Mâncarea ta, perfecta, are aromele Vegeta
„Mi-a bătut primăvara-n geam,/ În zori de zi, luminoasă,/ I-am deschis fereastra cât mai larg,/ Să intre soarele-n casă!” Și ție ți-a bătut, nu-i așa? Super! Ei, și cum te-a găsit? Cam fără vlagă, cam obosit, nu? Știm ce zici… Așa e după iarnă. Ne-au cam lipsit soarele, verdețurile, fructele și legumele proaspete și nu prea am avut cu ce să ne încărcăm bateriile. Organismul nu a avut parte de vitamine pe săturate, și asta se simte. Noroc că lucrurile se schimbă de-acum și viața capătă și culoare, și vigoare, și gust.
Este foarte adevărat că suntem atât de ocupați încât nu doar că trăim pe fugă, dar și mâncăm pe fugă. Deoarece nu avem atâta timp la dispoziție încât să consumăm, majoritar, mâncare gătită acasă. Pentru că „ne salvăm” prea des, mult prea des, cu semipreparate sau cu fast-food. Măcar acum, că a venit primăvara și au început deja să apară trufandalele, ne-am face un bine dacă am profita de bogăția de vitamine care ne îmbie de pe tarabe: urzici, spanac, ștevie, lobodă, leurdă, ceapă verde și salată. Să mai ia și carnea de porc o pauză…
Să ne oprim, de exemplu, la urzici. Poate că gustul lor nu este agreat de toată lumea. Dar ce păcat… Pentru că acestea au pentru sănătate o mulțime de beneficii, unele prea puțin cunoscute. În primul rând că urzicile sunt bogate în vitaminele A, B, K și acid folic, în calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, fibre și proteine. Apoi, pentru că au proprietăți diuretice, laxative, antiinflamatoare, imunostimulatoare, emoliente, astringente, cicatrizante, antiseptice și antibronșice. Iar pentru anemia și astenia cu care intrăm în primăvară, sunt exact verdețurile de are avem cea mai mare nevoie. Hai, nu te mai codi, prepară o mâncare de urzici și pune lângă ea un ou prăjit și mămăliguță caldă! Se gătesc foarte repede și ușor!
După ce le-ai curățat și spălat foarte, foarte bine, pune-le într-un vas în care fierbe apa și opărește-le cam zece minute. Scoate-le și pune-le să se scurgă și răcească, dar nu arunca apa în care au fiert, pentru că vei avea nevoie de ea. Separat, călește în puțin ulei o ceapă tăiată mărunt. Adaugă o lingură de făină și amestecă permanent, ca să nu se lipească și ardă. Când făina și-a schimbat culoarea, poți începe să adaugi puțin câte puțin din apa în care au fiert urzicile, amestecând continuu. Va trebui să obții un fel de sos alb, subțire. Următorul pas este să adaugi în acest sos urzicile, pe care în prealabil le vei toca. Mai lași să fiarbă încă circa zece minute și adaugi Vegeta Maestro usturoi granulat. Atât cât vrei tu de mult, atât cât îți place ție. Potrivești gustul de sare și iei cratița de pe foc. Acoperi cu un capac și aștepți măcar jumătate de oră până te pui pe mâncat, pentru că trebuie să lași aromele să se împrietenească între ele. În timpul acesta poți pregăti mămăliguța și oul prăjit.
Nu te da în lături nici de la legumele proaspete în această perioadă. Adăugând Vegeta Cub Legume, Vegeta Cub Găină sau Vegeta Cub Vită vei putea prepara savuroase tocănițe în cele mai variate combinații de legume. Al căror gust îl poți îmbogăți, după preferințe, fie cu Vegeta Maestro Piper negru măcinat sau boabe (dacă vrei să te limitezi doar la aroma lui), fie cu Vegeta Maestro oregano, acesta din urmă fiind potrivit și în sosuri, mâncăruri cu roșii, carne, în omlete, orez și paste.
Sau poate vrei să îți recuperezi forțele cu o mâncare cu gust intens: gulașul. Pe lângă carnea de vită, morcovii, țelina, ardeiul gras și cartofii pe care îi vei folosi la prepararea ei, adaugă Vegeta Cub Gulaș. Vrei și mai multă personalitate pentru preparatul tău? Ei bine, adaugă Vegeta Maestro Boia de ardei iute (sau dulce) că astea-s de tine!
Views: 0
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.