NVIDIA transformă laptopurile mainstream în dispozitive pentru gaming cu GeForce RTX seria 30

Aduce RTX ray tracing în timp real și DLSS bazat pe AI către zeci de milioane de gameri și creatori în dispozitive purnice și portabile la 799$

NVIDIA anunță astăzi un nou val de laptopuri GeForce RTX™ de la producători de top din întreaga lume care livrează ray tracing în timp real și DLSS bazat pe AI către zeci de milioane de gameri și creatori cu prețuri de la 799$.
Platformele, multe dintre ele bazate pe noile plăci grafice pentru laptopuri GeForce RTX 3050 Ti și 3050 aduc arhitectura Ampere de la NVIDIA, cu nuclee Tensor dedicate către cea mai vastă audiență de până acum și cresc numărul total al laptopurilor cu RTX seria 30 la peste 140.


Cu o performanță excepțională în design-uri subțiri și elegante, noile laptopuri RTX sunt de două ori mai rapide decât sistemele din generația anterioară și livrează gameplay fluid la 60 de cadre pe secună, 1080p în titluri populare precum Minecraft RTX și Call of Duty: Black Ops Cold War.
„Cel mai recent val de laptopuri oferă oportunitatea perfectă de a face un upgrade, în special pentru gameri și creatori de conținut cu laptopuri mai vechi care vor să experimenteze magia RTX,” a spus Mark Aevermann, director of product management pentru laptopuri la NVIDIA. „Acum sunt de 5 ori mai multe laptopuri de gaming cu RTX seria 30, mai subțiri de 18mm prin comparație cu generația precedentă de sisteme RTX, dar care oferă și performanță incredibilă cu design-uri subțiri și portabile.”.
NVIDIA DLSS – Schimbă regulile pentru laptopuri
Deținătorii de laptopuri, care în mod normal fac un upgrade după aproximativ patru ani de utilizare pot vedea o creștere enormă a performanței cu noile plăci grafice pentru laptop GeForce RTX 3050 Ti si 3050. Cu NVIDIA DLSS, laptopurile cu GeForce RTX 3050 Ti sunt de două ori mai rapide decât generația precedentă de sisteme.

Doar plăcile video RTX dispun de nuclee Tensor specializate care sunt baza pentru DLSS, tehnologie valabilă în peste 40 de titluri AAA și indie, cu adiții recente precum Outriders, Call of Duty: Warzone, Call of Duty: Modern Warfare, NARAKA: BLADEPOINT și Mortal Shell.

Mai mult, creatorii de conținut pot experimenta accelerarea DLSS în aplicații precum D5 Render, SheenCity Mars și NVIDIA Omniverse, care permit acestora să-și vizualizeze design-urile în timp real în loc să aștepte ca scenele ray-traced să fie randate.

„Consumatorii petrec mai mult timp ca niciodată la laptopuri – gamerii pe PC, creatorii și studenții sunt toți în căutare de îmbunătățiri majore în ceea ce privește grafica și aplicațiile bazate pe AI,” a spus Bob O’Donnell, president and chief analyst la TECHnalysis Research. „Producătorii de laptopuri răspund acestui moment în piață prin crearea de modele mai subțiri și mai puternice pentru a răspunde diverselor nevoi ale consumatorilor – nu este de mirare că plăcile video NVIDIA stau la baza atât de multor design-uri.”

NVIDIA Reflex aduce Esports la latență scăzută pe laptopuri
Pentru cei care se bucură de jocuri competitive, noile laptopuri cu GeForce RTX 3050 Ti pot livra 144+ FPS și sub 25ms latență de sistem în titluri precum Overwatch, Rainbow Six Siege și Valorant datorită modului NVIDIA Reflex Low Latency. Șapte dintre cele zece jocuri de tip shooter competitiv au suport NVIDIA Reflex care permite gamerilor să atingă o latență scăzută a sistemului pentru a juca cât mai bine. NVIDIA Reflex este disponibil, de asemenea, pentru întreaga gamă RTX seria 30.

Noi efecte AI pentru conferințe video și stream-uri live în NVIDIA Broadcast
Toate laptopurile cu RTX seria 30 include suport pentru NVIDIA Broadcast, o aplicație care tranformă laptopurile într-un studio acasă. Acest lucru a fost îmbunătățit cu noi efecte AI – eliminarea ecolui camerei și interferențelor video – și un update la eliminarea sunetelor de fundat pentru a elimina inclusiv sunete de câini, pisici sau insecte. Aceste efecte, împreună cu fundalurile virtuale lansate și încadrarea automată, lansate precedent pot fi acum adunate pentru a căpăta și mai mult control asupra calității audio și video.

Noi laptopuri NVIDIA Studio
Laptopurile Studio bazate pe RTX sunt concepute special pentru creatori de conținut și pentru nevoile acestora de performanță și fiabilitate. Cele mai noi lansate laptopuri NVIDIA Studio echipate cu plăci video RTX seria 30 pot randa aplicații creative și profesionale până la de două ori mai rapid decât generația precedentă. Editorii video pot lucra cu înregistrări 8K RAW și pot folosi AI pentru a simplifica fluxurile de lucru și pentru a reduce timpul de codare cu până la 75%. Mai mult, artiștii se pot bucura de până la 16GB de memorie grafică pentru a lucra cu documente mari sau mai multe aplicații simultan pentru o creștere a productivității și eficienței.

Disponibilitate
Noile laptopuri cu GeForce RTX seria 30, inclusiv GeForce RTX 3080, 3070 și 3060 sunt disponibile de astăzi de la producători de top precum Acer, Alienware, ASUS, Dell, Gigabyte, HP, Lenovo, MSI și Razer. Laptopurile cu RTX 3050 Ti și 3050 vor fi disponibile din această vară.

Views: 0