Terminalul TP-Link Neffos X1, o surpriza placuta la review
Stiti ca la review am mai primit produse TP-Link, despre care pot sa spun ca, mereu am remarcat progrese, in ton cu cerintele pietei, si, un suport foarte bun, atunci cand ti-ai propus sa utilizezi serviciile respective dar si cu o fiabilitate foarte buna.
Intr-un fel evolutia catre mobilitate a companiei de mai sus, apare intr-un fel logica, pentru ca, un terminal mobil, pana la urma, este o alta transfigurare catre utilizator, a unui modem, adica un echipament ce lucreaza cu reteaua, tocmai acolo unde TP-Link se pricepe foarte bine, si, are o recunoastere mondiala.
La GADGETARUL ROMAN nu a sosit cel mai performant model, dar, a fost indeajuns spre a putea aprecia linia spre care sunt conduse terminalele din gama Neffos, cu sistem de operare Android 7.0 Nougat Tplink edition, versiunea NFUI 2.0.0.
Pai asa cum se poate vedea terminalele au un design atractiv, o combinatie reusita intre sticla, de calitate Corning Gorilla Glass 2.5D, care acopera displayul numai HD de 5 inchi, tehnologie Full In-Cell si TDDI (Touch and Display Driver Integration) pentru o responsivitate sporita a ecranului, adica cel mai mic din gama, lateralele si capacul din spate dintr-o singura bucata din material metalic, cu butoane irizand metalic catre utilizator. Toate formele sunt extrem de bine rafinate oferind atractivitatea necesara, pentru ca, Neffos X1 sa poata fi utilizat, cu eficienta scontata.
Prezentarea la care am participat in timpul lansarii gamei Neffos in Romania o puteti vizualiza mai jos:
Terminalul isi marcheaza identitatea prin logo-ul de pe spate, inscriptionat „neffos” exact sub combinatia de pe mijlocul carcasei, castigatoare, ce cuprinde senzorul de amprenta pentru deblocarea terminalului, blitzul flash dualtone LED si camera principala de 13 MPx, cu f 2.0, toate incastrate in mod profi in capacul de spate. Se vede ca proiectantii au incercat sa elimine eventualele stangacii inca de la inceput, si dupa parerea mea au si reusit.
Terminalul la cele 135 de grame are o grosime foarte buna, de numai 7.95 mm, probabil recuperati si din grosimea bateriei de numai 2250 mAh. Nu stiu daca este cea mai buna solutie pentru autonomie, insa, totusi cea mai buna pentru utilizatorul obisnuit sa poarte obiectul in buzunare, mi se pare cel mai nimerit. Gadgetarul nostru poate accesa functionarea terminalului prin interfata UI dispusa astfel: displayul IPS de 5 inch, 1280×720 pixeli, densitate 293.7 ppi, sensibil dar totusi mai ingust decat pare datorita lateralelor de culoare neagra mai groase decat am fi obisnuiti de pe la alte terminale, si butoanele capacitive de sub display cu care se acceseaza meniurile: Home, Back, Aplicatii, nu au reprezentarea grafica obisnuita, insa problema principala mai importanta mi se pare lipsa iluminarii, fiind o problema de utilizare pe timpul intunericului. Langa grila castii audio descoperim camera frontala de 5 MPx si led-ul atat de necesar ce marcheaza conectarea incarcatorului sau prezenta retelelor la care este conectat terminalul. In rest lateral dreapta butonul Power on/off/standby, reglarea volumului +/-, sus orificiul pentru jackul EAR 3,5 mm si microfonul de compensare a zgomotului ambiental, stanga butonul liniar ce taie sonorul (Mute) si sertarul ce nu este chiar o noutate cu slot combo, adica se accepta un card de meorie microSD pana la 128 GB, si un card nanoSim una dintre variante, dar functionala si cea de a doua DualSim prin inlocuirea cardului de memorie cu un microSim. Adica ori una ori cealalta dintre veriante. Jos avem un conector de incarcare/transferde date microUSB inconjurat de doua grile ce ascund in spate, una difuzorul extern cu o auditie buna, dar si cealalta pentru microfonul principal.
Desigur mi-am facut datoria si pentru pasionatii de unboxing, pentru a vedea cat de dotat este pachetul de vanzare.
Raspunsul este da, are tot ce ne dorim intr-o prezentare comerciala foarte buna si atenta. Cam asa:
- terminalul unibody respectiv, cu baterie incorporata;
- manualele de utilizare/punere in functiune si certificatul de garantie;
- cablul de incarcare/transfer date de lungime 1 m;
- incarcatorul de retea cu iesire de 5V / 1A;
- castile STEREO cu buton de raspuns si reglajul volumului audio.
In ceea ce priveste configuratia hardware, terminalul nu este cel mai dotat din linie, si, deci nu ne putem raporta la cel mai dotat terminal. E drept ca si la acest model exista doua variante constructive, insa la mine a ajuns chiar cel mai modest, incat nu pot sa fac o analiza a intregii linii dupa acest model, fara sa gresesc.
In principal s-a construit in jurul procesorului :MediaTek MT6755 Helio P10, 4 nuclee Cortex-A53 1.8GHz + 4 nuclee Cortex-A53 1.0GHz cu GPU:ARM mali-T860MP2 550MHz, 2GB RAM si16GB ROM. Asa cum spuneam mai exista si varianta care mi se pareamult mai elocventa cu 3GB RAM si 32GB ROM care probabil aducea un suflu mai puternic pentru doritorii de performante.
Per total am efectuat testele de Benchmark pentru a acoperi curiozitatea vanatorilor de cifre cu Antutu, Aida64, GFX OpenGL, CPU-Z, Quadrant, si sper sa fi acoperit si aceasta sfera.
Chiar si in aceasta configuratie pot spune ca terminalul nu sufera de lentoare sau de impiedicari, fiind un terminal bine optimizat in special dupa instalarea versiunii Android 7.0, pe care cu mandrie am realizat-o chiar in timpul testarii. Nu este chiar genul pentru gaming, si nu numai prin prisma dimensiunilor displayului. Cu toate acestea utilizatorii pot juca toate jocurile cu grad de dificultate medie fara a se simti vreun pic frustrati. Din contra pot spune ca pentru un nou producator de terminale mobile meniurile merg brici, asa cum TP-Link ne-a obisnuit: rapiditate si precizie sunt cuvintele. Eu m-am dat cu Real Racing si mi s-a parut responziv prin toate curbele prin care m-am bagat.
Stiu ca si in spatele oamenilor maturi exista niste copiii dar doresc sa ies din sfera in care un terminal este apreciat dupa cum se misca jocurile desi majoritatea oamenilor au joburi care nu le permit timpi de relaxare prea mari. Mai degraba acestia se vor bucura prin vacante, in weekenduri si poate seara inainte de culare de momentele de destindere ce le poate asigura un device multimedia, asa cum este Neffos X1.
Toate aceste lucruri sunt posibile si pentru ca terminalul are multiple modalitati de interconectare, care au raspunsuri foarte bune. Pentru ca asa cum spuneam cei de la TP-Link sunt niste foarte buni cunoscatori ai retelelor de interconectare. Terminalul are constructiv cateva standarde spre operatori: FDD-LTE/WCDMA/GSM, TP902A:FDD-LTE:band(1/3/5/7/8/20), WCDMA: band (1/5/8), GSM: band (2/3/5/8), TP902C: FDD-LTE:band(2/4/7/28), WCDMA: band (2/4/5), GSM: band (2/3/5), Wi-Fi 802.11a/b/g/n, 2.4GHz, 5GHz, Bluetooth: 4.1, Dual Nano SIM Cards (Dual SIM Dual Standby), SIM1 supports 2G/3G/4G; SIM2 supports 2G/3G/4G, cam toate conexiunile moderne in care utilizatorul poate fi deservit, dupa posibilitatile acestuia. Oare ce ti-ai putea dori mai mult de atat?
Asa cum va mai spuneam pe grupul unde postez: GADGETARUL ROMAN sunt lucruri care m-au impresionat si mai mult cum ar fi camerele foto. Practic viteza cu care deschid camera, focusez cadrul si realizez poza si ulterior o vizualizez pe displayul terminalului m-a entuziasmat. In plus senzorul camerei de 13 MPx de fabricatie Sony IMX258, si sistemul de microlentile asigura o calitate buna excursiilor pe care utilizatorul le realizeaza. Acest lucru am incercat sa il materializez si eu in galeria de mai jos, setata bineinteles pe automat, chiar si in timpul unor zile ploioase de vacanta:
Cu toate cele specificate Neffos X1 sufera in domeniul recunoscut de unii producatori si anume autonomia. Cei 2250 mAh ai acumulatorului nu te pot lasa mai mult conectat decat o singura zi la retele 4 G iar daca ataci aplicatii consumatoare de resurse nu vei apuca nici macar o singura zi. Desigur poti alege varianta sa te conectezi la retele 3G si sa mai salvezi din capacitatea bateriei, sau alte variante chirchize, dar aceste lucruri te vor duce sa nu apreciezi terminalul la adevarata lui valoare. De aceea parerea mea este ca trebuie sa achizitionezi un acumulator extern in cazul in care ti-ai propus sa zabovesti mai mult timp in fata terminalului decat in compania situatiilor din viata reala. Este alegerea ta.
Per total TP-Link a facut o figura frumoasa cu Neffos X1 si, pentru ca a avut curajul sa realizeze un pas asteptat, si anume realizarea de terminale mobile. Nu este ceva deosebit, dar reuseste sa impinga intr-un mod personal modul in care compania priveste spre viitorul retelelor, si pentru care ii felicit, prin comparatie cu alti competitori care au facut pasi similari.
Views: 0