Technics anunță lansarea pickupului SL-100C, noul model entry level, pe piața HiFi

Technics anunță lansarea noului pickup SL-10C Direct Drive. Acest model utilizează caracteristicile clasice ale pickupurilor Technics, cum ar fi antrenarea directă cu motor fără miez și braț în formă de S de înaltă precizie. Totodată, vine cu un preț mult mai convenabil decât modelul precedent, SL-1500C.

”Succesul enorm al modelului SL-1500C, care oferă un pachet complet, cu tehnologiile caracteristice Technics adresate audiofilului entuziast, a arătat că am găsit exact nișa din clasa pickupurilor populare și performante”, spune Frank Balzuweit, Product Manager la Technics Europe. ”Până astăzi, cererea pentru pickupuri de înaltă fidelitate ”plug’n’play” rămâne la același nivel, depășind cu mult așteptările noastre. Cu toate acestea, primim o cerere puternică din piață pentru a provoca acest segment la un preț și mai convenabil”, adaugă Balzuweit. Așadar, specialiștii Technics au studiat opțiunile de simplificare a modelului SL-1500C, fără un compromis semnificativ al calității.

Ca urmare, noul pickup SL-100C se livrează cu doza VM95C de la Audio Technica, oferind o precizie a sunetului care satisface cererile audiofililor. Acul conic al dozei VM95C asigură o o urmărire precisă și o reproducere în detaliu a informației muzicale gravată pe discul de vinil. Specificațiile tehnice ale dozei Audio Technica VM95C asigură o largă compatibilitate cu intrările tipice Phono MM ale amplificatoarelor audio.

Ca un adevărat pickup Technics, SL-100C își va convinge utilizatorii cu același motor fără miez, cuplat direct, precis comandat ca să asigure o stabilitate rotațională perfectă, un șasiu solid din două straturi care asigură o urmărire exactă a pistei, neafectată de vibrații externe și un braț sub forma de S, precis, din aluminiu, capabil să reproducă cele mai subtile nuanțe muzicale ale fiecărui disc de vinil. Mai mult, funcția de ridicare automată a brațului (ce poate fi anulată) se activează la ultima pistă a vinilului, prevenind uzura acului după terminarea fiecărei fețe a discului.

Noul pickup Technics SL-100C cu antrenare directă este o soluție foarte atractivă pentru iubitorii de vinil care își doresc un pickup Technics clasic la un preț foarte accesibil.

Caracteristicile principale ale SL-100C:

Motor fără miez, cuplat direct care asigură rotație stabilă, fără cogging și cu un cuplu puternic
Braț din aluminiu, robust, dar foarte sensibil, care asigură o citire precisă a semnalului imprimat pe disc
Platan cu structură pe două straturi ce oferă o performanță îmbunătățită a amortizării vibrațiilor
O carcasă rigidă și un amortizor performant care elimină complet vibrațiile pentru a permite un proces de redare precisă a vinilului
Doza Audio Technica AT-VM95C livrată în pachet permite instalare rapidă și redare imediată a vinilurilor
Funcție de ridicare automată a brațului pentru minimizarea uzurii acului la sfârșitul redării

Views: 1