TP-LINK® anunta seria de routere 802.11AX: ARCHER AX6000 si ARCHER AX11000
TP-Link®, furnizorul numărul unu la nivel global de produse de rețelistică pentru clienți finali și business, a anunțat în cadrul IFA, lansarea routerelor seria 802.11ax – Archer AX6000 și Archer AX11000, înarmate cu noua tehnologie Wi-Fi 802.11ax, care suportă 4X4 MU-MIMO în download și upload, și, tehnologia OFDMA și 1024QAM, care cresc exponențial întreaga capacitate și eficiență a rețelei.
Numărul de dispozitive cu capacitate WLAN a crescut semnificativ în ultimii ani, iar trendul se va păstra. Se estimează că, până în 2025, vor exista aproximativ 40 de miliarde de dispozitive personale inteligente și 100 de miliarde de conexiuni la internet în întreaga lume. Ca urmare, rețelele viitorului au nevoie de mai multă capacitate și fiabilitate wireless și acesta este momentul în care cea de-a șasea generație de Wi-Fi vine cu tehnologia 802.11ax, un standard Wi-Fi de înaltă eficiență, care îmbunătățește semnificativ eficiența spectrală generală, în special în scenariile de implementare cu densitate ridicată.
Primul Router TP-Link cu tehnologie 802.11ax, Archer AX6000
Combinat cu noua tehnlogie Wi-Fi 802.11ax, inclusiv 1024QAM, HT160 și 4x Longer OFDMA Symbol, Archer AX6000 ajunge la cel mai înalt nivel de performanță existent pe piață. Viteza wireless este mai rapidă ca niciodată, ceea ce duce la o rată de transfer de 1148 Mbps pe banda de 2,4 GHz și 4804 Mbps pe banda de 5 GHz, ceea ce presupune atingerea unei viteze de 2,8x mai mare comparativ cu 802.11ac.
Pe lângă faptul că acest router oferă viteză Wi-Fi mai mare, Archer AX6000 optimizează fiecare detaliu al conexiunii de rețea pentru a îmbunătăți semnificativ eficiența acesteia. Cu o combinație revoluționară de tehnologie OFDMA și MU-MIMO (inclusiv upload și download), Archer AX6000 asigură o viteză mai mare de 4x pe dispozitivele conectate în medii dense, crescând în același timp capacitatea și eficiența rețelei. În plus, tehnologia BSS Color reduce foarte mult interferența între routere diferite în medii deschise, oferind astfel conexiuni fluente și stabile.
AX6000 este echipat, de asemenea, cu un port WAN de 2,5 Gbps și opt porturi LAN Gigabit pentru a crește viteza de acces la internet și pentru a crea mai multe conexiuni prin cablu. În plus, cele opt antene externe generează semnal Wi-Fi puternic în casa dvs., oferind o acoperire Wi-Fi de mare amploare. Mai mult, cu un procesor quad-core extrem de puternic, de 1,8 GHz 64-bit, cu trei co-procesoare și memorie RAM de 1 GB, AX6000 servește drept centrul operational al rețelei.
Datorită securității avansate Wi-Fi și TP-Link HomeCare powered by Trend MicroTM*, Archer AX6000 este unul dintre cele mai sigure routere de pe piață, asigurând o rețea securizată în casă, pentru întreaga familie. Tehnologia TP-Link HomeCare vine cu antivirus, control parental și QoS, care ajută la protejarea datelor sensibile și a dispozitivelor IoT de la intrușii digitali. O bază de date de securitate se actualizează automat pentru a păstra locuința în siguranță față de cele mai recente amenințări cibernetice.
În ceea ce privește instalarea și gestionarea, routerul este destul de ușor de instalat. Aplicația Tether vă va ajuta să aveți grijă de configurație, iar Bluetooth este suportat, de asemenea, pentru ca rețeaua dvs. să funcționeze în câteva minute. Lucrând cu Alexa si IFTTT, AX6000 funcționează ca centrul casei inteligente și oferă un stil de viață mai inteligent.
Domină lumea Gamingului cu routerul cu tehnologia 802.11 ax, Archer AX11000
Archer AX11000 este primul router de gaming de la TP-Link cu tehnologia 802.11ax. Ca un router 802.11ax, Archer AX11000 are toate caracteristicile puternice și funcțiile avansate ale lui Archer AX6000. Mai mult decât atât, AX11000 este un router cu trei benzi de frecvență care duce viteza routerului wireless la un nivel complet nou – 11000 Mbps. AX11000 permite utilizatorilor să dedice o bandă traficului de jocuri, în timp ce celelalte două oferă Wi-Fi de mare viteză pentru restul locuinței. Mai mult, hardware-ul de vârf, interfețele complementare și ampla optimizare a software-ului pentru jocuri garantează excelenta experiență în jocuri.
AX11000 este, de asemenea, renumit pentru hardware-ul său de vârf. Un procesor quad-core extrem de puternic, de 1,8 GHz pe 64 de biți, cu trei co-procesoare distincte, care poate realiza cu ușurință sarcini complexe multiple și poate rula fără probleme aplicații care solicită hardware puternic. 1 GB RAM și 512 MB Flash fac ca prelucrarea datelor sa fie extrem de rapidă. Procesarea Elite permite routerului să suporte simultan multiple aplicații extrem de exigente și solicitante.
Pentru accelerarea jocurilor, AX11000 oferă garanții precum QoS. Prin trecerea la modul Gaming în setările QoS, AX11000 va prioritiza dispozitivele de gaming pentru a asigura performanța optimă. Pe lângă modul Gaming, puteți seta și anumite dispozitive cu prioritate ridicată pentru a evita scăderea performanțelor de la alte dispozitive. Mai mult, puteți utiliza clientul VPN încorporat pentru a accelera jocurile și alte activități online.
Conexiunile prin cablu accelerate și complementare fac ca AX11000 să fie excelent în sesiunile de gaming cu conectivitate prin cablu. Portul WAN de 2,5 Gbps este prevăzut să utilizeze pe deplin viteza de Internet și cele 8 porturi Gigabit pot îndeplini cu ușurință cerințele dvs. privind sesiunile de gaming. Conexiunile prin cablu fac ca jocurile dvs. să fie mai stabile și mai rapide. Mai mult, două porturi LAN pot fi grupate pentru a dubla vitezele de conectare de la 1 Gbps la 2 Gbps prin utilizarea funcției Link Aggregation.
AX11000 poate oferi nu numai performanța cea mai puternică, ci și cel mai sigur mediu de joc. Funcția TP-Link HomeCareTM Powered by Trend Micro protejează fiecare dispozitiv de cele mai recente amenințări cibernetice, cu securitate puternică, antivirus incorporat și prevenire avansată a intruziunilor, asigurând astfel securitatea contului dvs. de joc împreună cu alte date private.
Caracteristici cheie Archer AX6000:
- Viteză rapidă de până la 5952 Mbps, 4804 Mbps pe banda de 5 GHz și 1148Mbps pe banda de 2,4 GHz
- OFDMA și 4X4 MU-MIMO atât în download cât și în upload, boost de 4x mai mare comparativ cu routerul 802.11ac
- Procesor 1,8 GHz 64-bit quad-core, trei co-procesoare și 1 GB RAM lucrează neobosit în inima rețelei
- Portul WAN de 2,5 Gbps îmbunătățește viteza dvs. de internet și cele 8 porturi LAN de 1 Gbps fiecare, pentru a veni în sprijinul mai multor clienți
- Porturile 1xTypeA USB3.0 și 1xTypeC USB3.0 asigură o partajare a fișierelor la o viteză extrem de rapidă.
- TP-Link HomeCareTM și Alexa & IFTTT fac ca Archer AX6000 sa fie centrul casei tale inteligente
- Funcțiile Band steering și Airtime fairness fac rețeaua mai eficientă.
- Funcția Link Aggregation combină 2 porturi LAN separate pentru o viteză cumulată de 2 Gbps.
- Bluetooth Onboarding face configurarea routerului mai ușoară ca niciodată.
Caracteristici cheie Archer AX11000:
- Viteză rapidă de până la 11000 Mbps: 2*4804 Mbps pe banda de 5 GHz și 1148 Mbps pe banda de 2,4 GHz
- Tehnologia OFDMA, DL și UL MU-MIMO sporește eficiența rețelei pentru jocurile multiplayer.
- Procesor 1,8 GHz 64-bit quad-core și trei co-procesoare, 1 GB RAM și 512 MB Flash
- QoS face jocurile o prioritate.
- Cel mai bun acces VPN în clasă, inclusiv Server VPN și client VPN
- Tehnologie RangeBoost și Beamforming
- Port WAN de 2,5 Gbps și 8 porturi LAN de 1 Gbps fiecare
- 1x USB3.0 TipA și 1x USB3.0 Tip C asigură o partajare a fișierelor la o viteză extrem de rapidă.
- Sistem de securitate TP-Link HomeCareTM
- Alexa & IFTTT fac din Archer AX11000 centrul casei tale inteligente.
- Funcțiile Band steering și Airtime fairness fac rețeaua mai eficientă.
- Funcția Link Aggregation combină 2 porturi LAN separate pentru o viteză cumulată de 2 Gbps.
- Bluetooth Onboarding face configurarea routerului mai ușoară ca niciodată.
Design industrial impresionant, cu un sistem puternic de răcire
Berlin, Germania – 31 August 2018 —
Views: 0