Nokian Tyres se angajează să protejeze Marea Baltică – Cu accent pe reducerea poverii ecologice a transportului maritim
Nokian Tyres oferă Grupului de Acțiune pentru Marea Baltică (BSAG) un Angajament pentru Marea Baltică, derulat între anii 2023-2026. Angajamentul Nokian Tyres se concentrează pe cooperarea în cadrul inițiativei „Ship Waste Action” a BSAG. Scopul inițiativei este de a stabili un model operaţional în care apele uzate provenite de la navele de marfă sunt descărcate în port, iar utilizarea nutrienților este permisă prin soluții de tip economie circulară.
„Deversarea în mare a apelor uzate de la navele de marfă este încă legală, iar mulți expeditori s-ar putea să nu știe că apele uzate provenite din transporturile lor riscă să ajungă în Marea Baltică. Dorim să contribuim la schimbarea acestei practici. Evacuarea pe uscat a apelor uzate din transportul maritim reduce povara de mediu a lanțului nostru de aprovizionare și contribuie la activitatea noastră pe linie de sustenabilitate”, spune Teppo Huovila, Vicepreședinte pentru Calitate și Sustenabilitate la Nokian Tyres.
„Prin angajamentul nostru, solicităm ca navele de marfă aflate sub contracte directe cu companiile de transport maritim să descarce apele reziduale în instalațiile de recepție din porturile finlandeze. De asemenea, îi sfătuim pe agenții de expediție să urmeze aceeași regulă/acelaşi principiu atunci când manipulează marfa noastră. Acțiunea „Ship Waste Action” este unul dintre criteriile care influențează selecția transportatorilor de marfă în cadrul viitoarelor noastre licitații de transport de marfă”, spune Huovila.
O companie globală poate avea o influență și în afara Finlandei și Mării Baltice
Prin angajamentul său, Nokian Tyres promovează, de asemenea, economia circulară în ceea ce privește deșeurile navale. Compania sporește gradul de conștientizare a companiilor de transport maritim și a agenților de expediție cu privire la posibilitățile de descărcare a apelor uzate nu numai în porturile finlandeze, ci și în alte porturi din Marea Baltică. În plus, compania își sensibilizează proprii parteneri contractuali cu privire la posibilitățile economiei circulare în legătură cu deșeurile navale, inclusiv în cazul transporturilor sale maritime din afara Mării Baltice.
„Nokian Tyres transportă marfă pe cele mai importante rute maritime din lume, astfel încât acest angajament afectează operațiunile mai multor companii de transport maritim, nave și porturi. Măsurile luate de Nokian Tyres servesc drept exemplu și inspiră alte companii care utilizează transportul maritim pentru a promova un comportament responsabil”, spune Mia Hytti, Manager de Proiect Trafic Maritim la BSAG.
Grupul de Acțiune pentru Marea Baltică este o fundație non-profit înființată în Finlanda, în 2008, al cărei scop este de a restabili echilibrul ecologic al Mării Baltice în condițiile schimbărilor climatice. Angajamentul Nokian Tyres pentru Marea Baltică poate fi găsit pe site-ul web al BSAG. Ca parte a acestui angajament, Nokian Tyres sprijină activitatea BSAG pentru Marea Baltică printr-o donație anuală.
Views: 0