Maxell lansează o nouă gamă de videoproiectoare laser

Hitachi Europe LTD., un subsidiar al Hitachi Ltd., producător recunoscut la nivel global pentru inovațiile aduse în mai multe domenii de activitate,  anunţă parteneriatul diviziei sale Digital Media Group cu Mawell Ltd., pentru distribuţia noii game de videoproiectoare laser. Astfel, Maxell Ltd., anunță disponibilitatea pe piață a noilor videoproiectoare laser, perfecte pentru activităţile din segmentul business, educație sau sectorul public.

Noile videoproiectoare de la Maxell Ltd. au intrat pe piață în această primăvară și sunt distribuite de Hitachi Europe Ltd., în paralel cu propria sa linie de proiectoare.

Tehnologia de afișare a evoluat constant de-a lungul timpului, iar la ora actuală există soluții adecvate pentru fiecare scenariu de utilizare și fiecare mediu de activitate în parte. Dintre acestea, videoproiectoarele rămân indiscutabil cea mai bună alegere ori de câte ori se dorește redarea unor imagini de mari dimensiuni, eventual pentru un public numeros. În mod tradițional, singura lor slăbiciune este necesitatea utilizării într-un mediu relativ întunecat, ceea ce nu este mereu posibil. Din acest motiv, Maxell și Hitachi au creat modelele Laser 3LCD, cu luminozitate ridicată, potrivite pentru utilizarea în diverse aplicații, precum muzee, retail sau săli mari de conferințe.

Videoproiectoarele Maxell MP-WU8801W și MP-WU8701W combină tehnologia de proiecție 3LCD cu soluția de iluminare laser, pentru a obține imagini precise, cu acuratețe superioară a culorilor și luminozitate sporită. Ambele modele folosesc un chip 3LCD de 19mm (0.76″), suportă rezoluția WUXGA (1920×1200) și asigură un contrast de 2 500 000:1. Imaginile proiectate pot avea o diagonală de până la 600”, iar luminozitatea este de 8000 ANSI lumeni pentru MP-WU8801W și respectiv de 7000 ANSI lumeni pentru MP-WU8701W.

Drept urmare, cele două pot fi folosite fără nici un fel de probleme în medii luminoase, asigurând o experiență vizuală optimă în aproape orice condiții de utilizare. Pentru flexibilitate și ușurință în operare, ele sunt prevăzute cu o conectivitate bogată, incluzând HDMI, DP, D-Sub, interfață LAN și opțional WiFi, precum și cu un instrument de ajustare automată pentru blending, warping și uniformizarea culorilor.

Elemente precum distanța de proiecție, raportul de proiecție sau focalizare depind de echipare, de aceea MP-WU8801W și MP-WU8701W sunt compatibile cu 7 lentile, disponibile separat.

Într-un format ceva mai compact, Maxell propune videoproiectorul MP-WU5603, potrivit pentru profesioniști, săli de clasă sau săli de conferințe de dimensiuni medii. Acesta combină simplitatea în utilizare cu performanțele excelente și designul orientat către mobilitate, fiind echipat cu chip 3LCD de 16mm (0.64″), care îi permite să redea imagini la rezoluția WUXGA (1920×1200). Lampa laser folosită asigură o luminozitate de 6000 ANSI lumeni, în timp ce contrastul este de 1.500.000:1. Lentila din dotare are o distanță de focalizare cuprinsă între 0.9 – 9.2m și un raport de proiecție cuprins între 1.4:1 și 2.4:1, putând astfel afișa imagini cu diagonala cuprinsă între 30 și 300”.

Cel de-al patrulea videoproiector, modelul LPTW4001, folosește la rândul său tehnologia 3LCD (0.59”) și o lampă laser, dar este un model ultra short throw interactiv, fiind așadar potrivit atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru educație. Cu o distanță de proiecție ce variază între 7.9 și 56.8cm, el poate afișa imagini cu diagonale în intervalul 60-100” în modul interactiv sau 60-130” dacă nu sunt folosite funcțiile interactive încorporate. Rezoluția suportată este WXGA (1280×800), în timp ce luminozitatea maximă este de 4200 ANSI Lumeni, iar contrastul de 500 000:1.

Împreună cu aceste patru noi videoproiectoare, Maxelll introduce pe piaţă o nou lentilă, modelul USL-701M(compatibilă cu MP-WU8801W și MP-WU8701W), precum şi un dispozitiv de susţinere a cursurilor, sub numele de Lecture Capture Media Station MA-XL1.

Noua lentilă este concepută pentru distanțe de proiecție scurte, vine dotată cu un zoom 1.3x şi are un raport de proiecție cuprins între 0.74:1 și 0.98:1, permițând astfel redarea unor imagini cu diagonala de 100” de la o distanță cuprinsă între 1.6 și 2.1m.

Lecture Capture Media Station este un dispozitiv extraordinar de util pentru sălile de clasă, el funcţionând atât ca o staţie multimedia cât şi ca recorder. Datorită versatilităţii sale, permite interacţia cu o multitudine de dispozitive, precum scaner-ul de documente, proiectorul interactiv, camera web sau PC-ul. Ca si funcţionare, acesta oferă mai multe opţiuni, printre acestea regăsindu-se şi modul de Lecture Recording, Media Switcher, Remote Class sau On Screen Remote Desktop.

Spre deosebire de un recorder de cursuri obişnuit, modelul MA-XL1 se concentrează foarte mult pe ușurinţa în utilizare, oferind o interfaţă şi un mod de operare extrem de intuitiv.

Disponibile prin intermediul MGT Educaţional, toate cele 4 videoproiectoare laser se bucură de o perioadă de garanție de 5 ani, sau 20 000 ore de funcționare, care include și lampa.

Despre Maxell Ltd.

De la fondarea sa în 1960, Maxell Ltd. a străbătut peste 50 de ani de pionierat în proiectare, oferind întotdeauna cele mai bune tehnologii. La ora actuală, Maxell este un producător respectat la nivel mondial, fiind specializat pe o serie de produse esențiale, precum proiectoare, baterii, echipamente audio și soluții de stocare a datelor. Având sediul central în Maidenhead, Marea Britanie, compania menține o relație strânsă cu toate birourile regionale și cu distribuitorii, asigurând astfel servicii B2B și B2C de calitate superioară. Pentru mai multe informații despre soluțiile de afișare Maxell, vizitați: www.maxelldisplay.com.

București, România – Iunie 2019 – Hitachi Europe LTD

Visits: 1