MGT Educational anunță parteneriatul cu Pexip, consolidând poziția sa ca furnizor de top pe piața soluțiilor de videoconferință
MGT Educational, unul dintre jucătorii importanţi de pe piaţa de distribuţie al soluţiilor şi echipamentelor IT, continuă să își diversifice portofoliul de produse și soluții distribuite pe piața din România, venind în întâmpinarea utilizatorilor de tehnologie atât pentru cei din mediul de business, cât și pentru cei individuali. Cel mai recent parteneriat de distribuție stabilit de MGT Educational este cel cu compania Pexip, furnizor de top pentru soluții de comunicaţii video ce oferă întreprinderilor mari și organizațiilor din sectorul public instrumentul si puterea necesară să își transforme interacțiunile folosind video.
Perioada pandemică a transformat radical modul de lucru și de colaborare în interiorul companiei și, în același timp, interacțiunea pe care reprezentanții organizațiilor o au cu clienții și furnizorii lor. Unul dintre marile câștiguri pe care tehnologia le-a adus a fost eficiența utilizării soluțiilor de videoconferință și de colaborare.
„Suntem bucuroși să anunțăm demararea parteneriatului de distribuție cu Pexip, un producător cu poziție recunoscută pe piața soluțiilor de videoconferință și colaborare. Prin extinderea şi consolidarea portofoliul nostru de soluţii/echipamente pentru videoconferinţe vrem să venim în întâmpinarea cerinţelor partenerilor noștri de canal şi să răspundem celor mai exigente solicitări primite din partea clienților lor”, a declarat Dan Rotaru, Director Executiv, MGT Educational.
Pexip este o companie globală de tehnologie video cu sediul central la Oslo, Norvegia, care se axează pe perfecționarea platformei sale de videoconferinţă în scopul de a ajuta organizațiile să își transforme operațiunile, să construiască noi soluții, să integreze video în fluxurile de lucru și să inoveze cu platforma video Pexip. Eforturile sale sunt permanent recompensate de companiile de cercetare de piață și de utilizatori.
Pexip este o companie globală de tehnologie video cu sediul în Oslo, Norvegia, care pune un accent puternic pe securitate, confidențialitate și personalizare. Platforma video Pexip oferă soluții pentru o varietate mare de scenarii, de la ședințe guvernamentale ultra securizate, la utilizare în mediul bancar sau telemedicină, ajutând organizațiile din întreaga lume să-și transforme operațiunile, să integreze video în fluxurile lor de lucru și să construiască soluții inovatoare. Aceste eforturi au fost în mod constant răsplătite de companiile de cercetare de piață și de utilizatori.
„Cerințele de reglementare și de conformitate pentru companii devin din ce în ce mai relevante, în special în sectoarele financiar, juridic și cel al serviciilor medicale. Fără protecții de securitate adecvate, întâlnirile video ar putea expune date sensibile sau ar putea facilita accesul oaspeților neinvitaţi . Din acest motiv, Pexip și MGT Educational au început un parteneriat pentru a oferi organizațiilor din România cele mai bune soluții de videoconferință și colaborare care să le permită să păstreze controlul deplin asupra datelor și să-și protejeze cele mai sensibile întâlniri.”, a declarat Arild Skiri, VP Sales Central Europe, Pexip.
Soluția Pexip pentru întâlniri video este una foarte apreciat de analiști și clienți. În același timp, compania a fost plasată în cadranul challenger-ilor în 2021 Gartner Magic Quadrant for Meeting Solutions, iar Gartner Peer Insight, vocea utilizatorilor, acordă soluțiilor Pexip un rating de 4,5.
Oferă cea mai bună interoperabilitate din clasa sa, soluția Pexip se integrează uşor cu multe servicii de colaborare, incluzând aici Microsoft Teams și Google Hangouts Meet, precum şi sistemele populare de videoconferinţă bazate pe SIP şi H.323. Aceste soluții conectează instrumentele de productivitate ale companiilor în același flux de lucru cu sistemele sălilor de ședințe și utilizatorii de dispozitive mobile, desktop sau web.
În plus, clienții pot decide în mod flexibil să utilizeze Pexip ca serviciu sau implementat ca soluție găzduită de sine stătătoare, fie local(on-premise), fie în orice mediu cloud.
Pentru echipa Pexip de dezvoltare, securitatea datelor și a comunicațiilor se situează pe primul plan. Certificate de cele mai stricte standarde de securitate, soluțiile Pexip sunt utilizate în gestionarea informațiilor clasificate de către guverne, departamente de apărare, organizații militare și furnizorii de servicii medicale, totul pe o platformă video securizată.
Views: 0