1 din 10 tineri din Generatia Z are intentia de a incepe o afacere anul acesta

Peste o treime (36%) din Generatia Z amana insa intentia de a-si deschide o afacere – este una dintre concluziile ce reies din cea de-a treia editie a studiului „Insights PulseZ”. Studiul surprinde intr-un instantaneu imaginea de ansamblu a membrilor Generatiei Z in 2022, cu nevoile, dorintele si barierele lor in construirea unei cariere antreprenoriale.

Jumatate dintre tinerii romani care au luat in calcul sa investeasca in propria afacere raman motivati si dornici, in pofida lipsei resurselor financiare, care este si principalul obstacol identificat de cea de-a treia editie a studiului anual „Insights PulseZ”.

Specialistii programelor nationale “Vreau sa Fiu Antreprenor” (VSFA) si “Insights” – parte a organizatiei Romanian Business Leaders (RBL), in colaborare cu agentia pentru studii de piata IZI data – au colectat si analizat raspunsurile a peste 1.200 de tineri din Romania nascuti intre 1995 si 2010 pentru a elabora studiul Insights PulseZ (accesibil aici). Scopul este de a surprinde starile si comportamentele in mediul online sau de consum ale tinerilor din Generatia Z, precum si nevoile, motivatiile personale si preferintele lor.

„Impactul pe care il are lipsa resurselor financiare asupra elanului antreprenorial al tinerei generatii este important, insa nu este o noutate. Mediul economic este puternic afectat si accesul la resurse este limitat si mai mult, comparativ cu anii anteriori. Un semnal important este, in opinia mea, perceptia legata de lipsa de cunostinte care sa ii ajute sa faca primii pasi pentru pornirea propriei afaceri, precum si lipsa suportului mentorilor. Aici este un vast camp de actiuni si trebuie sa ne extindem eforturile prin programul national antreprenorial cu sprijinul mediului de afaceri,” a declarat Dragos Petrescu, Presedintele Romanian Business Leaders si Lider de proiect Insights si Vreau sa fiu Antreprenor.

Relaxarea restrictiilor schimba optica in privinta sustenabilitatii

La momentul efectuarii unei achizitii peste jumatate dintre participantii la studiu afirma ca acorda importanta si urmaresc ca brandul pe care il au in atentie sa fie sustenabil, procentul fiind insa in scadere fata de anul trecut, 53% fata de 61% in 2021.

“Prezentul studiu releva pentru Romania o generatie dornica de a-si lasa amprenta la nivel de societate, atenta la valori precum sustenabilitatea, care cauta o cariera unde in primul rand conteaza ceea ce fac si abia apoi pachetul salarial. Alte concluzii desprinse sunt:  lipsa motivatiei intrinseci in ceea ce priveste job-ul, nevoia de mentori si de structura in a aborda un proiect pe termen lung.  Eu vad in aceste rezultate ale studiului un semnal de alarma la care managerii de azi ar trebui sa fie atenti si sa vina in intampinarea noilor generatii cu viziune, inspiratie si directii care sa faca munca tinerilor relevanta si plina de sens”, a declarat Dan Schipor, Partener Business Advisory pentru BDO Romania.

In privinta comportamentelor sustenabile indirecte, ponderea celor care folosesc mai des mijloace de transport in comun decat masina (40%) este aproape la acelasi nivel ca anul trecut, in schimb cei care merg pe jos (55%) sau aleg sa mearga cu bicicleta sau trotineta distantele scurte (17%) au scazut considerabil de la 70% si respectiv 25%.

Intentiile de achizitii sunt in crestere pentru 16% dintre respondenti

Jumatate dintre tineri isi pastreaza sau sporesc nivelul cheltuielilor efectuate in comparatie cu anul trecut, cea mai importanta crestere a bugetelor alocate fiind semnalata la mancarea comandata cu livrare (17%). Cresteri semnificative, de 16% si 15%, s-au inregistrat pentru electronice, produse IT&C si gadgeturi si respectiv produsele de fashion, ambele categorii avand aproape jumatate (47%) dintre respondenti care au mentinut acelasi nivel.

„Contrastul intre dorinta de a reduce cheltuielile si cresterea semnificativa a cheltuielor apare in primul rand datorita inflatiei accentuate pe care o resimtim cu totii la nivel de societate, inclusiv la nivelul tinerilor. Dupa parerea mea, situatia economica actuala este cea care blocheaza dorinta tinerilor de a incepe imediat propria afacere, iar o treime dintre ei prefera sa amane aceasta decizie pentru mai tarziu, cand conditiile ar putea fi mai prielnice”, a declarat Monica Musca, antreprenor, Managing Partner First PR Agency.

Daca intentiile de achizitii sunt in crestere pentru 16% dintre respondenti, la nivelul intentiilor de demarare a propriei afaceri, editia din acest an a studiului arata ca stagneaza numarul tinerilor care nu intentioneaza sau nu sunt inca decisi sa porneasca un business. Peste o treime dintre respondenti afirma ca au intentia de a-si deschide propria afacere, insa nu in urmatorul an.

78% mentioneaza lipsa resurselor financiare ca principal obstacol in calea tinerilor antreprenori

Principalele bariere in calea deschiderii unui business sunt: lipsa resurselor financiare, mentionata de 78% dintre respondenti, lipsa instruirii de a incepe o afacere (66%), lipsa mentorilor (64%) si lipsa cunostintelor tehnice (56%). Fetele resimt mai puternic aceste bariere.

Lipsa resurselor financiare pentru investitii si climatul economic general a dirijat schimbarea de atitudine a tinerei generatii fata de bani. Mai multi tineri doresc sa economiseasca bani (57% fata de 51% in 2021) si sa castige mai mult (53% fata de 48%), cea mai importanta modificare intervenind la atentia sporita acordata cheltuielilor, 58% anul acesta in comparatie cu 45% in anul anterior, insa mai este nevoie de timp si educatie pentru a le pune in practica.

Motivatia principala a tinerilor Generatiei Z pentru un business este data de dorinta de a veni cu o contributie (30%), urmata in ponderi sensibil egale de faptul ca pot face ceea ce le place (20%) si de posibilitatea de a castiga mai mult de un salariu (19%). Cei mai multi se gandesc sa se orienteze catre zona de servicii de preparare si vanzare a mancarii, urmati fiind de cei care vizeaza domeniul imobiliarelor. IT-ul (22%) ocupa un loc important si imbucuratoare este optiunea pentru arta si cultura (20%), domeniu in care fetele sunt majoritare.

Studiul „Insights PulseZ” surprinde starea Generatiei Z in 2022

Aflat la cea de-a treia editie, studiul „Insights PulseZ” a fost conceput si coordonat de specialistii programelor nationale antreprenoriale „Vreau sa Fiu Antreprenor” (VSFA) si „Insights” – din cadrul organizatiei Romanian Business Leaders (RBL) in randul a aproximativ 1.200 de tineri din Romania cu varste cuprinse intre 16-24 de ani, fiind reprezentativ la nivel national din punct de vedere al distributiei pe sexe, regiunii si mediului urban-rural. Cercetarea s-a axat pe surprinderea starilor, comportamentelor, intereselor si dorintelor tinerilor din Romania, in noul context pandemic, membri ai generatiei Z.

Puteti descarca varianta publica a studiului aici.

Hits: 11

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: