VTEX dă startul înscrierilor la cea de-a patra ediție a VTEX Accelerator, un program global pentru start-up-uri
VTEX, platforma enterprise de comerț digital pentru branduri și retaileri, deschide sesiunea de înscrieri pentru VTEX Accelerator, un program global de accelerare a soluțiilor digitale, prin care start-up-urile din România pot beneficia de mentorat, suport tehnic și promovare gratuită pentru propriile sale aplicații destinate comerțului digital. În cea de-a patra ediție, start-up-urile își vor putea înscrie soluțiile digitale în program pe tot parcursul anului, folosindu-se de link-ul de pe site-ul VTEX.
„VTEX Accelerator este un accelerator de soluții pentru VTEX App Store, care valorifică poziția pe care o deținem ca platformă de tip composable (cu componente back-end și front-end separate, care sunt integrate de API-uri). Programul nostru oferă start-up-urilor șansa de a găsi clienți în țări în care nu au ajuns încă. De exemplu, un câștigător din India ar putea să aibă clienți din Uruguay sau din România”, afirmă Marcos Pueyrredon, Global Executive SVP la VTEX.
În cadrul programului VTEX Accelerator, desfășurat în perioada mai-decembrie 2022, vor fi selectate până la cinci soluții în fiecare lună. Dacă proiectul este aprobat, start-up-ul va obține suport tehnic timp de un an de zile de la VTEX, dar și alte beneficii. La începutul anului 2023, Grand Prix-ul Aplicațiilor va premia cele mai bune soluții din fiecare dintre cele șase categorii (utilizarea datelor, loialitatea și recurența clienților; optimizarea operațiunilor; comerțul unificat; fintech și blockchain și optimizarea ratei de conversie), oferind mentorat de specialitate, suport tehnic și vizibilitate în ecosistemul comerțului digital.
“VTEX sprijină constant industria de comerț digital și ideile inovatoare din piață, așa că încurajăm start-up-urile din România să își înscrie soluțiile digitale în programul VTEX Accelerator pentru a beneficia de mentorat și pentru a-și dezvolta afacerile. Comerțul evoluează din ce în ce mai mult, iar antreprenorii trebuie susținuți pentru ca soluțiile lor să devină repere pentru industrie nu doar în România, ci oriunde pe glob. Suntem siguri că există multe aplicații care merită să fie dezvoltate și să devină cunoscute și așteptăm să descoperim inovațiile made in Romania”, declară Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA SVP în cadrul VTEX.
Participanții vor fi evaluați de un juriu alcătuit din managerii VTEX, precum și ai altor companii importante globale. La cea de-a treia ediție a programului au participat manageri de la Pernod Ricard, Cencosud S.A, Drinks&Co, Linus, SpinPay, Naked Nuts, iDEXO și de la Amazon Web Services (AWS), o platformă de servicii de tip cloud computing utilizată de VTEX în întreaga lume, cunoscută pentru siguranța, scalabilitatea și performanța sa.
Pentru a putea concura, soluția trebuie să aibă cel puțin o primă versiune sau un MVP (Minimum Viable Product) și să ofere posibilitatea integrării cu o aplicație terță. După publicarea pe VTEX App Store, vizibilitatea globală a aplicației va crește, aceasta având posibilitatea de a fi integrată cu peste 3.200 de magazine online active din 38 de țări. De asemenea, câștigătorii vor avea oportunitatea de a-și prezenta soluțiile pe o scenă exclusivistă la următoarea ediție a evenimentului VTEX Day, biletele de avion, cazarea și accesul la eveniment fiind compensate.
Acceleratorul este una dintre inițiativele VTEX care își propun să consolideze mediul comerțului digital la nivel global. La ediția anterioară, programul a înregistrat 292 de cereri din 35 de țări și a premiat 18 soluții din Brazilia, Chile, Mexic, Germania, Regatul Unit, Polonia, Columbia, Argentina, India, Statele Unite, Spania, Italia și Israel.
Views: 0
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.