Moduri noi de a spune poveşti vizuale imersive cu obiectivul video spaţialRF-S 7,8mm F4 STM DUAL
Canon prezintă obiectivul inovator RF-S 7,8mm F4 STM DUAL, proiectat pentru a le oferi acces mai multor utilizatori la realizarea de fotografii şi filme 3D realiste, de înaltă calitate. Când este folosit împreună cu un aparat foto APS-C, acest obiectiv reprezintă o soluţie compactă şi accesibilă pentru realizarea de materiale video 3D, păstrând performanţa optică specifică Sistemului EOS R.
Obiectivul oferă un câmp de vizualizare natural de 63 de grade, similar cu vederea umană, pentru a crea experienţe imersive cu o extra dimensiune, pentru mai multă emoţie şi imagini realiste. Fiind în prezent compatibil cu EOS R71 (cu posibilitate de extindere a compatibilităţii pe viitor), obiectivul RF-S 7,8mm F4 STM DUAL le permite utilizatorilor să realizeze imagini video 3D care să poată fi văzute nu doar pe căşti VR, dar şi pe smartphone-uri cu ajutorul ochelarilor VR, pe căşti VR Cardboard şi chiar pe dispozitive de vizualizare portabile pentru imagini imprimate.
Cântărind doar 130g şi folosind sistemul AF STM, acest obiectiv oferă mai multor tipuri de utilizatori posibilitatea de a realiza fotografii şi videoclipuri 3D, pentru filmări mai realiste la evenimente culturale, prezentări high-end pentru produse sau filmări şi fotografii de prezentare pentru proprietăţi imobiliare şi hoteluri.
Pentru un flux de lucru simplu şi eficient, aplicaţia EOS VR Utility va fi actualizată pentru a crea filmări spaţiale pentru căşti Apple Vision Pro, permiţând conţinutului realizat cu ajutorul echipamentelor din Sistemul Canon EOS VR să fie exportat în codec MV-HEVC atunci când este utilizat un calculator Apple Mac.
Views: 10