Visual Fan lansează serviciul de consultanță pentru finanțarea IMM-urilor în programele naționale care încurajează eficiența energetică

  • Ca element de noutate în domeniul sistemelor fotovoltaice, echipa Visual Fan, împreună cu partenerii săi, propun accesarea de fonduri europene sau naționale precum: Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) și Acțiunea 4.1.1. – Programul Operațional Competitivitate (POC).
  • Visual Fan sprijină companiile în demersul lor de a deveni propriul furnizor de energie și să pășească pe drumul sustenabilității prin înrolarea în programele guvernamentale specializate în această direcție.

Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță extinderea portofoliului Allview Industry – IMM, din proiectul „Solar Energy”, prin lansarea serviciului de consultanță pentru accesarea fondurilor europene sau naționale de către Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) în domeniul eficienței energetice.

Sistemele fotovoltaice sunt o soluție care poate aduce multiple beneficii unei companii, indiferent de nivelul în care activează aceasta. Mai mult decât atât, există programe de fonduri nerambursabile care fac posibilă tranziția către energie verde, fără a pune presiune pe bugetul unei companii.

În luna octombrie, au fost lansate mai multe programe de finanțare pentru reducerea consumului de energie, astfel se pot solicita până la 500.000 euro pentru investiții în eficiența energetică. Proiectul trebuie să acopere consumul propriu. Surplusul de energie se poate livra în rețeaua națională, în cazul în care sistemul montat permite, fără ca acest aspect să fie un obiectiv al proiectului. Obiectivul stipulat al proiectului este acoperirea consumului propriu. Fiecare proiect trebuie să estimeze intensitatea energetică la nivelul societății, la începutul proiectului și ulterior implementării măsurilor de reducere a consumului de energie, stabilite exclusiv prin instrumentele furnizate de proiect.

Investițiile companiilor în sisteme fotovoltaice aduc următoarele beneficii: (1) reducerea costurilor de energie cu până la 65 – 70%; (2) amortizarea investiției efectuate într-o perioadă de până 3 – 4 ani, în funcție de valoare și respectiv de capacitatea de producție; (3) controlul costurilor cu ajutorul panourilor fotovoltaice, acestea oferă stabilitate și predictibilitate în ceea ce privește factura consumului de energie; (4) independență energetică; (6) sustenabilitate  – panourile fotovoltaice sunt un sistem de producție al energiei practic și ecologic.

Visual Fan îți aduce oferte personalizate pentru optimizarea consumului de energie și identifică cele mai bune soluții pentru a crește eficiența energetică afacerii tale. Sistemele fotovoltaice Allview se pot instala cu ușurință pe orice acoperiș, fie că este vorba de un spațiu comercial sau unul industrial, orice spațiu poate beneficia de energie verde cu ajutorul panourilor fotovoltaice.

Echipa Visual Fan este specializată în toate fazele de implementare ale unui astfel de proiect, de la consultanță, proiectare, montaj până la punerea în funcțiune, inclusiv mentenanță și monitorizare, oferind soluții durabile, personalizate, plecând de la nevoile fiecărui client.

„Sprijinim dezvoltarea mediului de afaceri din România. Pachetul complet pe care îl oferim, începând cu serviciile de consultanță și până la implementarea proiectului de sisteme fotovoltaice, cuprinde implicarea noastră și accesarea cât mai facilă și cu succes a proiectelor, pentru a deveni independent energetic. Împreună cu partenerii noștri specializați în accesarea de fonduri europene, ne vom asigura că veți găsi cea mai potrivită sursă de finanțare, că veți beneficia de asistență de specialitate atât pe parcursul implementării proiectului, cât și după finalizarea acestuia.”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A.

Pentru a beneficia de un consultant pentru implementarea proiectelor europene și naționale în eficiență energetică, puteți accesa: https://allview.ro/solarenergy/#industry.

Views: 0

Lasă un răspuns