30 de milioane de oameni din întreaga lume au dobândit abilități digitale în timpul pandemiei

Microsoft a sprijinit, în ultimul an, peste 30 de milioane de persoane, din 249 de țări, în procesul de dezvoltare a competențelor digitale, depășind obiectivul inițial al programului global de training, inițiat la finele lunii iunie 2020, și se angajează ca anul acesta să ajute 250.000 de companii să recruteze candidații care dețin competențele potrivite. Prin programul global de training demarat la jumătatea anului trecut, Microsoft își propunea să sprijine 25 de milioane de persoane de la nivel global în dezvoltarea competențelor digitale.

De la muncitori în uzine până la vânzători și șoferi de camioane care au fost disponibilizați, milioane de oameni au apelat în timpul pandemiei la cursurile online puse la dispoziție de GitHub, LinkedIn și Microsoft, cu scopul de a se pregăti pentru locurile de muncă cu cea mai mare cerere pe piață, precum serviciile pentru clienți, managementul de proiecte și analiza datelor.

Anunțul, detaliat pe blogul oficial Microsoft, prezintă eforturile companiei de a ajuta oamenii de pretutindeni, aceasta oferind și în anul 2021 cursuri gratuite, prin intermediul LinkedIn Learning și Microsoft Learn, dar și certificări low-cost valabile pentru 10 dintre cele mai solicitate locuri de muncă. Următoarea etapă a acestei inițiative stabilește un nou fundament pentru o economie bazată pe competențe, printr-o serie de noi instrumente și platforme concepute pentru a conecta persoanele calificate (aflate în căutarea unui loc de muncă) cu angajatorii.

„În ultimul an, pandemia i-a afectat exact pe cei mai vulnerabili”, a declarat președintele Microsoft, Brad Smith. „În cadrul LinkedIn și Microsoft, ne concentrăm pe noi acțiuni pentru a sprijini o piață a muncii mai incluzivă, bazată pe competențe, creând mai multe alternative, o mai mare flexibilitate și căi de învățare accesibile, adaptate noilor locuri de muncă”.

 

LinkedIn intenționează, în decursul acestui an, să ajute 250.000 de companii să facă angajări bazate pe competențe. Compania le va oferi solicitanților de locuri de muncă oportunitatea de a-și demonstra cunoștințele și abilitățile, iar angajatorilor noi instrumente pentru a se conecta cu aceștia pe baza competențelor lor profesionale, printre care:

  • Varianta pilot a LinkedIn Skills Path, un nou mod de a ajuta companiile să recruteze pe baza competențelor. Skills Path include cursuri LinkedIn Learning și evaluări ale cunoștințelor, astfel încât procesul de recrutare să fie unul echitabil, pe baza competențelor dovedite ale candidaților. Diferite companii care își propun să își extindă modelele de recrutare, astfel încât să integreze candidați cu diferite arii de expertiză, precum BlackRock, Gap Inc. și TaskRabbit, pot accesa varianta pilot a Skills Path.
  • Noi funcții pentru personalizarea profilului de LinkedIn, care vor ajuta oamenii să împărtășească mai multe despre ei înșiși, despre cariera și obiectivele lor, într-un mod mai autentic și mai captivant. Acestea includ un Cover Story video, ce le permite celor care își caută un loc de muncă să-și demonstreze abilitățile sociale în fața recrutorilor și managerilor. 75% dintre managerii care vor să facă angajări consideră că un CV standard nu este suficient pentru evaluarea competențelor emoționale și sociale ale unui candidat și aproape 80% dintre aceștia consideră că suportul video a devenit tot mai important în ceea ce privește evaluarea candidaților.*
  • Accesul extins la Skills Graph de la LinkedIn va contribui la crearea unui limbaj comun de competențe pentru indivizi, angajatori, instituții de învățământ și agenții guvernamentale, în vederea îmbunătățirii programelor de planificare, angajare și dezvoltare a forței de muncă.

Resursele Microsoft vin în completarea activităților derulate de LinkedIn pentru a promova oportunitățile vaste de dezvoltare a competențelor digitale, incluzând Career Coach, o aplicație Microsoft Teams pentru Educație, dezvoltată cu ajutorul LinkedIn, care le oferă studenților posibilitatea de a primi consultanță personalizată pentru orientarea în carieră. Career Coach pune la dispoziția instituțiilor de învățământ o soluție integrată, adresată studenților, care îi ajută pe aceștia să își descopere obiectivele, interesele și competențele folosind soluții de inteligență artificială, precum și integrarea cu LinkedIn care evaluează profilul fiecărui student prin raportare la tendințele pieței muncii, ajutându-i pe aceștia să își dezvolte cunoștințele corespunzător realității cotidiene și să se conecteze cu mentorii și colegii într-un singur loc.

„Pentru multă vreme, procesul de recrutare s-a bazat exclusiv pe locul de muncă pe care îl aveau deja candidații respectivi, pe diplomele pe care le dețineau sau pe cei pe care îi cunoșteau. Acest lucru începe să se schimbe. În prezent, angajații înțeleg și prezintă mai bine competențele pe care le dețin și pe cele de care au nevoie, în timp ce organizațiile nu mai țin cont doar de referințe, ci și de competențele pe care lucrătorii, unii din comunități adesea trecute cu vederea, le dețin și le pot utiliza pentru a-și îndeplini sarcinile. Vrem să contribuim la accelerarea schimbării pe care o vedem”, a declarat Ryan Roslansky, CEO LinkedIn. „Din iunie anul trecut, Microsoft și LinkedIn au sprijinit peste 30 de milioane de oameni din întreaga lume în dobândirea competențelor digitale, iar acum ne extindem angajamentul și vrem ca, în 2021, să sprijinim 250.000 de companii să facă angajări bazate pe nivelul de cunoștințe”.

În cadrul acestei inițiative, Microsoft a lucrat îndeaproape cu organizațiile nonprofit partenere, pentru a oferi asistență completă prin programe de coaching, mentorat și networking unui număr de aproape 6 milioane de cursanți. Microsoft va aplica aceste lecții la o scară mai mare și anunță un nou serviciu online, Career Connector, care va ajuta, în urmatorii trei ani, 50.000 de indivizi care își caută un loc de muncă să-și asigure un job în domenii care vizează tehnologia. Această inițiativă se va axa pe cursanții care și-au dezvoltat competențe prin intermediul partenerilor Microsoft din sectorul nonprofit și din sectorul de învățământ, în special femei și minorități slab reprezentate în domeniul tehnologic.

Microsoft facilitează transformarea digitală într-o eră guvernată de soluții cloud inteligente. Misiunea companiei este aceea de a ajuta fiecăre persoană și organizație de la nivel global să realizeze mai mult.

*Metodologia sondajului: Censuswide a efectuat cercetări online, la solicitarea companiei LinkedIn, în perioada 25 februarie – 2 martie 2021, în rândul a 1.009 manageri care voiau să facă angajări și a 2.101 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, cu vârste cuprinse între 18 și 69 de ani, din SUA.

Hits: 12

%d blogeri au apreciat: