Restart Energy implementează un proiect de sisteme fotovoltaice în valoare de peste 500.000 de euro pentru compania Cottontex

Armand Domuța, Restart Energy: „Tranziția la energie verde permite reducerea semnificativă a costurilor operaționale pentru companii din orice industrie”

  • Investiție în valoare de peste 500.000 de euro, ce urmează a fi amortizată în mai puțin de 3 ani
  • 556 de panouri, construite pe o suprafață de 5.000 mp, cu o putere de 700 kWp
  • Energia solară produsă va acoperi aproximativ 32% din consumul companiei
  • Panourile solare vor produce 20.250 MWh în 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor de 4.050.000 euro
  • Diminuarea emisiilor de CO2 cu 5.375 tone și reducerea deșeurilor radioactive cu 60 kg
  • Fotogeneratorul voltaic va fi montat pe acoperișul unităților de producție Cottontex din Timișoara și Lugoj

 Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică de pe piața locală, anunță semnarea unui contract în valoare de peste 500.000 de euro cu firma Cottontex, pentru instalarea unor fotogeneratoare voltaice cu o putere cumulată de 700 kWp.

Proiectul presupune instalarea a 1556 de panouri fotovoltaice, pe o suprafață de 5.000 mp, pe acoperișul fabricilor Cottontex din Timișoara și Lugoj. Generatorul fotovoltaic va produce 20.250 MWh în următorii 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia electrică de 4.050.000 euro. Astfel, investiția companiei în valoare de peste 500.000 de euro va fi amortizată în mai puțin de 3 ani.

Investiția urmărește acoperirea a 32% din necesarul de energie al companiei Cottontex și presupune o reducere a amprentei emisiilor de carbon ale companiei cu 6375 tone și a deșeurilor radioactive cu 60 kg.

„Proiectele solare devin interesante pentru tot mai multe companii românești și ne așteptăm ca acest trend să se dezvolte. Practic, printr-o investiție cu amortizare rapidă, costurile cu energia scad semnificativ și ne bucurăm cu toții de un mediu înconjurător mai curat. Sistemele fotovoltaice sunt modulare, iar dimensionarea se face în funcție de nevoile fiecărui client, de locație, orientarea acoperișului sau gradul de umbrire”, spune Armand Domuța, General Manager Restart Energy

„Suntem o afacere de familie cu o abordare de business sustenabilă, care investește constant în tehnologii noi. Am făcut tranziția către energie verde cu gândul la viitor. Pe lângă argumentele de ordin financiar, am luat în calcul şi efectele benefice ale energiei verzi pentru mediul înconjurător“, declară Erol Baeram, Director General Cottontex.

În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.

În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.

În luna septembrie 2021, după 4 ani de dezvoltare, Restart Energy a lansat un alt proiect unic la nivel mondial, o platformă bazată pe tehnologie proprie de certificare pe blockchain atât a amprentei de carbon, cât și a dioxidului de carbon evitat a fi eliminat în atmosferă, precum și de tranzacționare directă între participanți a atributelor de mediu și a energiei regenerabile, www.redplatform.com.

De fiecare dată când cineva plantează un copac, curăță o plajă, consumă energie verde sau întreprinde orice demers de protejare a mediului, poate înscrie această acțiune pe platforma RED. După ce datele sunt validate în platformă, se calculează amprenta CO2 echivalentă și se eliberează credite de carbon tokenizate ce pot fi folosite pentru a cumpăra energie verde sau pentru a obține echivalentul în bani. În același timp, o companie poate obține credite de carbon sub formă de jetoane verzi pentru clienții lor, prin coduri QR unice imprimate pe produse sau chitanțe de cumpărare.

Views: 0