Imprimare de înaltă calitate, în confortul casei, cu gama extinsă Canon MegaTank
Canon anunţă astăzi extinderea gamei MegaTank cu patru imprimante noi, rapide, de înaltă calitate, cu rezervoare de cerneală reîncărcabile, ideale pentru familiile sau studenții care doresc să reducă din costurile cu imprimarea acasă. Imprimanta oferă o serie de funcţii precum:
- PIXMA G4470: un multifuncţional 4-în-1 de viteză mare, cu alimentator automat de documente (ADF) şi WiFi
- Seria PIXMA G3470: un multifuncţional 3-în-1 (MFP) cu WiFi – disponibil în trei culori
- PIXMA G2470: Un multifuncţional 3-în-1
- PIXMA G1430: o imprimantă simplă
Printre caracteristicile principale ale gamei se numără rezervoarele de cerneală uşor de realimentat, cu randament mare, imprimare la viteză mare, imprimare de înaltă calitate şi interfeţe integrate pentru utilizarea simplă a imprimantelor.
Costuri reduse de utilizare
Gama actualizată include patru echipamente eficiente, capabile să imprime volume mari de documente şi fotografii la calitate deosebită, fără a fi nevoie de schimbarea cartuşelor de cerneală. Datorită sistemului de alimentare continuă cu cerneală, costurile de utilizare sunt reduse în comparaţie cu imprimantele pe bază de cartuş. Cu ajutorul rezervoarelor de cerneală cu randament mare, toate cele patru echipamente din această gamă pot imprima 6.000 de pagini cu o singură sticlă de cerneală neagră[i] şi cu 27% mai multe pagini în modul economisire[ii] (7.600 de pagini). Pentru imprimare color, noile echipamente MegaTank sunt extrem de eficiente şi pot imprima până la 7.700 de pagini cu un set de recipiente cu cerneală color[iii] (8.100 de pagini în modul economisire). Acestea sunt Ideale pentru familiile care imprimă volume mari şi doresc un echipament cu costuri reduse, care oferă imprimări de calitate deosebită. Echipamentele folosesc atât cerneală pe bază de pigmenţi, cât şi pe bază de coloranţi, imprimând texte în nuanţe de negru intens şi imagini în culori vibrante.
Productivitate la viteză mare
Toate cele patru modele din gamă pot imprima la viteze mari de 11,0 ipm alb-negru (monocrom) şi 6,0 ipm color, mai rapid decât modelele anterioare. Imprimarea eficientă şi rapidă le oferă utilizatorilor libertatea de a se concentra pe alte activităţi creative, având încredere că pot oferi materiale imprimate de calitate deosebită, în volume impresionante. Materialele realizate cu imprimantele din această gamă sunt clare şi precise, şi pot fi folosite atât de cei care au cursuri online şi au nevoie să imprime documente lungi care conţin mult text, cât şi de cei care vor să realizeze manual diverse obiecte alături de familie. Pentru cei care lucrează de acasă, PIXMA G4470 oferă un alimentator automat de documente (ADF), cu o capacitate de până la 35 de coli, pentru scanarea şi copierea rapidă a fisierelor voluminoase, crescând productivitatea.
Utilizare uşoară pentru toată familia
Cu un design nou, uşor de folosit şi cu funcţii simplu de accesat, PIXMA G2470, seria PIXMA G3470 şi PIXMA G4470 includ ecrane LCD pentru operare şi instalare uşoară. Datorită tehnologiei cu cerneală Canon Mega Tank, toate echipamentele din această serie sunt uşor de întreţinut şi de folosit. Perioada de inactivitate este redusă la minimum, datorită cartuşelor de mentenanţă, care pot fi schimbate de utilizator, şi a sticlelor de cerneală cu cap unic şi curgere fără presare.
PIXMA G4470 şi seria PIXMA G3470 cu Wi-Fi le permit utilizatorilor să se conecteze fără efort, datorită compatibilităţii cu Apple AirPrint şi Mopria® pentru Android şi cu aplicaţia Canon PRINT, pentru imprimare de pe un dispozitiv inteligent. În plus, pentru mai multă inspiraţie şi creativitate, Canon Creative Park le propune utilizatorilor să-şi descopere artistul interior şi să realizeze obiecte 3D din hârtie, dar şi felicitări personalizate, oferindu-le posibilitatea să imprime pe hârtie magnetică sau mată, pe toate modelele din gamă. Seria PIXMA G3470 este disponibilă în trei culori: negru, alb şi roşu.
Tot astăzi, Canon lansează, în cadrul gamei MegaTank, modelele MAXIFY GX3040 şi MAXIFY GX4040, ce oferă funcţii de imprimare pentru afacerile mici şi birourile de acasă.
[i] Randamentul pe pagină este calculat pe baza datelor referitoare la consum pentru recipientele de cerneală după configurarea iniţială. Randamentul pe pagină pentru documentele color reprezintă valoarea estimată bazată pe metoda de testare individuală, Canon utilizând graficul ISO/IEC 24712.
[ii] Randamentul pe pagină pentru imprimare pe hârtie simplă în modul economisire reprezintă o valoare estimată.
[iii] Randamentul pe pagină este calculat pe baza datelor referitoare la consum pentru recipientele de cerneală după configurarea iniţială. Randamentul pe pagină pentru documentele color reprezintă valoarea estimată bazată pe metoda de testare individuală, Canon utilizând graficul ISO/IEC 24712.
Views: 3