vivo lansează noua generaţie de smartphone-uri pliabile, X Fold+

În comparaţie cu modelul anterior, noul smartphone foloseşte procesoare pe 4nm, oferă încărcare mai rapidă şi un sistem de camere mai performant, creat în colaborare cu ZEISS

vivo a anunţat oficial actualizarea seriei X Fold de smartphone-uri pliabile cu noul model X Fold+. Păstrând elemente de design de la generația anterioară şi disponibil exclusiv pe piaţa din China, X Fold+ foloseşte aluminiu utilizat în industria aeronautică, iar acum include Qualcomm Snapdragon 8+ Mobile Platform, un cip vivo personalizat pentru securitate, o baterie mai performantă şi camere îmbunătăţite. În afară de nuanţele de albastru şi gri, disponibile până acum, X Fold+ oferă şi nuanţa Roşu Oriental.

Funcţii inteligente îmbunătăţite şi încărcare mai rapidă

Bazat pe generaţia anterioară, X Fold+ oferă acum Qualcomm Snapdragon 8+ Mobile Platform împreună cu un cip vivo personalizat pentru securitate mobilă crescută. Chipsetul foloseşte procesoare pe 4 nanometri, oferind performanţă îmbunătăţită şi consum redus de energie. Pentru a creşte timpul de utilizare, vivo a extins capacitatea bateriei la 4730mAh pentru X Fold+, fără a creşte dimensiunea sau greutatea, ceea ce îmbunătăţeşte cu 20% durata de viaţă a bateriei, conform testelor de laborator vivo.

X Fold+ are acum o baterie mai mare, se încarcă mai rapid în comparaţie cu modelul anterior şi poate folosi un încărcător vivo FlashCharge de 80W cu fir şi un încărcător vivo FlashCharge wireless de 50W, la fel ca modelul de referinţă actual de pe piaţa europeană – vivo X80 Pro. Folosind încărcătoarele cu fir, bateria se încarcă de la 1 la 70% în doar 18 minute şi ajunge la 100% în doar 35 de minute. Tehnologia vivo FlashCharge wireless permite încărcare completă a bateriei în doar 53 de minute.

Această prezentare necesită JavaScript.

În plus, X Fold+ se livrează standard cu un încărcător cu nitrură de galiu, cu port dual USB-C, care permite încărcarea mai multor dispozitive, pentru utilizare comodă în orice situaţie.

Ecran cu 120Hz la exterior şi interior

X Fold+ asigură o experienţă îmbunătăţită la utilizarea ecranelor, atât cel interior cât şi cel exterior oferind o rată de refresh de 120Hz. Ecranul interior de 8 inci, cu rezoluţie de 2160 x 1916, a fost îmbunătăţit şi oferă acum o experienţă vizuală neîntreruptă la trecerea de la ecranul interior la cel exterior, precum şi un răspuns fără întreruperea imaginii când utilizatorii folosesc mai multe aplicaţii, jocuri sau redau videoclipuri cu rată ridicată a cadrelor.

De asemenea, vivo X Fold+ foloseşte cititoare de amprente 3D cu ultrasunete pe ambele ecrane, oferind o deblocare mai rapidă, securitate avansată şi o experienţă generală de utilizare mai bună, indiferent de condiţii.

Nu în ultimul rând, ecranul interior de dimensiuni mari oferă o experienţă îmbunătăţită de vizualizare pe un ecran divizat, pentru mai multă eficienţă. Aşadar, utilizatorii pot deschide două ferestre în prim plan şi pot folosi patru aplicaţii simultan în două ferestre afişate pe ecran divizat şi până la 12 ferestre în fundal. În plus, vivo X Fold+ foloseşte şi Speaker Mode, în care partea de jos a ecranului poate afişa notiţe şi partea de sus poate afişa o prezentare PowerPoint, astfel încât utilizatorii să poată proiecta wireless prezentarea pe un ecran mai mare.

Imagini inovatoare, oferite în parteneriat cu ZEISS

Datorită parteneriatului strategic cu ZEISS, vivo X Fold+ oferă senzori noi şi îmbunătăţiri multiple pentru sistemul de camere. Acestea includ optimizarea tehnologiilor optice actuale, în special îmbunătăţirea dimensiunii lentilelor, care folosesc acum tratamentul ZEISS T*, ce reduce artefactele şi îmbunătăţeşte transmisia luminii vizibile, oferind astfel o calitate deosebită a imaginii şi precizie la reproducerea culorilor. Sistemul optic include o configuraţie cu patru camere, având în plus o cameră periscopică cu zoom optic 5x şi zoom digital 60x, cu stabilizator optic de imagine.

X Fold+ oferă reproducerea imaginii atât pe ecranul intern, cât şi pe cel extern, astfel încât utilizatorii îşi pot face selfie-uri folosind camera principală, care are o rezoluţie şi sensibilitate la lumină mai bune şi câmp de vizualizare mai amplu, pentru selfie-uri reuşite.

Design echilibrat şi noua nuanţă de Roşu Oriental

X Fold+ foloseşte elementele de design de la modelul precedent. Design-ul include forme pătrate şi circulare care ajută modelul să iasă în evidenţă în această categorie de produse.

Pe lângă nuanţele de albastru şi gri, X Fold+ este disponibil şi într-o nuanţă specială de roşu. vivo a subliniat în timpul prezentării faptul că acest model va fi comercializat exclusiv pe piaţa din China.

Visits: 0

Lasă un răspuns