizoare Smart din gama ePlay și lansează 32ePlay6500-H/1

  • Primul model al seriei ePlay 6500 este un Smart TV cu diagonala de 32 inch, care se afirmă printr-un design subțire și elegant, paneluri DLED ce integrează tehnologia VA (Vertical Alignment) care asigură o creștere a ratelor de contrast cu până la 400% și a uniformității nivelului de negru cu 200% față de tehnologia IPS. Opțiunea Dolby Audio amplifică experiența acustică a utilizatorului și redă un sunet perfect echilibrat.
  • Modelul 32ePlay6500-H/1 este încadrat în noua clasă energetică E și beneficiază de un consum redus de energie.

 

Compania Visual Fan S.A., listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW, deținătoarea brandului Allview, anunță lansarea Smart TV-ului 32ePlay6500-H/1. Noul model vine ca o completare a portofoliului companiei și reprezintă un produs extrem de accesibil, ideal pentru utilizatorii de Android TV™.

„În urmă cu aproape trei ani am lansat pe piața românească primele modele de televizoare Allview, asumându-ne promisiunea față de consumatori că le vom oferi produse ce integrează tehnologii de top, prin care își pot îmbunătăți viața de zi cu zi și pe care le vor putea achiziționa la prețuri competitive. Astăzi, ne mândrim că am reușit să respectăm acea promisiune, iar ca dovadă stau rezultatele ediției din acest an a programului național „Rabla pentru electrocasnice”, în cadrul căruia peste 20% dintre voucherele solicitate la categoria televizoare au fost folosite pentru achiziționarea unor dispozitive Allview. În ultimul an, rolul televizorului în viața noastră s-a schimbat, iar pe măsură ce locuințele s-au transformat treptat în sală de conferință, birou, școală, sală de sport, restaurant, Allview a încercat să ofere TV-ului noi valențe, inclusiv funcția de control a device-urilor Smart din locuință.”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview

Această prezentare necesită JavaScript.

Experiență audio-vizuală absolută

Calitatea imaginii unui televizor este influențată de tipul de panel folosit, iar modelul 32ePlay6500-H/1 beneficiază de display-uri DLED de 60Hz, realizate folosind tehnologia VA (Vertical Alignment) și care aduc o nouă experienţă de vizualizare prin culori vii, un negru profund, contrast nativ mai mare și detalii fine.

Pachetul de imagine este completat cu opțiuni precum: Dynamic noise reduction, Gamma control, Control contrast local sau Game mode.

Sunetul este bine definit și clar datorită opțiunii Dolby Audio și a celor două difuzoare de câte 8W integrate, ce oferă o experiență audio excelentă, cu frecvenţe bine delimitate.

Android TVTM – conținut nelimitat

Cu Android TVTM, noul model 32ePlay6500-H/1, permite accesarea celor mai populare aplicații, precum: Netflix, Youtube, HBO GO, Prime Video și oferă o experiență digitală personalizată și nelimitată, prin conectarea la Internet și explorarea celui mai mare magazin de aplicații – Google Play Store. Cu ajutorul funcției Chromecast încorporate, utilizatorii pot vizualiza cu ușurință orice conținut de pe telefon direct pe televizor.

Conectivitate extinsă

Clienții beneficiază de o selecție solidă de porturi, iar printre dotările oferite amintim 3 porturi HDMI, 2 porturi USB, slot CI+, ieșire audio digitală, jack 3.5 mm pentru căști, precum și conector pentru DVB-T/T2/C/analog.

Clasa energetică E – consum redus de energie

Modelul 32ePlay6500-H/1 este printre puținele televizoare existente pe piața românească, ce se încadrează în noua clasă energetică E, care asigură un consum de energie redus și alinierea la cele mai noi standarde europene.

Disponibilitate și preț

32ePlay6500-H/1 este disponibil la prețul special de 899 ron. Astfel, clienții care vor comanda noul device în perioada 07–14 octombrie vor beneficia de un discount de 200 lei, aplicat prețului de lansare de 1099 lei. Pentru mai multe informații despre acesta, vă invităm să accesați pagina de produs: 32ePlay6500-H/1

Hits: 20

%d blogeri au apreciat: