Smartphone-ul cu prima cameră frontală de 50MP, vivo V23 5G, disponibil în România, din 18 aprilie

vivo lansează oficial smartphone-ul vivo V23 5G în România. Noul model din seria vivo V va fi disponibil online prin parteneriatul cu distribuitorul eMAG, începând cu data de 18 aprilie, la prețul recomandat pentru vânzare de 2599 lei.

vivo V23, recent lansat în Europa, dispune de un exterior elegant care îşi schimbă culoarea la lumina UV şi prima cameră frontală de 50MP. 

„Suntem încântaţi să lansăm pe piața din România cel mai nou smartphone din seria V, după feedback-ul pozitiv primit pentru predecesorul său, vivo V21 5G. Oferind o combinaţie de inovaţii, funcţii de ultimă generaţie şi design deosebit, V23 5G surprinde utilizatorii şi îi ajută să îşi pună în evidenţă stilul“, spune Erik Zhu, președinte vivo România.

V23 5G te ajută să obţii selfie-ul perfect în orice moment al zilei, datorită sistemului de camere selfie dual format dintr-o camera de 50MP, cu Eye AutoFocus, pentru fotografii excepţionale şi clare şi o cameră wide de 8MP. În plus, V23 5G dispune de un sistem avansat de LED-uri pentru selfie-uri Dual Tone Spotlight. Cele patru lumini LED integrate discret în partea de sus a display-ului asigură o iluminare completă pentru rezultate cu aspect profesional. 

V23 5G te ajută să arăţi bine în fotografii şi să îţi îmbunătăţeşti stilul personal, datorită exteriorului special care îşi schimbă culoarea, trecând de la tonuri calde la tonuri reci când telefonul se află în lumina directă a soarelui.

V23 5G nu este un produs excelent doar la exterior, ci oferă o capacitate mare de memorie și stocare, 12GB RAM + 256GB ROM, şi folosește un procesor MediaTek Dimensity 920, astfel încât să poţi folosi orice aplicaţie fără blocaje. 

Views: 0