Platforma de investiții SeedBlink și Goldring, unul dintre cei mai activi brokeri de listări la BVB, încheie un parteneriat prin care start-upurile tech au acces la comunitatea de investitori la Bursă
SeedBlink, platforma de co-investiții în start-upuri europene de tehnologie, și Goldring, unul dintre cei mai activi brokeri din România în termeni de listări de la Bursa de Valori Bucureşti, au încheiat un parteneriat pentru dezvoltarea serviciilor de investiții financiare din România, diversificarea ofertelor de investiții și facilitarea accesului companiilor la capital.
Parteneriatul își propune ca start-upurile tech promițătoare și cu ambiții de expansiune internațională, care ridică runde de finanțare prin intermediul SeedBlink, să primească un plus de vizibilitate în cadrul comunității de investitori Goldring.
Astfel, parteneriatul va da acces companiilor la un număr mai mare de potențial susținători și va înlesni accesul investorilor către o nouă clasă de active pentru construirea unui portofoliu diversificat.
“Am remarcat în ultimii ani o creștere semnificativă a interesului companiilor mici și mijlocii pentru finanțare prin piața de capital. Avem deja un parteneriat cu BVB, iar prin colaborarea dintre Goldring și SeedBlink ne dorim să contribuim în continuare la dezvoltarea infrastructurii pentru inovatori. Parteneriatul îl considerăm benefic atât pentru antreprenorii cu nevoie de finanțare, cât și pentru investitori, care vor avea astfel acces la oferte publice sau plasamente private. RecunoaștemeExperiența și reputația Goldring în piața de capital și credem că se completează foarte bine cu pipeline-ul nostru dinamic de companii tehnologice cu
ambiții globale”, a declarat Andrei Dudoiu, co-fondator și managing partner al SeedBlink.
“Goldring susține investitorii și companiile din România, iar deschiderea către diferite rute de finanțare este un semn al maturizării ecosistemului. Considerăm că SeedBlink este un sprijin major pentru creșterea sectorului IT/Tech românesc. Acest parteneriat este aliniat inițiativelor noastre precum Finants.ro în cadrul căreia facem matching-ul între solicitările clientului și ofertele de finanțare”, a declarat Virgil Zahan, directorul general al Goldring.
Ambele companii sunt autorizate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România, SeedBlink ca societate de servicii de finanțare participativă, iar Goldring ca societate de servicii de investiții financiare.
Parteneriatul dintre SeedBlink și Goldring marchează încă un pas important către modernizarea și dezvoltarea pieței de capital din Romania, prin eficientizarea accesului companiilor la multiple surse de finanțare și prin creșterea bazei de investitori din piața de capital.
Views: 1