ROG Challenge 2024: Zece liceeni din București au fost premiați pentru crearea de jocuri
Competiția ROG Challenge 2024 și-a desemnat câștigătorii. Zece liceeni din București au fost premiați pentru crearea celor mai interesante jocuri video pe tema „Republic of Gamers”.
După mai multe schimbări de abordare și format, competiția ROG Challenge a cuprins în 2024 și o ediție destinată elevilor de liceu pasionați de crearea jocurilor video. ASUS și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au organizat un „Game Jam” în care liceenii din capitală au fost provocați să programeze un joc original pe tema „Republic of Gamers”.
La concurs s-au înscris 1340 de elevi din partea a 71 de licee. Participanții au fost îndrumați de 168 de cadre didactice, iar pe parcursul competiției au fost inițiate 444 de proiecte, în urma cărora s-au generat 140 de jocuri. Dintre acestea, 96 de titluri au fost validate și jurizate. Zece liceeni creatori de jocuri au fost premiați în cadrul galei desfășurate pe 12 decembrie în cadrul unui hotel din capitală.
„Prin intermediul ROG Challenge 2024, ASUS și-a propus să motiveze liceenii din București să programeze. Mai exact să-i încurajeze să creeze un joc de la faza de idee până la publicarea lui pe o platformă internațională dedicată. La finalul acestui proiect pot spune că am reușit acest lucru. Ne dorim să continuăm și chiar să extindem proiectul la nivel național”, a declarat Liviu Marica, director de marketing ASUS România.
Primii 5 concurenți au primit din partea ASUS România câte un laptop de gaming ROG STRIX G18 (G814), pentru a-și continua pasiunea în dezvoltarea de jocuri și gaming la cel mai înalt nivel. Ocupanții locurilor 6-10 au fost premiați cu câte un voucher în valoare de 1500 de lei valabil pe site-ul oficial ASUS.
Primul loc i-a revenit lui Mihai Țighiliu, elev al Colegiului Național „Cantemir Vodă”. Jocul acestuia „Omni: Project Alpha” – un mini RPG de acțiune, dezvoltat în Unity, combină luptele corp la corp cu puzzle-uri inteligente 2D. Mihai a preluat eroul Omni din universul ROG Saga.
Clasat pe locul secund, Tudor Mihalcioiu de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, a imaginat o Republică împărțită în 5 sectoare după preferințele de joc ale locuitorilor și de aici 5 mecanici diferite. Un virus perturbă viața liniștită a locuitorilor, iar jucătorul trebuie să învingă în fiecare tip de joc pentru a remedia situația. Tudor a realizat inclusiv un video trailer pentru jocul său.
Podiumul a fost completat de „Salturi Pe Tastatură”, un joc de tip puzzle realizat de Matei Costan de la Colegiul Național I.L. Caragiale. Jucătorul trebuie să recupereze tastele lipsă ale unei tastaturi speciale pentru a putea parcurge labirintul.
Prima concurentă din clasament, Oana Isai, a terminat pe locul al patrulea cu un joc multi-player. Spre deosebire de majoritatea participanților, eleva de la Colegiul Național „SPIRU HARET” și-a creat de la zero asset-urile folosite în joc.
Clasamentul final ROG Challenge 2024 (Joc – Elev / Liceu, Profesor coordonator)
- „Omni: Project Alpha” – TIGHILIU Mihai
(Colegiul Național „Cantemir Vodă”, prof. Splais Florentina Carmen) - „Republic at War” – MIHALCIOIU Tudor Octavian
(Colegiul Național „Mihai Viteazul”, prof. Preda Doina-Lavinia) - „Salturi Pe Tastatura” – COSTAN Matei Stefan
(Colegiul Național „I.L. Caragiale”, prof. Andreescu Claudiu) - „Aporia” – ISAI Oana-Izabela
(Colegiul Național „Spiru Haret”, prof. Mocanu Antonica) - „World of the game: Locked In” – DUMITRACHE Matei
(Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, prof. Chiriță Valentina) - „ROG BedRoomEscape” – COJOCARU Tudor
(Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, prof. Badea Corina) - „The First Republic” – SIMION Andrei
(Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, prof. Radu Gogu) - „Double U.P.” – MOZAȘ Denisa-Maria
(Colegiul Național „Spiru Haret”, prof. Mocanu Antonica) - „Rex Publica” – ARDELEANU Alexandru
(Colegiul German „Goethe”, prof. Monica Iulia Grădinescu) - „Muschi Rosu” – ROTARU Iulian Andrei
(Colegiul Economic „Hermes”, prof. Șiclovan Cătălin-Ioan)
Toate jocurile jurizate au fost publicate pe platforma itch.io (https://itch.io/jam/rog-challenge-2024/results). În paralel cu jurizarea, au fost votate cele mai populare proiecte: „ROG Realm”, realizat de Raicovici Cosmin Claudiu (Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, prof. Smîntînă Rodica) și „Exploring The Unknown”, creat de Stan Eduard Andrei (Liceul Teoretic „Ion Barbu”, prof. Tănase Nicolae-Cristian).
De asemenea, primii 5 concurenți din clasele a-XI-a și a-XII-a din clasamentul final vor putea beneficia de câte o bursă la ECHO School of Technology, Digital Arts and Video Games, în cuantum total de 15.000 euro. Premianții sunt:
- TIGHILIU Mihai (Colegiul Național „Cantemir Vodă”)
- MIHALCIOIU Tudor Octavian (Colegiul Național „Mihai Viteazul”)
- ISAI Oana-Izabela (Colegiul Național „Spiru Haret”)
- COJOCARU Tudor (Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”)
- MOZAȘ Denisa-Maria (Colegiul Național „Spiru Haret”)
Juriul ROG Challenge 2024 a avut următoarea componență:
- Bobospider (Creator de Conținut de Gaming)
- Daniel Cuțătoi (Marketing Specialist ASUS Romania)
- Gino Panait (Technical PR ASUS Romania)
- Marian Poiană (Senior Art Director, Decan și Lector ECHO School)
- Jimmy (Creator de Conținut Digital)
- Sandra El (Creator de Conținut de Gaming)
- Ștefan Zamfir (Senior Game Designer, Lector ECHO School și UNATC)
„Această competiție a fost foarte tare, am văzut multă creativitate, multe idei originale, ceva ce aș fi vrut să am și eu pe vremea mea. Mi-a plăcut că și-au dat interesul, au făcut niște proiecte fabuloase, unele dintre ele chiar competitoare cu unele jocuri ce sunt deja lansate”, a apreciat Bogdan Timuș „Bobospider”.
Pe lângă „Game Jam”-ul de două săptămâni, ROG Challenge 2024 a inclus în perioada 2 octombrie – 30 noiembrie 2024 mai multe seminarii online dedicate introducerii în dezvoltarea de jocuri video. Transmise live pe YouTube, acestea au acoperit subiecte de la programare de bază până la publicarea unui joc pe platformele dedicate.
Laptopul oficial al competiției a fost ROG Strix SCAR 18 (G834), un model care oferă performanțele necesare dezvoltării de jocuri și sesiunilor video online.
Competiția „ROG Game Jam Challenge” a fost susținută de ECHO School of Technology, Digital Arts and Video Games, ce reprezintă primele programe de facultate din România dedicate creării noilor generații de dezvoltatori de jocuri video.
Mai multe informații despre „ROG Game Jam Challenge” sunt disponibile pe site-ul: https://www.rogchallenge.ro/
Views: 6