STUDIU Accenture: Companiile care au un ADN de sustenabilitate puternic generează cu 21% mai mult profit și au un impact pozitiv de durată asupra societății și a mediului

Companiile au nevoie să își transforme modelul de afaceri și de operare pentru a deveni organizații cu adevărat sustenabile, iar cele care reușesc să facă acest lucru generează cu 21% mai mult profit și au un impact pozitiv de durată asupra societății și a mediului, conform celui mai recent studiu Accenture, realizat împreună cu Forumul Economic Mondial.

Studiul Shaping the Sustainable Organization constată că valorile responsabile și intențiile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) ale companiilor depășesc capacitatea acestora de a oferi schimbarea comportamentală necesară. Pentru a transforma obiectivele de sustenabilitate în realitate, Accenture și Forumul Economic Mondial au decodat „ADN-ul sustenabilității”, un set de 21 de practici, sisteme și procese de management.

„Provocările sociale și de mediu ale lumii perturbă deja afacerile în prezent”, a declarat Peter Lacy, CRO (Chief Responsibility Officer) Accenture și lider în serviciile de sustenabilitate globală. „Cercetările noastre realizate împreună cu Forumul Economic Mondial au constatat că cei care implică în ADN-ului organizației și de conducere toate părțile interesate se bucură de performanțe semnificativ mai bune. Acești pionieri utilizează noi tehnologii și seturi de date ESG pentru a crea lanțuri de aprovizionare mai durabile și mai reziliente, valorifică în mod sistematic puterea inovatoare a diversității și stimulează creșterea plasând nevoile părților interesate în centrul produselor, serviciilor și noilor oportunități de piață. Cei care ignoră acest moment pentru a se poziționa corect pentru viitor riscă să rămână în urmă.”

Pentru a evalua puterea ADN-ului de sustenabilitate în companii din întreaga lume, Accenture și Forumul Economic Mondial au creat Indicele Organizației Sustenabile (SOI – Sustainable Organization Index), care înregistrează aproape 4.000 de companii pe baza dovezilor de piață ale practicilor de sprijinire a ESG în 146 de domenii. Organizațiile din sfertul superior al SOI înregistrează performanțe semnificativ mai puternice în comparație cu cele cu scoruri mai mici sau mai puțin consistente. Mai exact, companiile cu un ADN de sustenabilitate mai puternic realizează în medie o creștere de 21%, atât a marjei EBITDA, cât și a impactului asupra mediului și societății.Potrivit studiului, încorporarea ADN-ului de sustenabilitate determină schimbări comportamentale în cadrul organizațiilor în trei moduri – prin încurajarea conexiunilor umane, prin stimularea inteligenței colective și prin responsabilizarea la toate nivelurile. În general, companiile tind să obțină un punctaj mai mare în ceea ce privește factorii care adâncesc „conexiunile umane” (scor mediu SOI = 57), reflectând capacitatea lor de a angaja părțile interesate, dar un scor mai mic în privința factorilor care construiesc „inteligența colectivă” (47).

În general, scorul mediu pentru toate companiile din SOI a fost de doar 52/100, sugerând că majoritatea au un spațiu semnificativ pentru a-și consolida ADN-ul de sustenabilitate. Studiul susține trei măsuri pe care organizațiile ar trebui să le ia pentru a crea un ciclu de schimbare care să genereze valoare pentru toate părțile interesate:

  • Diagnosticare: Efectuarea unei evaluări la nivel înalt folosind instrumente de diagnosticare care descoperă domeniile de activitate în care ADN-ul sustenabilității este mai puternic și unde sunt necesare mai multe eforturi.
  • Definire: Identificarea intervențiilor cheie necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate ale organizației folosind o varietate de idei diferite.
  • Elaborare: Construirea unei foi de parcurs bazată pe viziunea organizației privind schimbările, cu un set clar de indicatori de performanță pentru a măsura succesul în consolidarea ADN-ului sustenabilității în mod continuu.

„Impactul global al pandemiei de COVID-19 ne-a făcut să înțelegem că organizațiile trebuie să răspundă nevoilor tuturor părților interesate”, a declarat profesorul Schwab, fondator și președinte executiv, Forumul Economic Mondial. „Investind în practici organizaționale care se aplică și mențin, companiile vor fi mai bine plasate pentru a-și atinge obiectivele financiare, contribuind în același timp la bunăstarea socială și binele comun.”

Views: 0