Asus ZenFone 2 și Amazon Fire Phone în stoc

QuickMobile, aduce pe piața locală telefoanele Asus ZenFone 2 și Amazon Fire Phone.

QuickMobile continuă să fie primul retailer care pune la dispoziția românilor cele mai în vogă telefoane, iar prin intermediul serviciului premium Shopping în avanpremieră, luna aceasta le oferim cele două noi modele de la Asus și Amazon, în exclusivitate timp de 15 zile înaintea altor retaileri de pe piața locală”, a declarat Tudor Țiboc, General Manager QuickMobile.Tudor Tiboc - director general QuickMobile (s)

Asus ZenFone 2 este un telefon dual-SIM cu ecran capacitativ touchscreen cu diagonala de 5.5’’ și cameră foto de 13 MP. Acesta beneficiază de un procesor quad-core Intel Atom Z3580 de 2.3GHz și memorie RAM de 4 GB. Fiind lansat recent, Asus ZenFone 2 are deja instalat sistemul de operare Android 5.0 Lollipop, nefiind necesară actualizarea acestuia. În ceea ce privește conectivitatea, acest model beneficiază de Wi-Fi, Bluetooth și NFC.

Amazon Fire Phone, primul smartphone al gigantului american, are un display IPS de 4.7’’ rezistent la impact datorită Gorilla Glass 3 și oferă o perspectivă dinamică cu ajutorul celor 4 camere care urmăresc poziția ochilor utilizatorului. În zona de hardware, Amazon Fire Phone vine cu un procesor quad-core Krait 400 de 2.2 GHz și 2 GB de RAM. Sistemul de operare este Fire OS v3.5, o versiune de Android dezvoltată de Amazon, ce permite upgrade la versiunea 3.6.5.

În prezent, Asus ZenFone 2 este disponibil în oferta QuickMobile la prețul de 1.099,90 lei, iar Amazon Fire Phone în varianta de 32 GB costă 999,90 lei.

București, 16 aprilie 2015 – QuickMobile

Visits: 0

Lasă un răspuns