Telekom Romania oferă gratuit internet 4G și licențe în platforma educațională Adservio, profesorilor, elevilor și părinților, până la finalul anului

Telekom Romania, împreună cu partenerul său Adservio, oferă gratuit, până la finalul anului, internet 4G și licențe în platforma de management educațional Adservio, o soluție digitală unică prin care se asigură continuitatea procesului educațional, chiar și de la distanță. Astfel, toate unitățile de învățământ interesate pot beneficia gratuit de un pachet educațional integrat ce conține licențe pentru platforma Adservio și internet nelimitat 4G.

Platforma Adservio acoperă funcționalitățile indicate de Ministerul Educației și Cercetării pentru perioada următoare prin organizarea de cursuri online, gestionarea materialelor suport de curs și a temelor, notarea în catalogul virtual și informarea părinţilor prin rapoarte automate despre evoluţia și activitatea elevilor

Prin intermediul acestei platforme unice, cu peste 300.000 de utilizatori din peste 200 de școli din întreaga țară, se asigură:

  • catalog în format electronic;
  • transmiterea de teme și proiecte online;
  • evaluarea elevilor și notarea lor;
  • crearea și distribuirea de teste online;
  • comunicarea directă între elevi, părinți, profesori, directori și inspectorat;
  • distribuirea lecțiilor și resurselor didactice necesare;
  • distribuirea rapoartelor către Inspectorat și Ministerul Educației.

Platforma poate fi utilizată atât în varianta desktop cât și aplicație mobilă.

În plus, pentru susținerea cursurilor în format video, profesorii și elevii au la dispoziție, în mod gratuit, soluția Office 365 A1 de la Microsoft. Acest pachet este special creat pentru mediul academic și oferă Exchange Online (email), Sharepoint Online și OneDrive for Business (pentru stocarea și managementul documentelor), Teams (colaborare, mesagerie instant, conferințe audio-video), Office Online și Office pentru dispozitivele mobile.

În cazul în care doriți să beneficiați de acces la platformă, accesați link-ul acesta, iar o echipă dedicată vă va contacta în termen de 24 de ore, pentru activarea contului și training rapid online.

Mai multe detalii regăsiți aici.

Cu Telekom, accesul la educație rămâne deschis, simplu și rapid. Școala este acolo unde ești tu!

Views: 0