Macromex continuă digitalizarea alături de VTEX și vizează ca 30% din business să fie online până la finalul lui 2024

Macromex, lider în industria de produse alimentare pe segmentul de produse congelate, accelerează procesul de digitalizare alături de VTEX, după rezultatele pozitive obținute odată cu migrarea pe noua platformă. Astfel, compania va lansa un marketplace B2B pentru HoReCa și retail în viitorul apropiat. Totodată, Macromex vizează ca 30% din business să fie online până la finalul lui 2024, datorită soluțiilor VTEX (NYSE:VTEX), platforma enterprise de comerț digital cu ajutorul căreia brandurile și retailerii își gestionează operațiunile de comerț la nivel global.

Alături de VTEX, Macromex a dezvoltat două magazine online  B2B – Bocado.ro, dedicată specialiștilor din HoReCa, și Mercadi.ro, dedicată resellerilor – proprietarilor de magazine alimentare. În 2021, primul an de la lansare, Macromex a tranzacționat peste 20 de milioane de euro prin cele două noi canale online de vânzare.

„Am ales VTEX pentru că este o soluție SaaS flexibilă și o platformă internațională care evoluează în funcție de cerințele numeroșilor clienți din întreaga lume. De asemenea, am găsit un partener de încredere, care ne oferă posibilitatea unei implementări personalizate, adaptate nevoilor noastre. Astfel, datorită capabilităților VTEX, peste 6.000 de clienți din HoReCa au creat cont pe Bocado.ro, peste jumătate dintre comenzile clienților Macromex fiind procesate prin magazinul online, iar până la final de an estimăm că vom depăși tranzacții de 30 milioane de euro”, declară Albert Davidoglu, CEO Macromex.

VTEX a sprijinit Macromex în dezvoltarea celor mai importante platforme ecommerce B2B pentru HoReCa și retail, implementând cerințele specifice celor două domenii, de la funcționalități personalizate la design, care să îndeplinească nevoile utilizatorilor și să ofere o navigare ușoară.

“Prin parteneriatul puternic cu Macromex, ne bucurăm să contribuim la accelerarea procesului de digitalizare în industriile HoReCa și retail, facilitând gestionarea mai eficientă a comenzilor online prin tehnologii moderne și capabilități unice pentru dezvoltarea business-urilor Macromex și ale clienților companiei. Integrând VTEX cu sistemul ERP folosit de Macromex, sunt asigurate avantaje pe termen lung, prin automatizarea procesării datelor și reducerea erorilor umane în gestionarea comenzilor online. Astfel, asigurăm o viteză mai mare de procesare a comenzilor de aprovizionare pentru fiecare business, un control mai bun al comenzilor, predictibilitate privind situația financiară a companiei prin actualizarea în timp real a plăților și multe alte opțiuni avantajoase pentru business-urile din HoReCa și retail”, explică Santiago Naranjo, Chief Revenue Officer al VTEX.


Continuarea procesului de digitalizare – urmează deschiderea marketplace-ului

După implementarea cu succes a magazinelor online  pentru business-uri din HoReCa și retail, Macromex continuă procesul de digitalizare alături de VTEX, pentru lansarea unui marketplace integrat în cele două platforme. Primii selleri din industria alimentară vor fi listați în noul marketplace B2B, Bocado.ro, până la final de 2023, oferind astfel clienților din HoReCa posibilitatea de a adăuga în aceeași comandă produse de la furnizori diferiți, beneficiind de o eficientizare a procesului de aprovizionare.

„La Macromex, căutăm întotdeauna cei mai buni furnizori pentru a asigura servicii și produse de cea mai bună calitate. De aceea, analizând diverse soluții pentru construirea platformelor pe care le dorim, am văzut în VTEX soluția potrivită pentru clienții noștri și care practic ne oferă funcționalitățile de care aveam nevoie pentru a conecta producătorii locali cu restaurantele.

Toate aceste capacități sunt active valoroase pentru proiectele noastre deoarece ne așteptăm ca 30% din întregul business Macromex să fie online până la final de 2024, respectiv ca 60% din business-ul nostru să fie online dacă ne referim exclusiv la segmentul de comerț tradițional și industria ospitalității. Astfel, pentru noi, VTEX nu este doar un furnizor de servicii IT, ci este un partner care ne ajută să devenim un jucător important în comerțul digital din România”, adaugă Albert Davidoglu, CEO Macromex.

Astfel, prin trecerea de la o platformă de o complexitate mai scazută  la un întreg ecosistem cu funcționalități moderne, cum este platforma VTEX, Macromex se diferențiază de competiție, reușind să scaleze și să devină una dintre principalele destinații de achiziție online pentru clienții din HoReCa și retail.

Toate informațiile din acest comunicat au fost aprobate în prealabil de oficiali ai Macromex.

Views: 0

Lasă un răspuns