Komoder: Românii cheltuie, în medie, 8.000 de lei pe fotoliile de masaj

Komoder, primul jucător pe piața de fotolii de masaj din România, observă un interes foarte ridicat în această toamnă pentru astfel de echipamente. Tendința se datorează notorietății tot mai mari asupra beneficiilor masajului în rândul clienților B2B și B2C, precum și campaniilor specifice de reduceri din sezonul de toamnă.

Adrian-Rus-fondator-Komoder

Potrivit Adrian Rus, General Manager Komoder, Black Friday a atras atât clienți corporate, cât și persoane fizice, aflați în goana după reduceri semnificative.

”Un procent considerabil al vânzărilor din toamnă a venit în perioada Black Friday, așa cum era de așteptat. Clienții sunt foarte diverși în perioada aceasta. Persoanele fizice urmăresc să cumpere un fotoliu de masaj pentru întreaga familie, manifestând astfel interes pentru produse cu sistem de scanare a persoanei care face masaj, iar companiile de IT sau centrele medicale profită de promoția de Black Friday pentru a achiziționa mai mult de trei unități”, explică Adrian Rus.

Potrivit managerului Komoder, prețul mediu al unei achiziții este de 7.500 – 8.000 lei, dar sumele record achitate pot fi foarte mari, cea mai mare comandă din această toamnă fiind de 127.500 lei.

”Cel mai performant scaun vândut în această perioadă a avut un preț de 25.500 lei – un fotoliu de masaj extrem de performant și cu rezultate foarte bune pentru cei care-l folosesc. Cea mai importantă comandă a venit tot în această perioadă, de la un vechi client Komoder, care a dotat un nou centru de recuperare medicală cu cinci astfel de fotolii de masaj”, subliniază Adrian Rus.

De Black Friday, Komoder a realizat o lichidare de stoc pentru un fotoliu de masaj premium, care a avut o reducere reală de 4.000 lei din preț. Compania a avut un stoc de 11 astfel de unități, care s-au vândut în zilele de 16 și 17 noiembrie. De asemenea, în perioada 16-18 noiembrie, Komoder a vândut aproape 200 de fotolii, în valoare de 1,3 milioane lei. Cele mai populare produse au fost scaunele de masaj Komoder 500 și Komoder 400, apreciate de clienți pentru fiabilitatea sporită, modele care au fost lansate în acest an.

Cluj-Napoca, 27.11.2018 – Komoder

Visits: 0