Samsung SmartThings și Google își unesc forțele pentru a îmbunătăți eficiența caselor inteligente prin integrarea Nest

Noua integrare le permite utilizatorilor SmartThings să controleze dispozitivele Nest

Samsung SmartThings, lider în automatizarea caselor inteligente, a anunțat astăzi un parteneriat cu Google, adăugând portofoliul de produse Nest al companiei în serviciul SmartThings, unul dintre cele mai mari ecosisteme IoT. Prin această integrare, dispozitivele Google Nest, precum termostatele, camerele și soneriile, vor primi certificarea de „Compatibile cu SmartThings” (WWST – Works with SmartThings), permițându-le utilizatorilor să-și controleze fără probleme casele inteligente prin serviciul SmartThings.

Pentru prima dată, utilizatorii SmartThings vor putea să regleze un termostat Nest, să vizualizeze imaginile live surprinse de camerele Nest poziționate în afara locuinței și să audă dacă cineva este la ușă cu ajutorul Nest Hello, totul prin intermediul dispozitivelor lor inteligente. Utilizatorii SmartThings pot integra, de asemenea, dispozitive Nest în portofoliul dispozitivelor actuale certificate WWST pentru a crea scene și experiențe automate, controlând funcțiile acestora prin comenzi vocale simple sau prin intermediul aplicației SmartThings. În curând, utilizatorii vor putea să transmită direct de pe dispozitivele lor Nest comenzi televizoarelor Samsung sau frigiderelor din gama Family Hub.

Tehnologia SmartThings oferă posibilități infinite pentru îmbunătățirea vieții de zi cu zi. Scenariile pot regla perfect componenta de iluminare. Automatizările pot trimite un semnal către termostatul Nest atunci când este timpul de a regla temperatura sau atunci când este deschisă o fereastră. Sistemul poate seta temperatura optimă pentru programul de somn al unui bebeluș sau chiar pentru un animal de companie atunci când este lăsat singur în casă, ținându-se cont de detalii precum lungimea blănii sale. Utilizatorii pot activa, de asemenea, luminile exterioare și interioare înainte de a ajunge acasă.

„Tehnologia SmartThings continuă tot mai mult să cuprindă și să îmbunătățească experiența unui stil de viață inteligent. Suntem încântați să ne consolidăm parteneriatul cu Google și să integrăm dispozitivele Nest în portofoliul nostru de produse compatibile cu SmartThings pentru a le oferi utilizatorilor mai multe modalități de a-și controla și automatiza casa. Ne-am angajat să creăm un sistem universal în care toate dispozitivele inteligente de acasă să poată funcționa împreună”, a declarat Ralf Elias, Global Vice President IOT/ Business Development & Partnerships de la Samsung Electronics.

După recenta integrare a Mercedes-Benz în ecosistemul SmartThings IoT, acest parteneriat cu Google reprezintă următorul pas în angajamentul de bază al SmartThings ce susține inovația tehnologică și colaborările cu diverși parteneri pentru a crea un standard universal de casă inteligentă. Compania se concentrează pe simplificarea dezvoltării tehnologiei inteligente pentru producători, dar și pe creșterea compatibilității pentru utilizatori.

SmartThings este lider în industria de tehnologie IoT, iar platforma sa activă reunește dispozitive, dezvoltatori și servicii pentru a oferi unul dintre cele mai mari ecosisteme integrate. Cu peste 180 de brand-uri certificate și peste 63 de milioane de utilizatori activi pe platformă, SmartThings facilitează inovațiile vieții conectate pentru o multitudine de situații de utilizare.

Tehnologia SmartThings va fi disponibilă în cadrul produselor Google Nest începând cu ianuarie 2021. Pentru mai multe informații despre SmartThings, vă rugăm să vizitați www.smartthings.com

București, România – 8 decembrie 2020 – Samsung SmartThings

Views: 0