Telekom Romania, Cisco şi Webhit oferă şcolilor şi liceelor din România soluţii digitale dedicate pentru creşterea performanţelor elevilor

  • Soluţiile oferă acces optimizat pentru elevii din zone izolate la conţinut educațional de calitate, încurajează prezenţa şi interactivitatea la ore şi contribuie la îmbunătăţirea competenţelor şi a performanţelor şcolare;
  • Unităţi de învăţământ şi elevi din locaţii diferite pot participa la aceeaşi lecţie, conectându-se prin teleprezenţă, şi pot interacţiona cu ajutorul tablei interactive, în timp ce conţinutul lecţiilor este înregistrat şi disponibil elevilor pe o platformă online dedicată;
  • Peste 8000 de tineri din 36 de şcoli şi licee din România beneficiază deja de soluţiile digitale dezvoltate de Telekom Romania, Cisco şi Webhit din fonduri europene.

DCIM103GOPRO

Telekom Romania, Cisco şi Webhit susţin creşterea nivelului educaţional în România şi oferă tehnologii moderne pentru un învăţămant performant în 36 de şcoli şi licee din ţară. În urma unui proiect realizat din fonduri europene, cele trei companii au dezvoltat soluţii digitale care asigură interconectarea şcolilor sau liceelor prin teleprezenţă şi prin tabla interactivă, astfel încât elevii din locaţii diferite să poată participa simultan la aceeaşi lecţie. Programul vizează un număr de 8000 de tineri din judeţele Braşov, Tulcea, Constanţa, Iaşi, Brăila şi Galaţi, elevi ai claselor 7-8, respectiv ai claselor 11-12, şi are drept scop îmbunătăţirea procesului de formare a competenţelor acestora în vederea susţinerii cu succes a evaluării naţionale şi a examenului de bacalaureat, dar şi o mai bună orientare a tinerilor spre etape ulterioare de studiu şi spre integrarea profesională.

“Deschiderea educației este o inițiativă a Comisiei Europene din 2013. În același timp, în România, autorități locale preocupate să asigure acces la educație în întregul județ au realizat proiecte prin care au construit infrastructuri de creare și difuzare de educație prin intermediul Internetului. Astfel, profesorul a devenit creator de resurse educaționale deschise într-un mod simplu și natural. Prin rezultatele obtinute la nivelul județelor care au implementat un astfel de model educațional se demonstrează încă o dată că o tehnologie este utilă atâta timp cât vine în sprijinul unei nevoi și este ușor de utilizat. Acest model educațional reia în discuție noțiunea de teleprofesor și modalitatea de a furniza educație de calitate oriunde, oricând și oricărei persoane interesate“, spune Liviu Costandache, coordonatorul proiectului.

În cadrul programului au fost implementate 20 centre de teleprezenţă şi 16 centre în care teleprezenţa este suplinită de o aplicaţie software, asigurând accesul elevilor din zone izolate la conţinut de calitate superioară şi facilitând contactul cu profesorii din marile oraşe. Astfel, elevii din două sau mai multe oraşe diferite pot vizualiza simultan şi participa la o lecţie derulată într-una dintre şcoli. De asemenea, aceştia pot interacţiona între ei folosind tabla digitală: pot vizualiza conţinutul de pe tablă şi îl pot modifica în timp real. Mai mult, conţinutul lecţiilor este înregistrat şi încărcat pe o platformă online dedicată pentru a fi ulterior accesat de către elevi. La rândul lor, profesorii din localităţi diferite au ocazia de a interacţiona interactiv în beneficiul elevilor.

Această prezentare necesită JavaScript.

„Tehnologiile moderne constituie întotdeauna un punct de atracţie pentru tineri, inclusiv în sistemul educaţional. Împreună cu partenerii noştri Cisco şi Webhit am lansat o provocare elevilor, dar şi cadrelor didactice din România: am creat o soluţie dedicată instituţiilor de învăţământ care le permite acestora să se adapteze rapid la noua evoluţie digitală. Sperăm ca tot mai multe şcoli şi licee din toate judeţele ţării să răspundă provocării noastre, pentru că miza este foarte importantă: accesul copiilor la o educaţie modernă, competenţe şi performanţe crescute şi o implicare tot mai mare a elevilor la şcoală”, afirmă Ovidiu Ghiman, Director Executiv Comercial – Segment Business Telekom Romania.

“Sunt multe provocări pe care le întâlnim în cadrul sistemului nostru educaţional. Una dintre acestea este accesul oricărui elev la conţinut de calitate, indiferent dacă el se află în Bucureşti, sau, mai ales în afara oraşelor mari. Tocmai acest lucru am dorit să adresăm prin implementarea acestui proiect, deoarece credem cu tărie că, doar prin intermediul tehnologiei putem face educaţia accesibilă oricui, oricând si oriunde”, a declarat Dorin Pena, Director General Cisco România.

„Pentru şcoala noastră, utilizarea acestor metode moderne a însemnat o schimbare de paradigmă. Atât elevii, cât şi noi, profesorii, am învăţat că educaţia tradiţională se îmbină foarte eficient cu tehnologia. Elevii sunt atraşi de noul mod de desfăşurare şi de predare a lecţiilor, sunt mult mai atenţi şi participă cu plăcere la ore, iar rezultatele înregistrate la ultimul examen de bacalaureat confirmă eficienţa acestor soluţii”, declară Monica Petre, profesor la Liceul Ion Creangă din Tulcea.

Implementarea tehnologiilor moderne în cele 36 de unităţi şcolare a determinat creşterea prezenţei la clasă a elevilor, care sunt atraşi de caracterul informal şi interactiv al lecţiilor digitale, dar şi creşterea performanţei şi a nivelului de competitivitate. Astfel, în judeţul Tulcea, gradul de promovabilitate a examenului de bacalaureat a crescut de la 58,91% în 2014 la 73,34% în 2015 în liceele care au implementat aceste soluţii. În plus, elevii incluşi în program au apreciat îmbunătăţirea vizibilă a interacţiunii cu colegii.

Pentru mai multe informaţii despre soluţiile digitale dedicate instituţiilor de învăţământ dezvoltate de Telekom Romania în parteneriat cu Cisco şi Webhit, vă rugăm vizitaţi www.telekom.ro.

Despre Telekom Romania

Telekom Romania este un brand dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii inovatoare, fixe şi mobile, pentru o comunitate extinsă de clienți, cu aproximativ 10 milioane de contracte de servicii.

În 2015, Telekom Romania a lansat noul concept comercial MagentaONE, oferind pachete integrate de servicii fix-mobil într-o formă simplificată, atât pentru clienţii persoane fizice, cât şi pentru companii. MagentaONE înseamnă un singur Call Center, o singură factură, o singură aplicaţie MyAccount (inclusiv o aplicaţie pe mobil). Prin MagentaONE, Telekom Romania și-a consolidat poziția de lider în furnizarea de soluții complete de telecomunicații și IT&C pentru companiile din România.

Telekom Romania este prezentă pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România.

Telekom este un brand care aparține Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial în industria telecomunicațiilor, cu peste 156 milioane de clienți pentru servicii mobile, 29 milioane de linii fixe și peste 18 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2015). Deutsche Telekom este prezent în peste 50 de țări și are circa 225.000 angajați la nivel mondial.

Telekom Romania – 21 aprilie 2016

Views: 0

Lasă un răspuns