Motorola lansează Moto AI 2.0 – Razr 60 Ultra, primul model din portofoliul Motorola cu upgrade complet

  • Motorola prezintă patru noi funcții moto ai1 ce transformă interacțiunile de zi cu zi: Next Move, Playlist Studio, Image Studio și Look and Talk
  • Motorola a încheiat parteneriate cu lideri din industria AI precum Google, Meta, Microsoft și Perplexity pentru a dezvolta funcții integrate
  • Lansarea include, de asemenea, îmbunătățiri AI pentru fotografie și actualizări ale funcțiilor avansate moto AI deja existente

Motorola perfecționează funcționalitățile inteligenței artificiale prin lansarea upgrade-ului Moto AI 2.0 ce este deja disponibil pe cel mai recent model din portofoliu, noul razr 60 ultra.

La începutul acestui an, Motorola a lansat primul program beta moto ai pentru a testa și îmbunătăți câteva funcții avansate de bază: Catch me up2,3, Pay Attention și Remember This. Mii de utilizatori din întreaga lume au participat la testare, ceea ce confirmă caracterul practic al funcțiilor, iar aceștia și-au exprimat nevoia de susținere suplimentară privind asocierea funcțiilor potrivite, cu momentele potrivite. Drept răspuns, Motorola a perfecționat aceste funcționalități și a creat noi experiențe care valorifică întregul potențial al AI-ului. Toate acestea vor fi disponibile pe cele mai recente modele din gamele razr și edge.

Cu noua funcție Next Move, utilizatorii primesc recomandări personalizate în funcție de conținutul afișat pe ecran. Fie că e vorba de o rețetă sau planuri de vacanță, moto AI sugerează pașii următori ideali, fiind o funcție utilă atât pentru începători, cât și pentru entuziaștii AI.

Pentru activitățile de zi cu zi, utilizatorii pot apela la Playlist Studio pentru a seta atmosfera unui anumit moment al zilei. Aceasta creează playlisturi personalizate în funcție de conținutul de pe ecran sau de un prompt introdus în aplicația moto ai. 4 De exemplu, dacă cineva dorește să creeze o atmosferă diferită la cină, funcția AI îi poate genera o listă de melodii potrivite pe o anumită temă.

Image Studio5 oferă o doză proaspătă de distracție pentru discuții de grup pe rețelele sociale. Cu ajutorul AI-ului generativ, utilizatorii pot crea și edita imagini, avatare, stickere și fundaluri direct de pe telefon.

În plus, pentru prima dată pe un smartphone, căutarea asistată de AI de la Perplexity este integrată direct în moto AI. Fie că utilizatorii verifică datele unui concert sau caută destinații de vacanță, pot alege opțiunea „Explore with Perplexity” pentru a primi detalii despre un subiect. Cu funcționalitățile avansate de căutare ale Perplexity, moto AI ajută utilizatorii să conecteze informațiile relevante. În plus, aceștia primesc 3 luni gratuite de Perplexity Pro.6 Această colaborare este cea mai amplă integrare Perplexity Assistant pe un smartphone, funcționalitate optimizată inclusiv pentru ecranul extern al telefoanelor motorola razr.

Hands-free fără efort

Utilizatorii modelului motorola razr 60 ultra pot activa funcția Look and Talk doar printr-o simplă privire. Datorită senzorului avansat al camerei și formei unice a dispozitivului, acesta poate fi plasat în mod „stand” sau „tent” și este suficientă o privire către ecran pentru a primi asistență, fără alte comenzi. Utilizatorii pot pune întrebări vocale și primi răspunsuri auditive, pot verifica notificările ratate sau pot cere transcrierea și rezumatul unei conversații.

Gemini Live, direct pe ecranul extern

Motorola extinde integrarea cu Google, punând la dispoziție aplicațiile Gemini și Gemini Live pe toate dispozitivele, chiar și direct pe ecranul extern al razr-ului, pentru planificare creativă și rezolvarea problemelor. În plus, clienții eligibili care achiziționează un nou dispozitiv Motorola vor beneficia de 3 luni gratuite de Google One AI Premium,7 care include acces la Gemini Advanced, NotebookLM Plus și integrarea Gemini în aplicațiile Google, pentru a lucra, crea și învăța mai eficient. AI Premium include și 2 TB de stocare în cloud, fără costuri suplimentare. 7

Partajare de conținut în întreg ecosistemul de dispozitive

Utilizatorii pot beneficia și de ecosistemul dispozitivelor și vor putea beneficia de Smart Connect cu AI, anunțat la începutul anului. Printr-o comandă vocală simplă sau un text, precum „afișează-mi pozele pe TV”, utilizatorii se pot conecta cu ușurință la ecosistemul de dispozitive: pot transmite o aplicație pe un ecran mai mare8, accesa fișiere între dispozitive sau pot oglindi telefonul pe un PC sau tabletă9. Smart Connect este disponibil și în Meta Horizon Store ce permite utilizatorilor de Meta Quest să își acceseze mesajele, aplicațiile favorite și multe altele, direct de pe casca VR.

Accesibil de oriunde

În urma feedbackului din programul beta, Motorola a făcut accesarea funcțiilor moto AI și mai intuitivă. Pe motorola razr 60 ultra și motorola edge 60 pro, utilizatorii pot lansa moto AI de pe orice ecran prin intermediul noii taste AI. Pot atinge pictograma plutitoare sau pot folosi căutarea inteligentă din bara de aplicații.

În plus, noile dispozitive vor permite acces direct la Microsoft Copilot prin moto AI, asta aduce experiență Copilot pe telefoanele Motorola, împreună cu gama extinsă de PC-uri Copilot+ de la Lenovo. Copilot este un veritabil asistent AI: utilizatorii pot oricând folosi funcția „Ask Copilot” pentru a primi răspunsuri rapide, o a doua opinie sau brainstorming.

Fotografii și funcții îmbunătățite.

Pe langă aceste noi funcții, Motorola oferă îmbunătățiri pentru moto AI concentrate pe iubitorii de fotografie. Utilizatorii noilor modele razr și edge vor putea profita de:

  • Signature Style, o funcție AI care ajustează automat imaginile, optimizând culoarea, lumina și tonul în funcție de moment, astfel încât nu mai este necesară editarea manuală. Pentru cei care doresc un control mai detaliat, stilul poate fi personalizat pentru diferite tipuri de fotografii – cum ar fi mâncare, portrete sau peisaje. Pentru restul imaginilor, ajustările inteligente sunt realizate în fundal.
  • Group Shot,10 folosește AI pentru a combina mai multe cadre și a obține fotografia de grup ideală, în care toți participanții au ochii deschiși.

Funcțiile avansate moto AI lansate inițial au fost și ele îmbunătățite. Catch me up este acum alimentată de modelul open-source de ultimă generație Llama, dezvoltat de Meta, fiind pentru prima dată integrat pe un smartphone. Astfel, utilizatorii pot primi un rezumat al notificărilor, chiar și fără să fie conectați la internet. Funcția include acum și suport extins pentru aplicații terțe, precum și acțiuni rapide, ce permite răspunsuri directe la apeluri și mesaje ratate. Pay attention oferă o transcriere îmbunătățită cu distingerea vorbitorilor, o interfață modernizată și o experiență de utilizare mai intuitivă.

Design emblematic, performanță de vârf

Motorola razr 60 ultra îmbină eleganța emblematică a designului pliabil cu o experiență tehnologică de top. Cu un ecran intern AMOLED de 7.0” și un ecran extern pOLED de 4.0”, dispozitivul oferă o interacțiune versatilă și intuitivă în orice situație. Sub carcasă, o baterie generoasă de 4700mAh susținută de tehnologia de încărcare rapidă 68W TurboPower™ asigură autonomie pentru întreaga zi. Sistemul audio cu difuzoare stereo reglate de Dolby Atmos® oferă o experiență multimedia captivantă. Pe partea foto, razr 60 ultra excelează cu o cameră principală de 50MP și o cameră ultra-wide + macro tot de 50MP, completate de o cameră frontală de 50MP, toate optimizate pentru capturi detaliate și video de înaltă rezoluție (până la 8K). Cu o greutate de doar 199g, protecție IP48 și dimensiuni elegante, este un smartphone pregătit pentru orice context.


Disponibilitate și oferte speciale

Noul motorola razr 60 ultra este disponibil în culorile Scarab (Verde) și Mountain Trail (Wood), prin partenerii autorizați, la prețul recomandat de 6499 lei. La Altex, clienții pot achiziționa dispozitivul într-un pachet promoțional ce include telefonul + Moto Buds + încărcător de 68W. La DIGI, produsul poate fi achiziționat la portare, cu 3349 lei avans și 12 rate a câte 262 lei/lună.

Legal disclaimers

Anumite funcții și specificații pot fi dependente de rețea și pot fi supuse anumitor termene, condiții și schimbări. Toate pot fi schimbate fără notificare în prealabil.. MOTOROLA, logo-ul stilizat M, MOTO și familia MOTO de mărci sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Google, Google One, Gemini, Google Photos, iar alte mărci sunt mărci comerciale ale Google LLC. Rezultatele sunt pentru scopuri illustrative și pot fi diferite. Verifică răspunsurile pentru acuratețe. Conexiune la internet și un system de operare compatibil sunt necesare. Disponibilitatea poate varia în funcție de dispozitiv, țară și limbă. USB Type-C® și USB-C® sunt mărci înregistrate ale USB Implementers Forum. Toate celelalte mărci sunt proprietatea deținătorilor lor respective. ©2025 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

1. Pentru a accesa funcțiile moto ai este necesară autentificarea cu un cont Motorola. Este nevoie de conexiune la internet sau rețea mobilă pentru ca funcționalitățile să fie active.

2. Limbile disponibile sunt: engleză, spaniolă și portugheză.

3. Catch Me Up este compatibil cu următoarele aplicații de mesagerie: Google Dialer (GMS), Dialer AOSP, WhatsApp, SMS by Google, WhatsApp Business, Microsoft Teams, Facebook Messenger, WeChat, Telegram, LINE, Discord, Viber, Signal, Instagram (Direct Messages), Google Chat, Slack, Textme, Skype, Messages SMS Messages, TikTok, X Messages, LinkedIn, Airbnb. Compatibilitatea cu alte aplicații de mesagerie nu este garantată.

4. Playlist Studio funcționează exclusiv cu Amazon Music și necesită un cont gratuit Amazon Music.

5. Rezultatele generate de AI pot varia.

6. Ofertă: 3 luni de acces gratuit la Perplexity Pro. ispozitive eligibile: toate noile modele Motorola lansate după 3 martie 2025. Disponibilitate: globală (cu excepția Chinei și a țărilor sau jurisdicțiilor supuse sancțiunilor financiare, economice sau comerciale impuse de SUA) Eligibilitate: doar pentru abonații noi ai serviciului Perplexity Pro.

7. Ofertă: 3 luni gratuite de Google One AI Premium Plan (include acces la Gemini Advanced, Gemini în Gmail, Docs etc., și 2TB de stocare securizată în cloud). Dispozitive eligibile: motorola razr ultra 2025, razr 60, razr 60 ultra, razr 50 ultra, razr 60s, razr+ 2024, razr 50, razr 2024, edge 50 ultra, razr 40 ultra, razr+ 2023, razr 40, razr 2023, edge 60 fusion, edge 60, edge 60 pro, edge 60 stylus. Modalitate de activare: direct din aplicație. Perioadă de valabilitate a ofertei: 25 iunie 2024 – 30 septembrie 2025

8. Smart Connect permite conectarea wireless doar cu televizoare compatibile cu funcția de screen mirroring pentru telefoane Android (Miracast)..

9. Smart Connect este disponibil pe anumite smartphone-uri, tablete și pe Windows 10 și 11. Accesează pagina de întrebări frecvente (FAQ) pentru lista completă de compatibilitate. Necesită descărcarea aplicației pentru PC. Pentru conectare wireless, PC-ul și dispozitivul mobil trebuie să fie conectate la același punct de acces Wi-Fi sau prin cablu USB-C.

10. Group Shot poate recunoaște până la 10 fețe/persoane în același cadru.

Views: 98

Lasă un răspuns