Samsung se așteaptă ca UWB să devină una dintre marile tehnologii wireless ale viitorului

De-a lungul timpului, Samsung și-a adus contribuția în transformarea modului în care oamenii trăiesc, muncesc sau se relaxează prin joacă, iar anul 2020 doar a amplificat această dorință, aducând în prim plan o inovație capabilă să anticipeze nevoile utilizatorilor și să le ofere cele mai potrivite soluții.

Samsung a făcut investiții semnificative în tehnologia UWB, recunoscând potențialul său puternic de a revoluționa modul în care oamenii utilizează dispozitivele inteligente pentru a-și gestiona activitățile de zi cu zi. Astfel, în 2018, Samsung pus bazele unei echipe dedicate integrării UWB în produsele Samsung și, la scurt timp, s-a asociat cu NXP și HID Global pentru a iniția crearea consorțiului FiRa, o organizație industrială care promovează adoptarea tehnologiei UWB în diverse situații de utilizare, precum controlul accesului, servicii bazate pe localizare și servicii de tipul device-to-device.

Odată cu lansarea lui Galaxy Note20 Ultra, în august, Samsung a făcut istorie anunțând primul smartphone Android care dispune de tehnologia UWB, mai apoi implementând această tehnologie și pe noul dispozitiv pliabil, Galaxy Z Fold2. Datorită UWB, posesorii de Galaxy Note20 Ultra și Z Fold2 se pot bucura de o precizie și o acuratețe incredibilă prin utilizarea Near Share, care le permite să se conecteze cu peste două miliarde de dispozitive Android și să transfere instantaneu fotografii și fișiere. UWB a adus, de asemenea, îmbunătățiri semnificative funcției Samsung SmartThings Find, permițându-le dispozitivelor Galaxy Note20 Ultra și Z Fold2 să genereze un afișaj vizual cu realitate augmentată (AR) care indică direcția exactă, distanțși locația celorlalte dispozitive Galaxy.

Iar în curând, tehnologia UWB va avea posibilitatea de a elimina nevoia cheilor fizice. Cu ajutorul viitoarei soluții digitale Samsung, utilizatorii vor putea folosi smartphone-ul Galaxy pentru a debloca ușîn timp ce se apropie de ea. Această tehnologie se află abia la începutul adevăratului său potențial, iar capabilitățile ei sunt incredibile. Astfel, Samsung și-a asumat întreaga misiune de a merge mai departe și de a descoperi utilizări și funcționalități revoluționare care  până acum  se regăseau doar în imaginație.

Tehnologia UWB va fi subiectul de discuție în cadrul viitoarei conferințe pentru dezvoltatori virtuali, NXP Connects 2020, care va avea loc pe 20 octombrie și care îi va avea drept invitați speciali pe Kurt Sievers, președintele și CEO-ul NXP și Lars Reger, NXP CTOAstfel, dacă doriți să fiți martorii demonstrațiilor pe baza acestor situații de utilizare menționate mai sus, dar și pentru a afla mai multe despre viziunea Samsung pentru tehnologia UWB, care să permită o lume mai sigură și mai smart, dați clic aici pentru a vă înregistra la conferință.

Views: 0