Samsung intensifică securitatea dispozitivelor mobile

Colaborare deschisă, securitate integrată hardware-software și protecție în timp real sunt elemente cheie în strategia Samsung de securitate a datelor

Samsung Electronics Co., Ltd. intensifică securitatea și protecția datelor personale pentru a identifica mai rapid și mai ușor amenințările cibernetice, înainte ca acestea să devină problematice.

” O creștere a numărului de oameni care lucrează la distanță înseamnă o mai mare dependență de Wi-Fi-ul public, nesigur. Noile frontiere, cum ar fi blockchain-ul, îi face pe utilizatori mult mai predispuși la a fi victimele unor escrocherii. Atacurile cibernetice sunt în creștere. Războaiele recente au început cu atacuri digitale asupra infrastructurii critice, cu luni înainte de incursiunea fizică. La toate acestea adăugăm și faptul că mai toată viața noastră se regăsește în smartphone-urile pe care le avem. Acestea au devenit portofelele noastre. O singură intruziune poate fi devastatoare, așa că acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie ca dispozitivele noastre să fie sigure”, a declarat Dr. Seungwon Shin, vicepreședinte și șef al echipei de securitate, în cadrul diviziei de Mobile eXperience Business, Samsung Electronics.

,,Prioritatea noastră este să garantăm utilizatorilor dispozitivelor Samsung Galaxy protecția datelor și a vieții private. Tocmai de aceea ne bazăm pe colaborări deschise, susținute de cele mai puternice protecții hardware și software pe care le-am creat vreodată, ceea ce ne permite să garantăm siguranța de care beneficiază chiar și liderii mondiali. Vrem ca utilizatorii să se simtă în continuare liberi, să se bucure de noi experiențe cu Samsung Galaxy, știind că suntem mereu acolo pentru a păstra siguranța datelor.”, a adăugat Dr. Seungwon Shin.

Amenințările cibernetice și securitatea

Există multe concepții greșite comune despre securitate. Pentru unii, securitatea se limitează la a nu deschide atașamente suspecte sau la a nu permite aplicațiilor să dezvăluie numele, e-mailul, obiceiurile sau să urmărească activitatea utilizatorului.

Cu toate acestea, datele tot nu sunt în siguranță. Hackerii se adaptează la ,,țintele” lor. În prezent, există atacuri „zero-click”, care compromit un dispozitiv fără interacțiunea utilizatorului. Un exemplu este Pegasus, un soft de spionaj prin care utilizatorul poate primi un mesaj sau alt tip de conţinut fără a-și da seama. Telefonul procesează fişierul şi se blochează, timp în care hackerii pot prelua controlul asupra dispozitivului.

Abordarea integrată a Samsung –  End-To-End

Pentru a face față acestor amenințări cibernetice, din ce în ce mai sofisticate, Samsung se bazează pe o abordare holistică, iar securitatea datelor este luată în considerare încă din stadiul de producție. În acest sens compania:

  • A dezvoltat Samsung Knox, platformă de securitate și apărare de top, încorporată în dispozitivele mobile Samsung, aprobată de multe guverne din întreaga lume. Samsung Knox a

fost dus la nivelul următor cu Knox Vault, care combină procesorul securizat cu un nou cip de memorie securizată, pentru a izola cele mai critice informații (cum ar fi PIN-uri, parole, date biometrice, certificate digitale, chei criptografice) de restul datelor de pe dispozitiv. De exemplu, dacă pe dispozitiv este detectat un risc major de securitate, Samsung Knox va bloca serviciile sensibile, cum ar fi Samsung Pay și Samsung Pass, pentru a păstra datele personale în siguranță.

  • Asigură protecție în timp real. După pornirea dispozitivelor mobile, tehnologiile RKP (Real-Time Kernel Protection) și DEFEX (Defeat Exploit) funcționează continuu pentru a detecta și a preveni modificările suspecte sau neautorizate ale permisiunilor pe care le acordă utilizatorul.
  • Monitorizează constant amenințările prin intermediul unei echipe dedicate care folosește învățarea automată pentru a prezice amenințările viitoare.
  • Lansează actualizări de securitate regulate pentru a remedia orice vulnerabilități, valabile timp de până la cinci ani de la lansarea dispozitivului, pentru ca oamenii să poată folosi telefoanele mai mult timp și să fie la fel de sigure ca cele mai recente modele.

Samsung se bazează, de asemenea, pe un model de colaborare deschisă pentru a consolida constant sistemele și pentru a standardiza securitatea pentru Android. Compania lucrează îndeaproape cu Google și discută perodic despre cele mai noi probleme și modalități de prevenire, pentru a partaja între cele două companii toate datele privind astfel de amenințări.

Mai mult, Samung colaborează cu cadre universitare și hackeri ,,cu pălărie albă” prin intermediul Programului de Recompense pentru Securitate Mobilă, pentru a identifica și a remedia potențialele vulnerabilități de securitate. În cadrul programului au fost acordate recompense în valoare de peste 3.5 milioane de dolari.

Despre Dr. Seungwon Shin

Dr. Seungwon Shin este vicepreședinte și șef al echipei de securitate, în cadrul diviziei de Mobile eXperience Business, Samsung Electronics. El a coordonat mai multe proiecte de inovație în securitate, în ecosistemul Samsung Galaxy, inclusiv dezvoltarea de AP securizat și Samsung Knox Vault. Seungwon Shin supervizează, de asemenea, modalitățile prin care Samsung poate răspunde la amenințările de securitate în curs de desfășurare, cu protecție în timp real și predicții ale potențialelor amenințări, în strânsă colaborare cu parteneri și comunitatea de cercetare mai largă. Este membru al Grupului de lucru DarkNet al INTERPOL, precum și președinte al Grupului de lucru FIDO Coreea. Înainte de a se alătura echipei Samsung, a fost profesor asociat la Școala de Inginerie Electrică de la KAIST, specializându-se în Dark Web.

Views: 0

Lasă un răspuns