Acer lansează două modele de monitoare de gaming, curbate, ultra-wide
- Acer extinde gama de monitoare de gaming curbate cu modelele XR341CK și XZ350CU, cu tehnologie Frame Rate Sync, pentru experiențe de joc fără egal
- Acer Predator X34, primul monitor curbat de gaming anunțat în luna aprilie, este disponibil la vânzare
- Gama de monitoare beneficiază de tehnologie IPS UltraWide QHD (3440 x 1440) 21:9 sau UltraWide Full HD (2560 x 1080) VA, pentru unghiuri de vizualizare de 178 de grade
- Sistemul de sunet DTS®, cele două difuzoare și suportul modern din aluminiu îmbină perfect stilul cu sunetul de neegalat
Acer lansează două noi monitoare de gaming curbate, ultra-wide (21:9) – Acer XR341CK și XZ350CU, ce vor fi disponibile și în magazinele din Romania de luna viitoare. Cele două modele dispun de tehnologie Frame Rate Sync și completează gama de gaming al cărei produs erou – – primul monitor a fost lansat în luna aprilie a acestui an. Gama tot mai extinsă de monitoare curbate Acer furnizează cele mai reale și captivante imagini, potrivite gamerilor care caută experiențe la cel mai ridicat nivel.
Beneficiind de tehnologii precum AMD FreeSync™ sau Adaptive Sync, sistem de sunet DTS Sound și funcții OSD pentru gaming, monitoarele răspund celor mai pretențioase cerințe de gaming sau de design profesionist:
- Predator X34 – 34” UltraWide QHD, ZeroFrame, 75Hz, DTS Sound
- Acer XR341CK – 34” UltraWide QHD cu tehnologie FreeSync, ZeroFrame, 75Hz, DTS Sound
- Acer XZ350CU – 35” UltraWide FHD cu Adaptive Sync, 144 Hz, DTS Sound
Proiectate să răspundă celor mai ridicate cerințe de stil și performanță
Formatul 21:9 disponibil într-un ecran curbat transformă experiența de vizionare, creând sentimentul unei participări active la acțiune. Acesta oferă o vizionare uniformă, în timp ce rezoluția UltraWide QHD (3440 x 1440) și unghiul de 178 de grade asigură o experiență de joc, de lucru sau de vizionare de filme foarte reală. Monitoarele curbate Acer asigură o reproducere fidelă a culorilor datorită suportului 100% pentru spectrul de culori sRGB, făcându-le ideale în activitatea de zi cu zi a designerilor și a fotografilor.
Subțiri și fine, având unghiuri dinamice, un suport modern din aluminiu și design ZeroFrame, monitoarele oferă vizualizare optimă într-o dimensionare minimalistă, ideală pentru set-up-uri multi-ecran. Suportul atractiv din orice unghi ar fi privit permite totodată ascunderea cablurilor.
“Suntem liderii pieței cu gama noastră de monitoare format 21:9. Predator X34 este un monitor adresat jucătorilor dedicați, care a revoluționat piața în momentul lansării. Următoarele două modele cu ecran curbat demonstrează anagajamentul Acer de a oferi gamerilor adevărați, profesioniștilor și pasionaților de home entertainment cele mai bune soluții de vizionare”, a declarat Marian Brătășanu, Business Development Manager Desktop&Display Solutions, Acer Romania.
Experiență de joc fără tearing și fără lag
Întreaga gamă de monitoare curbate dispune de setări OSD GamingView oferind utilizatorilor libertatea de a crea și salva până la trei profiluri prestabilite, pentru a maximiza experiența de joc și a ajusta luminanța LED astfel încît să reducă orice interferență. Ajustarea nivelului de negru contribuie la o imagine mai clară în scenele întunecate de gaming, în timp ce claritatea imaginilor îmbunătățește experiența jocurilor FPS.
Sunet puternic, confort maxim
Sistemele DTS cu boxe de 9W asigură un sunet premium ce redă cu fidelitate șuieratul gloanțelor, zgomotul de sticlă spartă sau explozie, plasând jucătorul în atmosfera potrivită.
Concepute să suporte rate ridicate de transfer, monitoarele au porturi HDMI 2.0, sau DisplayPort. Seria de monitoare curbate are, de asemenea, patru porturi USB 3.0 în spatele ecranului, oferind opțiuni multiple de conectare la dispozitivele de gaming, precum și pentru a încărca telefoane și alte gadgeturi.
Proiectate pentru a fi cât mai ergonomice, monitoarele pot fi înclinate de la un unghi de -5° la 35°și ajustate pe verticală până la 130 mm, pentru o vizionare cât mai confortabilă. Tehnologia EyeProtect include filtru pentru lumină albastră, tehnologie flicker-less, ajustare fină și comfyview pentru a reduce oboseala ochilor. Designul zero-frame permite set-up-ul cu mai multe monitoare pentru o experiență îmbunătățită de gaming.
Cele două monitoare vor fi disponibile la prețuri începând de la 5299 de lei.
Pentru mai multe informații despre produsele Acer, vizitați pagina www.acer.ro.
Despre Acer:
Fondată în 1976, Acer este o companie care furnizează componente hardware, software și servicii, investind în cercetarea, proiectarea, marketarea, vânzarea și suportul pentru produse inovatoare, care îmbunătățesc viața oamenilor. Portofoliul de produse Acer include PC-uri, ecrane, proiectoare, servere, tablete, smartphone-uri şi produse de tip wearables. Firma dezvoltă de asemenea și soluții cloud care să reunească Internet of Things. Acer are 7.000 de angajați la nivel global și este al patrulea cel mai mare furnizor de PC-uri din lume (conform IDC 2014). Cifra de afaceri a companiei în 2014 a fost de 10,39 miliarde de dolari.
București, 26 august 2015 – Acer
Views: 0