Importanța culorilor în tehnologie: 82% preferă un telefon în culoarea favorită, 47% dintre bărbați ar alege Viva Magenta, albul nu mai e de interes

Primul sondaj Motorola cu privire la culoarea în tehnologie din Europa Centrală și de Est dezvăluie câteva alegeri îndrăznețe

Anunțarea culorii anului este un spectacol anual care captivează diverse industrii, de la design interior la modă, psihologie și tehnologie. Pentru a sărbători anunțarea culorii anului 2024 și parteneriatul său exclusiv cu autoritatea în materie de culori Pantone Color Institute, Motorola a derulat primul sondaj din istoria brandului care prezintă preferințele de culoare și materiale ale clienților atunci când aleg un telefon, aprofundând atitudinile și dorințele consumatorilor din Europa Centrală și de Est.

Sondajul a fost realizat în 8 țări: România, Bulgaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ucraina, Ungaria și Serbia, cu peste 22,200 de respondenți. Asta arată dorința din ce în ce mai mare a utilizatorilor de a purta un dialog cu brandul, de a-și exprima așteptările în materie de culori, design și materiale pe zona de smartphone-uri, cât și de a influența modul în care vor arăta viitoarele telefoane Motorola.

Peste 35% dintre femei și 30% dintre bărbați spun că printre factorii cei mai relevanți pentru alegerea unui telefon, este culoarea. Acest lucru arată că telefoanele nu mai sunt doar o chestiune practică, ci evoluează și se transformă în pânze personalizate pentru exprimarea de sine. Clienții nu caută doar dispozitive care să funcționeze, ci și dispozitive care să corespundă stilurilor și preferințelor lor individuale.

Sondajul arată câteva rezultate surprinzătoare, cum ar fi faptul că albul este cea mai puțin dorită opțiune la achiziția unui smartphone și o deschidere mare de 47% de a deține un telefon în nuanța Viva Magenta din partea respondenților de sex masculin.

  • Albastru, favoritul incontestabil.

Pentru un procent de 33% dintre respondenți, albastrul nu este doar o culoare, ci o declarație, aceștia afirmând că albastrul este culoarea lor preferată. Femeile mai tinere preferă o paletă mai largă de culori provocând tradiționalele culori de bază negru-albastru-verde.

Negrul ocupă poziția a doua în clasamentul general. Generația Z se dovedește a fi cea mai conservatoare în ceea ce privește preferințele de culoare, fiind singurul grup de vârstă în care negrul este ales cu precădere ca favorit. Verdele se află pe locul al treilea, cu 13% dintre respondenți preferând această culoare în toate grupele de vârstă. Roșu se află pe locul 4, cu 10% din voturi.

Violetul este în fruntea clasamentului ca fiind cea mai aleasă culoare în opțiunea deschisă „Altele”, ceea ce indică popularitatea sa în creștere.

  • Milenialii se dovedesc a fi mai deschiși și la alte opțiuni de culoare

Un procent uriaș de 82% dintre respondenți sunt gata să facă o alegere diferită cu un telefon în culoarea lor preferată. Milenialii se dovedesc a fi mai dispuși să renunțe la convențional și să opteze pentru device-uri în culori mai vibrante. Acest lucru marchează o îndepărtare de epoca monocromă, subliniind o dorință pentru accesorii tehnologice personalizate și expresive.

  • Negrul încă este popular, dar alte culori recuperează

Negrul, eternul clasic, își dovedește popularitatea, 42% dintre respondenți afirmând că ultimul telefon pe care l-au cumpărat a fost chiar negru. Totuși, opțiunile colorate bat la ușă, fiind alese de 38% dintre respondenți.

Culoarea metalică se menține la 16%, în timp ce albul pare să piardă poziții, devenind cea mai puțin preferată alegere de culoare la un telefon.

  • Viva Magenta este în centrul atenției.               

Intrarea în forță a Viva Magenta ca și culoare Pantone a anului 2023 este întâmpinată cu entuziasm de 63% dintre femeile respondente, care susțin că ar achiziționa un telefon în nuanța roșie-roșcată la modă. Acest lucru marchează nu doar o preferință cromatică, ci și o dorință de a îmbrățișa tendințele și de a face o declarație de stil îndrăzneață cu ajutorul tehnologiei. Procentul ușor mai mic, dar totuși notabil, de 47% din partea bărbaților indică un interes comun pentru a rămâne în tendințe și a se îndepărta de normele tradiționale de culoare.

  • Materialele contează – din ce este făcută carcasa de pe spate?              

Aproape jumătate dintre respondenți (49%) preferă atingerea rece a metalului pentru carcasele de spate ale telefoanelor lor. Plasticul este a doua opțiune preferată de către bărbați (18%), în timp ce femeile optează pentru eleganța sticlei întărite (20%). Pielea vegană devine și ea din ce în ce mai populară, fiind preferata femeilor cu vârsta de peste 35 ani.

62% dintre respondenți susțin că materialul de finisare al smartphone-ului le-ar putea influența decizia de cumpărare. În timp ce doar 10% sunt siguri că acest lucru nu ar fi un factor care să conteze în alegerea unui nou telefon.

Evoluția exprimării personale prin intermediul tehnologiei este de neoprit. Deși încă puțin timidă în urma negrului dominant, culoarea va fi în fruntea acestei revoluții în care inovația și individualitatea nu cunosc limite. Normele cromatice de modă veche se estompează.

Motorola și Pantone au pus bazele unui peisaj în care telefoanele inteligente nu sunt doar instrumente funcționale, ci declarații personalizate de identitate. Pentru Motorola, 2024 este al-III-lea an în care produce telefoane în culoarea anului de la Pantone și al-II-lea an în care se comunică exclusivitatea colaborării cu Pantone pe zona de smartphone-uri. Parteneriatul pentru culoarea anului pe telefoanele Motorola a început în 2022 cu Very Peri, culoare ce s-a regăsit pe motorola edge 30 neo, a continuat în 2023 cu Viva Magenta (edge 30 fusion, edge 40, razr 40 ultra, g84) iar în 2024 cu Peach Fuzz (razr 40 ultra și edge 40 neo).

Views: 0

Lasă un răspuns