Sony Technology Day – Prezentarea a opt noi tehnologii, sub umbrela „Tehnologie care inspiră emoție”

Sony Group Corporation („Sony” sau „compania”) a organizat „Sony Technology Day”, un eveniment online dedicat prezentării diverselor tehnologii Sony Group. Cu această ocazie, Sony a prezentat opt tehnologii, dezvoltate sub umbrela „Tehnologie care inspiră emoție”, fiecare dintre ele conectând diferitele segmente de business ale Grupului Sony și sprijinind evoluția companiei.

Identitatea Sony este aceea de „companie din domeniul divertismentului creativ, cu o fundație solidă în domeniul tehnologiei”, iar scopul său este acela de a „umple lumea cu emoție, prin puterea creativității și a tehnologiei”. La deschiderea evenimentului, Toru Katsumoto, Executive Deputy President și CTO Sony Group Corporation, a declarat: „Sper ca dezvoltarea inițiativei unirii diverselor segment de business ale Sony Group, prin talent și tehnologie care vor contribui la procesul de dezvoltare a unor produse, a unui conținut și a unor servicii mai evoluate, în moduri care vor umple lumea de emoție”.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați site-ul web special: https://www.sony.com/en/SonyInfo/technology/activities/Tech2021/

Fuziunea lumii fizice cu cea virtuală

„Producția virtuală devine realitate prin utilizarea Crystal LED și a camerelor de cinema” – Stimularea creativității creatorilor

Producție virtuală este un termen general pentru o nouă tehnologie de producție video care sintetizează videoclipuri live-action și grafică realizată pe computer (CG), în timp real. Cu funcția „In-Camera VFX”, o formă de producție virtuală, o imagine 3DCG conectată cu traiectoria de mișcare a camerei este proiectată ca fundal pe un ecran LED instalat într-un studio, în spatele protagonistului. Acest lucru îi ajută pe creatori să nu se mai preocupe de procesul complicat al compoziției CG necesare la înregistrarea convențională pe un fundal verde, precum și de restricții precum vremea, ora și locul filmării. Crystal LED este un afișaj LED care combină tehnologia unică Sony de control LED și tehnologia de procesare a semnalului dezvoltată în gama BRAVIA®, proiectând imagini de înaltă rezoluție cu un nivel de realism copleșitor, cu luminozitate ridicată și cu un unghi larg de vizualizare.

Camera digitală de cinema „VENICE 2”, echipată cu noul senzor de imagine de 8.6K, oferă o rezoluție înaltă și o gamă largă de culori pentru posibilități de exprimare extinse și este capabilă să redea gradații bogate în condiții de luminozitate foarte variate. Combinația dintre aceste display-urile și camerele Sony determină o reproducerea de mare precizie a culorilor și a tonurilor și face posibilă producția de conținut mai realist. În plus, Sony Group va aprofunda colaborarea cu creatorii de conținut din interiorul și din afara Sony Group, precum și cu inginerii implicați în filmarea efectivă, pentru a promova dezvoltarea soluțiilor de producție virtuală care pot rezulta într-un conținut eficient, de înaltă calitate.

„EPTS și tehnologia de vizualizare a datelor” – Vizualizarea tuturor performanțelor

Evenimentul a evidențiat, de asemenea, SkeleTRACK, sistemele electronice de urmărire a performanței (Electronic Performance Tracking Systems – EPTS) ale companiei din grupul Sony Hawk-Eye Innovations Ltd în fotbal, care surprinde mișcările jucătorilor și ale mingilor din fluxurile live video, colectate de camerele dedicate de urmărire, colectând astfel date în timp real și cu precizie milimetrică. Tehnologia Hawk-Eye de vizualizare a datelor, numită Virtual Recreation, a fost, de asemenea, folosită pentru a procesa datele obținute din EPTS și sistemele de video review, pentru a crea rezultând în imagini virtuale. Procesarea avansată a imaginilor, tehnologiile de recunoaștere pe bază de AI perfecționate de Hawk-Eye, alături de capabilitățile Sony de transmisie specială a conținutului și de tehnologiile senzorilor de imagine, fac posibil ca jocuri întregi, inclusiv detalii precum postura jucătorilor, sunt convertite în date, făcând posibile vizualizari care înainte erau imposibil de redat. În viitor, Sony Group și Hawk-Eye își propun să aplice această tehnologie în zone diferite din divertisment și să contribuie la dezvoltarea lor, fără a se limita doar la domeniul sportiv.

Căutarea realității

„Ecran microdisplay OLED cu latență scăzută și sistem de montare pe cap” – Experiență redată cu un sentiment copleșitor al realității

Acesta este un ecran de realitate virtuală (VR) cu sistem de montare pe cap (HMD) care proiectează un spațiu 3D de înaltă definiție și redă o rezoluție 4K unui ochi și 8K ambilor ochi. Calitatea ridicată a imaginii este atinsă utilizând tehnologia multi-pixel și procesul de miniaturizare, folosind procesare și tehnologie avansată de integrare, posibilă prin dezvoltarea și fabricarea senzorilor de imagine CMOS și a microdisplay-ului cu diode organice de lumină (OLED). Timpul de procesare este redus prin scăderea latenței la nivelul întregului sistem, datorită integrării datelor de la mai mulți senzori. Astfel, persoana care urmărește conținutul în VR poate experimenta imagini de înaltă definiție în timp real, în funcție de mișcarea capului său. Pe lângă aplicațiile industriale, microdisplay-ul OLED va putea fi utilizat în domeniul divertismentului, deoarece poate exprima textura materialelor și expresiile umane la înaltă definiție în timp real, pe baza mișcărilor capului privitorului.

„Folosirea tehnologiei de super-rezoluție în ray tracing” – Echilibrarea rezoluției înalte și a eficienței producției

Utilizând cunoștințele acumulate prin dezvoltarea imaginilor folosind algoritmi de machine learning încă din anii 1990, această tehnologie maximizează performanța cu resurse de calcul limitate și atinge o rezoluție înaltă cu precizie ridicată din diferite perspective, pentru imagini care surprind o varietate de scene, la diferite niveluri de calitate. Pentru procesarea conținutul 3D cu o cantitate mare de date, este posibilă reducerea semnificativă a timpului de producție prin reducerea numărului de raze utilizate și prin redarea imaginilor pe baza informațiilor precum forma personajului, textura și iluminarea. Proiectul de dezvoltare este realizat împreună cu Sony Pictures Entertainment, reflectând așteptările creatorilor, cu scopul de a extinde gama de aplicații de la 2D la 3D și pentru a dezvolta o gamă largă de aplicații în domeniul divertismentului.

„Trei tehnologii utilizate în dezvoltarea PlayStation®5” – Obținerea unei experiențe imersive spectaculoase

În dezvoltarea PlayStation®5 au fost implementate trei tehnologii de top: Tempest 3D Audio, feedback haptic și declanșatoare adaptive. Tempest 3D Audio este proiectat pe baza DSP (Digital Single Processor) pentru a obține o poziționare audio extrem de precisă, astfel încât sunetul să poată fi auzit de oriunde la 360 de grade în jurul ascultătorului, de parcă acesta s-ar afla în interiorul unei sfere cu multe difuzoare. Feedbackul haptic oferă o varietate de răspunsuri tactile prin schimbarea ritmului de vibrație a noului actuator dublu, în funcție de situația din joc, oferind o experiență imersivă. În plus, declanșatoarele adaptive implementate pentru butoanele L2/R2 ale controlerului fără fir DualSense™ oferă o senzație tactilă puternică, în timp real, ca răspuns la acțiunile din joc, datorită unui mic angrenaj de precizie, dar și motorului încorporat. Sony Interactive Entertainment va continua să dezvolte aceste tehnologii cu scopul de le a oferi tuturor „Cel mai bun mediu pentru joacă”.

Contribuții pentru oameni, comunitate și pentru Planetă

„Senzor de adâncime SPAD cu o configurație stratificată, pentru aplicații auto LiDAR” – Permite detectarea de înaltă precizie prin particule de lumină

De asemenea, au fost prezentați și senzori care detectează cu mare precizie distanța față de obiectele din jur, prin captarea nivelurilor scăzute de energie luminoasă. Senzorii constă, în principal, în trei elemente: pixeli SPAD (Single Photon Avalanche Diode) care captează lumina și o convertesc în semnale electrice, conexiuni Cu-Cu care transmit aceste semnale și cipuri logice care conțin circuite ce operează măsurători ale distanței pe baza semnalelor captate. Utilizând punctele forte cultivate în dezvoltarea senzorilor de imagine CMOS de la Sony, senzorii realizează măsurarea distanțelor cu mare viteză și cu înaltă precizie, de la distanțele scurte la cele lungi, cu un singur cip compact. Sony Group își propune să sprijine o mobilitate sigură și securizată în societatea noastră, contribuind la evoluția aplicațiilor auto LiDAR pentru detectare și recunoaștere.

„Manipulator” – Reproducând delicatețea mâinii umane

O tehnologie care le permite roboților să manipuleze cu atenție obiecte necunoscute prin detectarea în timp real a semnelor de alunecare a obiectelor pe baza modificărilor felului în care este distribuită presiunea, schimbări care sunt detectate de vârful degetelor. Cu ajutorul acestei tehnologii, mâinile robotice pot apuca un obiect fără a-l scăpa, ajustând forța în mod corespunzător. În plus, robotul poate prinde obiectul în poziția și postura corespunzătoare, deoarece senzorul de distanță detectează distanța de la degete la obiectul respectiv. Deoarece entitatea care manipulează obiectul îl poate apuca la fel de delicat precum o mână umană, această tehnologie ar putea ajuta ființele umane în zone noi, în care până acum a fost dificilă introducerea unor roboți industriali convenționali. Combinând inteligența artificială și tehnologia de detectare avansată cu lumea roboticii, Sony își propune să consolideze capabilitățile diferitelor tipuri de roboți și să continue să dezvolte tehnologii robotice care vor îmbogăți viața oamenilor.

„Platforma „MIMAMORI”, dedicată Pământului” – Avem grijă de Terra

Un sistem care, dacă ar fi implementat, ar fi capabil să acționeze oriunde pe Pământ și să detecteze semne de anomalii, cum ar fi problemele de mediu și dezastrele, pentru a ajuta, astfel, la prevenirea catastrofelor înainte ca acestea să apară. Sistemul ar îndemna omenirea să acționeze având în minte principiul sustenabilității, alertând cu privire la emergența unor dezechilibre, înainte ca ele să se producă. Sistemul va fi realizat prin tehnologiile Sony Group, cum ar fi senzori de umiditate a solului capabili să măsoare conținutul de apă; ELTRESTM, un sistem de comunicații prin satelit care utilizează tehnologia de comunicații fără fir LPWA (Low Power Wide Area) și tehnologie sofisticată de analiză predictivă a datelor care utilizează algoritmi AI. Prin munca de teren și prin experimente practice, Sony intenționează să continue să lucreze la realizarea acestei platforme, pentru a contribui la un viitor mai durabil.

Views: 0