Încearcă Transpiblock® – împotriva transpirației excesive!

În orice situație, extremele nu sunt de dorit, iar eliminarea apei din corp prin transpirație nu face nici ea excepție. Bineînțeles că nu este bine să nu transpiri deloc, dar în aceeași măsură nici să transpiri excesiv nu este plăcut.

Transpirația este o funcție esențială a organismului, fiind un lucru bun pentru că ajută la reglarea temperaturii corpului, la prevenirea apariției acneei (elimină murdăria acumulată în pori, care îi poate înfunda, favorizând apariția coșurilor), la prevenirea formării pietrelor la rinichi (împiedică acumularea sării și calciului în urină) și în general la detoxifierea organismului. Pe de altă parte, la cealaltă extremă, transpirația excesivă, în absența temperaturilor foarte ridicate sau a unui efort fizic care să o justifice, este extrem de neplăcută. Atât de neplăcută încât poate provoca sentimentul de jenă și anxietate socială. Persoanele care transpiră excesiv pot fi jenate de faptul că îmbrăcămintea este mereu udă, se tem că emană un miros neplăcut și sunt reticente în a avea contact fizic cu alte persoane, fie că este vorba și de o simplă strângere de mână. Apoi mai sunt și alte dezavantaje, ca de exemplu riscul crescut de a dezvolta infecții ale pielii în zonele în care transpiră abundent, cum ar fi picioarele.

În ceea ce privește cauzele transpirației abundente, acestea sunt diverse, de la consumul de alimente picante, alcool, cofeină sau nicotină, până la tratamentele cu unele medicamente care afectează circulația sângelui și temperatura corpului.

Transpiblock® spray pentru corp este un produs destinat atât bărbaților, cât și femeilor, al cărui efect este de a reduce eficient transpirația și de ameliorare a mirosului specific al acesteia, oferind senzația de prospețime și protecție de lungă durată. Efectul se instalează încă de la prima aplicare, reducând transpirația timp de până la 4-5 zile. Transpiblock spray pentru corp are o absorbție rapidă, nu irită pielea și poate fi folosit inclusiv pe zona palmelor, tălpilor și spatelui.

În prima săptămână de folosire se recomandă utilizarea produsului o dată la două zile, iar din a doua săptămână o dată la trei zile, cu mențiunea ca NU este necesară utilizarea concomitentă a unui alt antiperspirant.

Transpiblock spray pentru corp se găsește acum în varianta de 100 ml, cantitate dublă față de cea anterioară, de numai 50 ml. Și încă o veste bună: gama s-a îmbogățit cu un nou produs, Transpiblock® deodorant spray 150 ml,  recomandat în special pentru transpirația excesivă a axilelor, picioarelor sau mâinilor.

Views: 7

Lasă un răspuns