Premieră pe piața de piatră naturală la nivel internațional: PIATRAONLINE lansează primul tur audio și realitate virtuală pentru vizitatorii showroom-ului
PIATRAONLINE, cel mai mare magazin cu produse din piatră naturală, lansează în premieră pentru piața de profil din întreaga lume turul audio ghidat în showroom. Această funcționalitate are rolul de a oferi suport vizitatorilor, prin explicații despre produsele expuse, și completează cu informații utile decizia de cumpărare a fiecărui client și nu numai.
PIATRAONLINE – showroom cu tur audio și VR pentru o experiență de cumpărături unică
Magazinul PIATRAONLINE lansează o funcționalitate specială pentru clienții săi prin introducerea în showroom a turului audio. Audioturul oferă vizitatorilor informații despre produsele expuse, oferind experiența unei vizite într-un muzeu de piatră naturală.
Audioturul este o experiență multisenzorială ce poate fi personalizată de către fiecare vizitator în funcție de timpul pe care îl poate aloca sau de zonele de interes. Întregul tur durează o oră, însă vizitatorii pot să aleagă secvențele pe care își doresc să le asculte, în funcție de zonele în care merg, atât în showroom-ul interior, cât și în pavilion. De asemenea, există posibilitatea de a asculta recomandările doar pentru anumite produse.
Experiența din showroom-ul PIATRAONLINE va fi completată de modulul VR, prin care clienții pot interacționa într-un mod inedit cu produsele expuse și pot face o incursiune în apartamentul #dreambuilders (www.dreambuilders.piatraonline.ro).
„Ne dorim să aducem cât mai aproape două elemente care multora le-ar părea diferite: piatra naturală și tehnologia. Iubim natura și frumusețile pe care le are de oferit, așa cum este piatra, materialul cu care lucrăm de atâta vreme. În egală măsură, suntem fani ai tehnologiei. De aceea, suntem mereu în pas cu tendințele și suntem bucuroși să le aducem aproape și de clienții noștri.
Vrem ca fiecare vizită în showroom-ul nostru să fie o experiență aparte, prin care să împărtășim cu fiecare client pasiunea pentru piatră naturală. Scopul nostru este să facem cât mai cunoscută povestea fiecărei bucăți de piatră expusă, mai ales că aducem produse din țări din toate colțurile lumii”, a declarat Mariana Constantinescu-Brădescu, cofondatoare PIATRAONLINE.
Audioturul va fi disponibil permanent în showroom-ul PIATRAONLINE situat pe Aleea Teișani nr. 137A, București. În showroom sunt disponibile peste 1.500 de repere.
Un tur al faptelor bune, în campania Rock Star for Good Causes
Fiecare corner din showroom-ul PIATRAONLINE dedicat țărilor incluse în expoziție: Brazilia, India, Spania, Egipt sau Turcia este parte din campania de responsabilitate socială Rock Star for Good Causes, realizată în parteneriat cu Fundația Inovații Sociale Regina Maria. Astfel, oricine postează o fotografie de la cornerele marcate și folosește haștagul dedicat fiecărei țări, respectiv #[NUMELE ȚĂRII]ontherocks (#SPAINontherocks, #INDIAontherocks), dă binele mai departe. Pentru fiecare like, share și comment PIATRAONLINE donează 1 euro, 2 euro sau 3 euro, iar banii astfel strânși vor fi direcționați prin intermediul Fundației Inovații Sociale Regina Maria către 50 de copii cu dizabilități care vor beneficia de tratament stomatologic gratuit.
Mai mult, PIATRAONLINE este alături de Fundația Inovații Sociale Regina Maria și prin implicarea directă și susținerea Galei „Din inimă pentru viitor”, care va avea loc pe 18 octombrie 2019 la București. Mai multe detalii pot fi consultate accesând site-ul fundatiareginamaria.ro.
București, 04 octombrie 2019 – PIATRAONLINE
Views: 0
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.