Samsung crește nivelul de protecție al datelor dispozitivelor mobile cu noua soluție de cipuri de securitate

Noul chip certificat EAL 6+ împreună cu software-ul dedicat sunt o soluție de securitate autonomă pentru dispozitive mobile și alte aplicații

Samsung Electronics Co., Ltd., lider mondial în tehnologia avansată de semiconductori, a introdus astăzi o soluție de securitate completă și autonomă, alcătuită dintr-un cip (S3FV9RR) Secure Element (SE) și un software de securitate îmbunătățit care oferă protecție pentru servicii precum bootarea, stocarea izolată, plata mobilă și alte aplicații. Cel mai recent cip de securitate a primit certificarea din partea Common Criteria Evaluation Assurance (CC EAL) 6+, nivelul cel mai înalt nivel dobândit de o componentă mobilă.

„În această eră a vitezei și a interacțiunilor fără contact fizic direct, ne așteptăm ca dispozitivele noastre conectate, precum smartphone-urile sau tabletele, să fie extrem de sigure, astfel încât să protejeze datele cu caracter personal și să permită activități fintech, precum operațiuni bancare mobile, tranzacționare de acțiuni și tranzacții de criptocurrency. Cu noua soluție autonomă Security Element (S3FV9RR), Samsung montează un lacăt extrem puternic pe dispozitivele inteligente pentru a proteja informațiile confidențiale”, a spus Dongho Shin, vicepreședinte senior al System LSI marketing a Samsung Electronics.

Această prezentare necesită JavaScript.

Noua soluție de securitate Samsung este un serviciu de securitate îmbunătățit și complet, care se bazează pe soluția de primă generație (S3K250AF) anunțată în luna februarie. Noua soluție de securitate este o componentă premium foarte avansată, care oferă niveluri de protecție mai ridicate decât CC EAL 5+, cu element securizat hardware certificat CC EAL 6+, S3FV9RR și un software de securitate puternic. CC EAL 6+ este utilizat în rularea unor aplicații care îndeplinesc cele mai stricte cerințe de securitate de pe piață, precum smartphone-urile premium, pașapoartele electronice și portofelele hardware pentru criptomonede.Cu o capacitate dublă de stocare securizată, noua soluție de securitate permite, de asemenea, o rădăcină de încredere (RoT- root of trust) bazată pe componenta hardware, boot-ul securizat și autentificarea dispozitivului care împinge securitatea mobilă la nivelul următor. În special pentru furnizori de servicii, producători și organizații, autentificarea în condiții optime a dispozitivului este îmbunătățită prin RoT atunci când rulează aplicații proprii pe un dispozitiv mobil. Odată cu inițierea bootloader-lui, este activat un lanț de încredere prin care fiecare firmware cu chei aprobate este validat secvențial. Acest proces securizat de bootare este gestionat de RoT, protejând dispozitivul împotriva eventualelor atacuri rău intenționate sau actualizări software neautorizate.

Noua soluție de securitate autonomă poate funcționa independent de performanțele de securitate ale procesorului principal al dispozitivului. Acest lucru face ca soluția să fie extrem de versatilă, extinzând capacitățile de securitate ale dispozitivelor mobile, ale aplicațiilor IoT și ale altor dispozitive la toate nivelurile de performanță. În plus, producătorii se pot asigura de faptul că dispozitivele produse in alte locatii dispun doar de firmware autorizat. Soluția îndeplinește, de asemenea, cerințele modulului de securitate hardware pentru operațiunile criptografice prezentate printr-o versiune viitoare a sistemului de operare mobil.

Noua soluție de securitate Samsung, S3FV9RR, va fi disponibilă în al treilea trimestru al acestui an.

București, România – 26 mai 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd.

Views: 0