Studiu despre tendințele care pot schimba piața muncii până în 2030
1 din 2 angajați români crede că un program de lucru flexibil, ”la cerere”, va predomina în România până în 2030.În același timp, 37% dintre angajații români consideră că, până în 2030, preocuparea unei companii pentru impactul în societate va deveni un criteriu important de alegere a unui loc de muncă.Experții în resurse umane consideră că dezvoltarea unor competențe de înțelegere a datelor (”data litteracy”) și augmentarea performanței umane cu ajutorul tehnologiei vor fi două dintre tendințele care vor schimba modul în care muncim până în 2030.Datele sunt extrase din studiul WORKWISE | Piața muncii. Tendințe și scenarii posibile pentru 2030, realizat de Pluxee și FutureStation, analizat de Ipsos România.Studiul identifică 5 tendințe cheie și 4 scenarii posibile pentru piața muncii a căror probabilitate de a se transfoma în realitate a fost analizată într-un demers de cercetare ce a implicat sute de angajați și zeci de experți în resurse umane din România.București, 23 noiembrie 2023 Pluxee România, liderul în soluții globale pentru creșterea implicării și motivării angajaților, alături de FutureStation și Ipsos România, lansează azi concluziile primului studiu din seria #WorkWise, o radiografie detaliată a principalelor tendințe care pot schimba piața muncii până în 2030. Realizat pe baza unei metodologii complexe, care combină analiza de scenarii cu cercetări cantitative, studiul identifică principalele tendințe care pot determina felul în care vom lucra până în 2030, în viziunea angajaților români dar și a specialiștilor.”Atunci când vorbim de soluții pentru implicarea și motivarea angajaților, una dintre provocările prezentului este de a înțelege atât care sunt nevoile lor actuale cât și cum ne putem pregăti pentru cele care vor urma. Datele studiului confirmă că ne îndepărtăm tot mai mult de modelul tradițional al relației angajat-companie. Angajatul trebuie privit prin prisma tuturor rolurilor și responsabilităților pe care le are de îndeplinit și în viața personală. Companiile care vor adopta un sistem de beneficii care să susțină angajatul 360 grade vor câștiga competiția pentru talente în era digitală. Angajamentul nostru este de a ajuta aceste organizații cu resursele necesare pentru a naviga cu succes transformările din viitor.” declară Manuel Fernandez Amezaga, CEO Pluxee România și Bulgaria. Studiul dezvoltat de Pluxee, FutureStation și analizat de Ipsos România, cu tema “Tendințe și scenarii posibile pentru 2030”, analizează, printre altele, un viitor în care angajații români își schimbă paradigma relației cu munca, din prisma unui mod de lucru ”la cerere”, se raportează la companiile pentru care lucrează ca la niște ghizi și își amplifică competențele cu ajutorul tehnologiei. ”Acest studiu poate reprezenta o busolă pentru companii și pentru experții în strategii de resurse umane, interesați de provocările pe care viitorul nu foarte îndepărtat le poate genera. Am explorat, alături de Pluxee România și de Ipsos, impactul profund pe care munca flexibilă, rolul companiilor în societate sau în viața angajaților cât și tehnologia le vor avea asupra modului în care vom munci și am identificat 4 posibile scenarii ce pot transforma mediul de lucru până în 2030. În unele scenarii, structurile tradiționale de angajare predomină, balanța puterii înclinând spre angajatori. În altele, analizăm impactul creșterii muncii la cerere, remote, cu mai mulți contractanți și o forță de muncă fragmentată și chiar oportunistă. De exemplu ne-am imaginat, cum ar fi dacă am vedea în următorii ani un efort comun între sectorul privat, decidenții politici și sistemul educațional? Un efort care conduce la mai multe talente în piața locală, plus joburi și salarii la nivelul educației lor. Dar dacă sistemul educațional nu reușește să se adapteze la nevoile pieței din următorii ani? Și atunci am analizat cum ar fi dacă angajatorul devine și educator, și formator. Iar oferta de educație e la fel de importantă ca plata salariului. Vizualizând multiple scenarii de viitor ne ajută să ne facem “amintiri despre viitor”, așa cum avem și despre trecut. Și ne ajută să luăm decizii mai bune în prezent, decizii care să ne țină cât mai departe de viitorul nedorit și să ne aducă cât mai aproape de cel preferat”, susține Diana Stafie, Foresight Strategist & Founder FutureStation. În prezent, populația activă a României este alcătuită din 5.5 milioane de angajați, dintre care 4 milioane lucrează în companii de ordin mic și mediu. Printre principalele provocări ale pieței de muncă de azi se numără ”exportul de creiere” peste hotare, cu 70% dintre emigranții români provenind din segmentul de populație activă, și rata scăzută de angajare dintre tinerii absolvenți români, a 3-a cea mai redusă la nivelul Uniunii Europene. În 2023, 3 din 10 angajați români au lucrat într-un format hibrid sau exclusiv de acasă. |
impactul potențial în rândul angajaților și specialiștilor în resurse umane. Reușim astfel să surprindem temeri, angoase, întrebări, bucurie sau nerăbdare într-un mod în care să putem apoi, ca angajatori, să fasonăm viitorul nu doar în funcție de ce este probabil și posibil să se întâmple, ci și în funcție de relația pe termen lung pe care ne propunem să o construim împreună cu și pentru angajații noștri.” a completat Alina Stepan, Country Manager Ipsos South-East Europe. 5 TENDINȚE CARE VOR MODELA PIAȚA MUNCII ÎN VIITOR Studiul dezvoltat de Pluxee și FutureStation, analizat de Ipsos România, oferă companiilor din România o analiză profundă a trendurilor care vor configura piața muncii în anii următori pentru a înțelege evoluția acesteia dar și instrumente practice de retenție a talentelor și implicare a viitorilor angajați. Acestea sunt cele cinci trenduri majore despre care angajații și specialiștii din domeniul resurselor umane cred că vor schimba piața muncii. Flexibilitate în relația viață – muncă Generațiile mai tinere, Millennials și Gen Z, vor prefera simbioza viață – muncă. Ei își vor dori să decidă când, de unde și pentru cât timp lucrează, fiind principalii promotori a ceea ce se numește „economie la cerere”, vor vrea să aibă un cuvânt de spus în relația cu angajatorul și așteaptă beneficii extrasalariale ultra-personalizate care se adaptează în mod concret nevoilor și stilului lor de viață. 1 din 2 angajați români crede că aceasta este una dintre tendințele cu probabilitate mare de a schimba piața muncii până 2030, iar jumătate din angajații și specialiștii în resurse umane din România consideră că acesta este unul dintre trendurile cele mai motivante. Competențe pentru viață Tehnologia transformă toate industriile din mediul de business și implicit forța de muncă. Pentru a gestiona schimbările permanente și presiunea responsabilităților, angajații vor căuta în companii nu doar un simplu loc de muncă, ci aliați care să îi ajute să navigheze printre complexitățile de zi cu zi ale vieții de adult. 35% dintre angajații români cred că această tendință va deveni realitate până în 2030. 2 din 5 români consideră că o companie care îi va susține în acest fel este un angajator pentru care sunt motivați să lucreze. În schimb, în contextul impactului acestei tendințe asupra satisfacției la muncă, experții în resurse umane sunt mai optimiști decât angajații, aproape jumătate (46%) dintre aceștia plasând acest trend printre cele mai motivante tendințe care vor schimba piața muncii până în 2030, comparativ cu doar 40% dintre angajați.Impactul în societate O dată cu accentuarea preocupării pentru schimbările climatice și impactul companiilor în viața comunității, angajații pot deveni și mai selectivi în alegerea companiilor pentru care vor vrea să lucreze. Astfel, organizațiile sunt atente la efectul pe care îl au acțiunile lor în societate și fac eforturi pentru a avea un impact pozitiv. 37% dintre angajații români cred că alegerea unui loc de muncă în funcție de preocuparea companiilor pentru impactul în societate se va transforma în realitate până în 2030. 2 din 5 specialiști în resurse umane cred că aceasta este una dintre tendințele ce vor schimba piața muncii până în 2030. Era Datelor În avansul tehnologic al ultimilor ani, tot mai multe companii devin „data-driven” și caută personal care să fie specializat în analiza, interpretarea și utilizarea datelor. 1 din 3 angajați români plasează această tendință în lista celor care vor schimba modul în care muncim până în 2030. Pe de altă parte, 43% dintre specialiștii în resurse umane consideră că aceasta este una din tendințele cele mai posibile de a se întâmpla și care vor redefini munca până în 2030. Augmentarea performanței umane prin tehnologie Inteligența artificială, automatizarea și digitalizarea au schimbat radical modul de lucru în multe industrii, mai ales în cele care folosesc muncă manuală, iar angajatul lucrează practic alături de un co-pilot tehnologic. 1 din 3 dintre angajați români consideră că tehnologia va provoca schimbări profunde în felul în care muncim în 2030. În același timp, 43% din specialiștii în resurse umane identifică augmentarea performanței umane prin tehnologie ca fiind una dintre tendințele cele mai probabile pentru 2030. |
Views: 10