Peste 16.000 de femei au beneficiat de ecografii mamare gratuite prin caravana socială Cancel Cancer
● Lipsa timpului, lipsa banilor, delăsarea, teama de medic sunt principalele motive pentru care femeile din România amână controlul mamar anual.
● Totodată, peste 80% dintre femeile care au participat în caravana socială Cancel Cancer au declarat că nu le-a fost recomandată niciodată, de către medicul de familie, ecografia mamară.
Caravana Socială Cancel Cancer a încheiat maratonul de screening-uri mamare, care an de an își propune să imprime o cultură a prevenției în rândul femeilor din România.
Anul acesta, caravana a parcurs 16 orașe în care a oferit ecografii mamare ad-hoc, femeilor care au trecut pragul cabinetului medical mobil.
Este al șaselea an în care AVON și Kaufland România susțin Caravana Cancel Cancer și consolidează partea de educație și prevenție într-o țară în care nu există un program național de screening mamar, multe dintre femei ajungând pentru prima oară la un astfel de control după vârsta de 50 de ani.
“Peste 16.000 de femei au beneficiat de o ecografie mamară gratuită prin caravana socială Cancel Cancer. Acesta este modul concret, pragmatic și eficient în care am pornit la drum acum șase ani, pentru a schimba în roz, statisticile gri. Acesta este modul în care ne-am gândit să acționăm în momentul în care am văzut statisticile care plasau România pe primul loc la capitolul mortalitate, cauzată de diagnosticarea cancerului de sân în stadii terminale, atunci când este prea târziu.
Și am reușit să facem acest lucru alături de echipa de la Kaufland România, care a crezut cu tărie în cultura prevenției. Depistat la timp, cancerul de sân este în proporție de peste 94% vindecabil. Astfel că, ne propunem să continuăm an de an acest demers, până în momentul în care fiecare femeie din România își va face, anual, screening-ul mamar.”
(Ana Nicolae, Head of Integrated Communications, AVON România & Moldova)
“Este nevoie vitală de prevenție pentru a avea o societate sănătoasă. Și este o nevoie foarte mare de implicare, de perseverență și de empatie.
România este țara în care prevenția aproape că nu există atunci când vine vorba despre sănătate. Iar femeile din România nu au timp pentru ele. Grija și timpul sunt întotdeauna îndreptate către familie, copii, părinți, dar niciodată către nevoile lor.
Caravana Cancel Cancer este o inițiativă la care ținem foarte mult și pe care o creștem an de an. Pentru că am dovedit deja că implicarea face diferența dintre bine și rău, dintre șansă și neșansă; și generează un real impact pozitiv la nivel social.”
(Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România)
Lipsa timpului este principalul motiv pentru care femeile care au participat în caravana Cancel Cancer nu și-au făcut o ecografie mamară. Femeile nu au timp pentru ele. Grija și timpul sunt întotdeauna îndreptate către familie, copii, părinți, dar niciodată către nevoile lor.
Neglijența sau delăsarea au fost alte motive enumerate, însoțite de explicația că nu au avut nicio durere insuportabilă și deci niciun motiv să se prezinte la medic. Deși, în cazul cancerului de sân, durerea nu este o condiție sau un semnal de alarmă.
Neajunsurile financiare sunt invocate foarte des. Peste 80% dintre femei ne-au spus că medicul de familie nu le-a recomandat niciodată o astfel de investigație și că nu au resursele financiare necesare pentru a-și face o ecografie mamară în sistemul medical privat.
Femeile care au primit, totuși, o trimitere de la medicul de familie, au declarat că o programare în sistemul medical de stat poate dura peste 6-8 luni și atunci renunță.
Teama de medic este un alt motiv pentru care femeile nu ajung la un control senologic. Există situații în care un control medical anterior le-a generat o traumă din perspectiva limbajului folosit de medic sau a tonului folosit și atunci evită orice context care le-ar putea pune într-o situație similară.
Teama de rezultat: “Mai bine nu știu, decât să aflu că am ceva“. O atitudine fatalistă întâlnită foarte des și unul dintre principalele motive pentru care femeile se prezintă la control doar într-o situație extremă.
Lipsa simptomelor este un alt argument care generează amânarea controlului mamar: “Nu am avut probleme și atunci am amânat mereu.”
Pe lângă aceste motive, există o multitudine de alte scuze individuale, particulare, dar care își găsesc ecoul și în rândul altor femei.
„Denumirea caravanei sociale are legătură cu obiectivul pe care ni l-am propus acum șase ani, atunci când am gândit caravana Cancel Cancer – acela de a convinge femeile să dea „cancel”, să anuleze orice scuză, orice motiv care le-ar împiedică să ajungă la controlul mamar anual.
Realitatea din teren este, însă, una foarte complexă. Cancel Cancer este o radiografie brutal de fidelă a societății în care trăim. În România nu există o cultură a prevenției. Suntem obișnuiți doar să tratăm, atunci când situația devine de nesuportat.
Fiecare femeie care beneficiază de o ecografie mamară gratuită ne lasă câte o cartolină pe care scrie motivul din cauza căruia nu și-a facut niciodată o ecografie mamară sau pentru care a amânat.
Sunt multe motive, dar chiar dacă sunt individuale, ele formează un ecou colectiv, pentru că însumează realitățile, emoțiile, temerile tuturor femeilor din România. Și sunt un martor peste timp al cartografierilor emoționale. Un vehicul de memorie afectivă, care ne oferă o perspectivă generoasă în sensuri a lucrurilor pe care le trăiesc femeilor din România. Sunt un agregator al tristeților, al neajunsurilor, al mentalităților și chiar al modului în care semnificăm lucrurile din jurul nostru.” (Andreea Lupu, Strategy & Innovation Director, Starcom România)
Views: 0