O nouă eră de Calm Technology cu Samsung SmartThings la SDC22
Programatorii și creatorii vor descoperi cheia către o lume conectată fără efort, cu cea mai recentă abordare SmartThings de la Samsung
Ediția Samsung Developer Conference de anul acesta (SDC22) va avea loc pe 12 octombrie atât în format fizic, la Moscone North din San Francisco, cât și virtual. În cadrul conferinței vor fi prezentate planurile Samsung privind evoluția platformei SmartThings și colaborările companiei cu dezvoltatori și creatori, ambele având rolul de a construi experiențe conectate de top pentru milioane de oameni din întreaga lume.
În cadrul SDC22, Samsung va împărtăși ultimele noutăți în materie de software, servicii și platforme, precum SmartThings, contribuind astfel la crearea unei lumi mai bune și mai conectate pentru toți utilizatorii. Compania își va prezenta viziunea privind Calm Technology, o viziune în care toate dispozitivele se conectează perfect, facilitând o experiență inteligentă și instantanee de utilizare pentru consumatori.
Jong-Hee (JH) Han, vicepreședinte, CEO și șef al diviziei Device eXperience (DX) în cadrul Samsung Electronics, va deschide evenimentul, împărtășind mai multe despre viziunea companiei. Alături de el vor fi prezenți și alți directori Samsung care vor discuta despre strategiile companiei în diverse domenii precum tehnologiile viitoare. Printre vorbitori se numără:
- Sebastian Seung, Președinte & șef al Samsung Research
- Yongjae Kim, EVP, Șef-adjunct al echipei R&D Team, Visual Display Business
- Sang Kim, Vicepreședinte Senior și Șef al diviziei Product & Marketing din cadrul Samsung Electronics America
- Jaeyeon Jung, Vicepreședinte & Șef al diviziei SmartThings, Mobile eXperience Business
- Hyesoon Jung, Vicepreședinte & Șef al Framework R&D Group, Mobile eXperience Business
- Mark Benson, Sef SmartThings
- Anil Yadav, Șef al diviziei Bixby Lab, parte din Samsung Research America
În plus, SDC22 va include și sesiuni de lucru – atât fizice, cât și online. Acestea le vor oferi participanților oportunități de colaborare, dar și posibilitatea de a afla mai multe despre cele mai recente platforme și instrumente Samsung axate pe dezvoltatori, precum Bixby, One UI 5, SmartThings and Matter, Samsung Wallet, Tizen și multe altele, împreună cu oportunitatea de a explora ecosistemele partenerilor.
Evenimentul fizic va aduce în prim-plan experiențe practice în Tech Square de la Samsung, inclusiv oportunități de a explora noi scenarii SmartThings și a testa cele mai recente inovații Samsung. Participanții la eveniment se vor bucura, totodată, de oportunități de networking și diverse activități la fața locului.
SDC22 va găzdui și activări suplimentare pentru participanții din mediul online, precum Code Lab, în cadrul cărora dezvoltatorii pot colabora și își pot îmbunătăți abilitățile de codare.
Pentru mai multe informații despre Samsung Developer Conference 2022, vă invităm să vizitați http://developer.samsung.com/sdc. Mai multe informații pot fi găsite și pe Twitter (@samsung_dev) sau Facebook (@samsungdev) cu hashtag-ul #SDC22.
Views: 0