Tehnologia Wi-Fi 6 și viitorul conectivității. Cum ne va schimba viața noul standard Wi-Fi

Trăim într-o eră a tehnologiei, a vitezei și a conexiunilor la Internet mai rapide ca niciodată, iar asta deja nu mai este o noutate pentru nimeni. Toate acestea determină o evoluție rapidă a dispozitivelor și, în același timp, construiesc așteptări din ce în ce mai mari pentru utilizatorii din întreaga lume, care își doresc să se bucure de cele mai bune experiențe – fie că vorbim despre gaming, entertainment, activități de zi cu zi sau despre lucratul de la birou ori de acasă.

TP-Link investește continuu în dezvoltarea produselor viitorului, iar gama largă de dispozitive care sunt deja pe piață sau care vor putea fi cumpărate în foarte scurt timp acoperă toate ariile necesare, astfel încât utilizatorii să poată alege varianta cea mai eficientă pentru ei, în funcție de necesitățile și interesele lor specifice.

 

Ce este standardul Wi-Fi 6?

În primul rând, pentru că vorbim despre un standard care se referă la performanța conexiunii la Internet, fără fir. Numărul 6 indică faptul că aceasta este a șasea generație Wi-Fi și, în raport cu versiunile anterioare, le oferă utilizatorilor viteze de rețea mai mari și conexiuni chiar și cu 40% mai rapide, comparativ cu standardul Wi-Fi 5. Iar un alt avantaj major este decongestionarea rețelei, un aspect la care Wi-Fi 6 chiar poate face diferența.

Pe scurt, câteva motive pentru care ți-ai dori să treci la standardul Wi-Fi 6:

  • Este mult mai rapid: viteza de streaming a crescut la 1,2 Gbps – cu 20% mai rapidă decât conexiunea gigabit printr-un cablu Ethernet. Viteza maximă ajunge la 9,6 Gbps și, bineînțeles, necesită dispozitive compatibile care să poată livra cea mai bună experiență;
  • Mai multe dispozitive conectate și o experiență fluidă: numărul dispozitivelor conectate va putea ajunge, datorită Wi-Fi 6, chiar și la peste 200 într-o singură locuință, fără ca performanța individuală a gadgeturilor să scadă. Asta datorită tehnologiei de top OFDMA care calculează lățimea de bandă necesară pentru fiecare client și trimite datele simultan, în așa fel încât experiența să fie cât se poate de fluidă.
  • Securitate sporită cu standardul WPA3
  • Consum energetic mai mic pentru terminale
  • Compatibilitate cu dispozitivele existente din generațiile Wi-Fi anterioare și performanță la cel mai înalt standard cu cele de top

Gaming competitiv și divertisment nelimitat chiar și la o rezoluție 8K

Gaming-ul a devenit o parte majoră din viața multor oameni, mai ales în contextul actual în care cu toții am simțit nevoia să ne dedicăm unui hobby care să ne relaxeze și pe care să-l putem practica în siguranță în propria casă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Astfel, o conexiune rapidă și stabilă este esențială pentru sesiuni de gaming neîntrerupte. Cu Archer AX11000 de la TP-Link, utilizatorii beneficiază de noua generație Wi-Fi 6 care oferă 12 fluxuri de viteză Wi-Fi cumulând peste 10 Gbps, detectează și optimizează fluxurile jocurilor pentru a asigura o experiență unică și afișează latența, durata jocului și alocarea resursei de rețea, în timp real cu ajutorul funcțiilor speciale.

Trăim în era conținutului video, un format care a devenit preferatul utilizatorilor de Internet din întreaga lume, dar, în același timp, și cel mai „pretențios” din punctul de vedere al conexiunii necesare. Standardul Wi-Fi 6 rezolvă această problemă pentru că, datorită vitezei excepționale și a conexiunilor stabile, elimină întreruperile, iar datorită modelelor Archer AX6000 și Archer AX73 utilizatorii beneficiază de noua generație Wi-Fi 6 în două routere capabile să ofere throughput mai mare, viteză sporită și  o acoperire amplificată pentru toată casa.

Productivitate fără întreruperi și conexiune pentru toată familia

Fie că lucrează de acasă sau de la birou, utilizatorii au nevoie de conexiuni stabile, dar și de conectivitate cu mai multe dispozitive în același timp, fără a încărca rețeaua. Cu routerele Archer AX20, Archer AX50, dar și prin sistemul mesh Deco X60 care beneficiază de noua generație de Wi-Fi 6 utilizatorii vor avea întotdeauna cele mai mari viteze, capacitate crescută și vor beneficia de o congestionare redusă a rețelei.

De asemenea, cu un router potrivit, utilizatorii pot experimenta mai puțină congestionare în rețea, viteze Wi-Fi de ultimă generație, un consum redus de energie și multe altele cu ajutorul routerelor Archer AX10, Archer AX1500 și sistemului mesh Deco X20. Indiferent de suprafața locuinței, toți utilizatorii se pot bucura de experiențe neîntrerupte și rapide pentru orice activitate.

Rețele mesh la îndemâna oricui

Cu range extenderele RE605X și RE505X de la TP-Link utilizatorii își pot crea propia rețea Mesh folosind routerul deja existent. Acestea sunt echipate cu cea mai recentă tehnologie wireless, Wi-Fi 6, oferind viteze mai rapide, capacitate mai mare și o acoperire completă a casei prin conectarea la un router OneMesh.

De asemenea, oferă și un port Gigabit Ethernet pentru conexiuni cu fir mai rapide pentru smart TV, calculatoare și console de jocuri.

Mai mult, cu adaptoarele Archer TX3000E și Archer TX50E de la TP-Link, orice calculator poate deveni o adevărată „stație de luptă”, echipată cu Wi-Fi 6 și Bluetooth 5.0, gata să răspundă oricărei nevoi. Viteză extremă de până la 2402 Mbps, latență scăzută cu 75% și 0 întreruperi sunt rețeta succesului pentru orice activitate, fie că vorbim de gaming, streaming sau download.

Chiar dacă Wi-Fi 6 este momentan într-un stadiu relativ incipient, este clar că acesta reprezintă viitorul conexiunilor la Internet și va deveni un standard la scară largă pentru utilizatori din întreaga lume. În același timp, în funcție de nevoi, Wi-Fi 6E aduce un plus de performanță. Dar care este distincția față de Wi-Fi 6? Wi-Fi 6 funcținează în benzile de 2.4 GHz și 5 GHz, în funcție de dispozitive și activități, pe când Wi-Fi 6E se extinde până în bandă de 6 GHz, oferind astfel 7 alte noi canale de 160 MHz care dublează lățimea de bandă și transferurile.

Astfel de produse cu standardul Wi-Fi 6E au fost anunțate, de asemenea, la CES 2021 de către TP-Link și sunt dedicate tuturor zonelor de activitate, de la gaming și streaming, până la download și fluxuri de lucru intense. Acestea vor fi disponibile anul acesta și pe piața din România, iar utilizatorii se vor putea bucura de echipamente de ultimă generație, la prețuri competitive.

Visits: 0