Parteneriatul dintre Aqurate și NETOPIA Payments eficientizează vânzările online: Neakaisa.ro crește cu 9% prin integrarea soluțiilor AI 

  • Neakaisa.ro este printre primele magazine online care testează parteneriatul dintre Aqurate și NETOPIA Payments
  • Creșterea veniturilor a fost confirmată după analiza a sute de mii de sesiuni de trafic
  • Magazinul online specializat în comercializarea de obiecte sanitare, mobilier și accesorii pentru grădină a încheiat 2022 cu 5,7 milioane de euro

Parteneriatul dintre Aqurate, platformă SaaS bazată pe Inteligenţă Artificială (AI) și NETOPIA Payments eficientizează vânzările online, iar Neakaisa.ro, magazin online specializat în comercializarea de obiecte sanitare, mobilier și accesorii pentru grădină, a înregistrat venituri mai mari cu 9%, odată cu integrarea soluțiilor AI.

În prezent, prin parteneriatul dintre cele două companii, comercianții NETOPIA Payments beneficiază de un discount de 10% pentru primele șase luni de utilizare a soluției Aqurate Personalize, dar și o perioadă de 30 de zile în care pot testa gratuit platforma Aqurate.

Neakaisa.ro este printre primele magazine online din țară care testează parteneriatul dintre Aqurate și NETOPIA Payments, cu rezultate deja promițătoare.

„Deschidem, alături de NETOPIA, un parteneriat menit să eficientizeze substanțial afacerile online din România. Faptul că afaceri precum Neakaisa.ro optează pentru serviciile noastre ne motivează și ambiționează să evoluăm, iar cum tot ei sunt și printre primii care testează noul nostru parteneriat ne dă și un plus de încredere. Ajutăm magazinele online să ofere experiențe personalizate clienților, ceea ce stimulează atât creșterea, dar le și diferențiază, în peisajul competitiv al comerțului electronic. În plus, alături de NETOPIA Payments, asigurăm o soluție eficientă și facilă magazinelor online, dar și clienților acestora”, afirmă Vlad Marincaș, CEO și cofondator Aqurate.

Aqurate ajută la colectarea datelor cu care interacționează utilizatorii magazinelor online și la introducerea acestora în motorul de recomandare de produse. Soluția AI este bazată pe analizarea și interpretarea unor volume mari de date privind comportamentul clienților – produse cumpărate, click-uri, produse adăugate în coș și altele. Aceasta compară acțiunile similare ale diferiților utilizatori și estimează, prin intermediul inteligenței artificiale, ce ar putea prezenta interes pentru fiecare utilizator.

„Am analizat sute de mii de sesiuni de trafic, iar creșterea a fost confirmată inclusiv pe parcursul sesiunii de test, în care am împărțit în mod egal traficul între o variantă a site-ului ce integra Aqurate Personalize și alta ce funcționa pe formatul anterior. În contextul în care vedem evoluția clienților noștri și creșterea accelerată a concurenței din comerțul electronic, Aqurate, alături de NETOPIA Payments, ne ajută să ne atingem obiectivul – să creștem veniturile nete, prin oferirea unei experiențe personalizate pe tot parcursul procesului de cumpărare”, declară Laura Sardescu, Marketing Manager și cofondator Neakaisa.ro.

„Neakaisa.ro a reușit să crească și să se dezvolte prin intermediul digitalizării și utilizării soluțiilor tehnologice inovatoare, precum Aqurate și NETOPIA Payments. Suntem mândri că suntem partenerii lor, în acest proces, de la bun început, oferindu-le instrumentele necesare pentru a-și consolida afacerea și a-și extinde prezența online. Împreună, am reușit să transformăm viziunea lor în realitate digitală”, adaugă Horia Grozea, Director Vânzări și Dezvoltare Comercială, NETOPIA Payments.

Aqurate Personalize crește veniturile din eCommerce cu până la 23%, prin recomandările de produs generate cu AI, personalizate fiecărui vizitator al site-urilor. Serviciul crește atât rata de conversie din eCommerce, cât și valoarea medie a comenzii.

Despre Aqurate

Aqurate, platformă SaaS bazată pe inteligenţă artificială care ajută companiile din eCommerce să îşi folosească datele pentru a creşte, a fost fondată în 2019 de Vlad Marincaş, Tudor Goicea, Lisardo Erman si Raul Mazilu. Platforma a atras, până în prezent, finanțări în valoare de aproximativ 500.000 de Euro. Mai multe informații sunt disponibile pe www.aqurate.ai.

Despre NETOPIA

NETOPIA este un grup de companii românești înființat în 2003, care cuprinde serviciile NETOPIA Payments, mobilPay Wallet, web2sms și Kartela. NETOPIA Payments este cea mai folosită platformă de procesare plăți online în România, iar Web2SMS este una din cele mai folosite platforme pentru servicii de marketing digital SMS. În prezent, peste 25.000 de afaceri din industria de e-commerce folosesc serviciile și soluțiile grupului NETOPIA: plăţi mobile, tranzacții online cu carduri bancare sau prin SMS, marketing prin SMS sau reîncărcări cartele de telefonie mobilă.

Despre Neakaisa.ro

Neakaisa.ro este o companie construită din pasiunea pentru combinația dintre frumos și util. Cu o experiență de peste 9 ani pe piață, gama lor de produse s-a extins continuu, oferind în prezent peste 15.000 de articole. Soluțiile inovatoare pentru decorarea băii ocupă un loc special pentru Neakaisa.ro, fiind cea mai importantă secțiune a magazinului lor online. În 2022, Neakaisa.ro a atins o cifră de afaceri de 5,7 milioane de euro, marcând o creștere semnificativă de 20% față de anul 2021.

Views: 0

Lasă un răspuns