Mio lansează în România noile camere video auto din categoria entry level
Mio Technology, unul dintre cei mai renumiți producători de dispozitive GPS la nivel mondial, lansează în România noi camere video auto din categoria entry level: MiVue C310, MiVue C320, MiVue C330 şi MiVue C335.
Noua gama entry level MiVue cuprinde camere video auto capabile să înregistreze până la 30 de cadre pe secundă la rezoluție Full HD. Modelul MiVue C310 dispune de o cameră HD de 720×1280 pixeli, iar modelele MiVue C320, C330 şi C335 sunt dotate cu o cameră Full HD de 1080 de pixeli.
Camerele video auto din această gamă dispun de un design elegant şi sunt uşoare, având o greutate de la 58 de grame pentru modelul C320, 59,5 grame pentru C330 şi 63 de grame pentru C310.
Obiectivul noilor camere video auto cu o diafragmă F2.0 este o altă dotare importantă. Camerele permit înregistrarea clară a imaginilor, chiar şi în condiţii de lumină scăzută. O diferenţă o constituie şi unghiul de vizualizare. MiVue C310 are un câmp vizual de 110 grade, iar MiVue C320, MiVue C330 şi MiVue C335 de 130 de grade. Cu aceste unghiuri de vizualizare, cele patru camere pot capta toate detaliile din faţa maşini în momente critice.
Martorul vostru ocular
Senzorul G integrat, cu 3 axe, înregistrează direcţiile de deplasare pe o diagramă cu unde. Aceasta va arăta punctul de provenienţă și forța impactului, chiar și în cazul unei coliziuni auto din spate, devenind astfel martorul ocular de încredere în relația cu asiguratorul. După conectarea dispozitivului la computer, veți putea analiza direcția de mers și datele rezultate în urma unei eventuale coliziuni.
Monitorizare GPS la volan
Modelele C330 și C335 au încorporat un receptor GPS care permite urmărirea traseelor și înregistrează simultan secvențele video, coordonatele geografice, direcția, viteza autoturismului, data și ora deplasării, fiind soluţia ideală pentru şoferii care vor să se deplaseze în siguranţă la volan.
Pentru o înregistrare completă a călătoriei, noile camere video auto încep să filmeze încă de la pornirea motorului autoturismului. Mai mult, dispozitivele pot fi comutate la modul fotografie pentru culegerea probelor în caz de accident sau pentru surprinderea unor imagini spectaculoase pe traseu.
Noile camere video Mio MiVue sunt disponibile în România la preţuri care încep de la 329 de lei. Pentru mai multe informații despre specificaţiile tuturor modelelor, accesaţi site-ul http://eu.mio.com/ro_ro/.
Despre Mio Technology
Mio Technology este liderul pieței autohtone de dispozitive GPS și parte a companiei MiTAC International Corp. Mio dezvoltă şi promovează produse ce permit utilizatorilor să beneficieze de cele mai noi dezvoltări tehnologice din domeniul serviciilor mobile. Compania a fost fondată în mai 2002 şi desfășoară operațiuni pe piețele din Taiwan, China, Europa, America de Nord, Australia, Japonia şi Coreea de Sud. Mio are în prezent peste 900 de angajaţi în întreaga lume şi îşi comercializează produsele în peste 38 de ţări.
Produsele Mio sunt distribuite în România prin AROBS Transilvania Software, companie specializată în furnizarea de soluții IT, înființată la Cluj-Napoca în 1998. http://www.arobs.com/
București, 9 septembrie 2016: Mio Technology,
Views: 0