HUAWEI inaugurează un nou laborator în Europa, dedicat cercetării în domeniul sănătății și sportului
HUAWEI deschide astăzi porțile unui nou laborator, situat în Helsinki, Finlanda. Dotat cu echipamente de ultimă generație, laboratorul functionează ca o platformă de cercetare, dedicată preocupării HUAWEI pentru sănătate și fitness. Cu o suprafață de aproape 1 000 de metri pătrați, laboratorul este echipat cu o gamă diversă de facilități sportive de clasă mondială, pentru practicarea a peste 20 de sporturi. Acestea servesc drept platforme deschise de cercetare în condiții de viață reală pentru algoritmii de sport și fitness, în procesele detectării și verificării de input și pentru stabilirea de standarde de cercetare și dezvoltare în industrie. |
Cercetarea globala în sport și sănătate dusă la următorul nivelRecunoscând nevoia tot mai mare de pe piața de health și fitness, HUAWEI își propune să cerceteze mai amănunțit algoritmii de monitorizare a stării de sănătate prin device-urile sale din gama wearable. Acest lucru a condus la înființarea a trei laboratoare de sănătate la nivel mondial, începând cu anul 2016: Xi’an și Songshan din China, iar cel mai recent în Helsinki, Finlanda. Anul acesta, un sondaj european de sănătate realizat de HUAWEI în colaborare cu Ipsos, cu peste 8 000 de respondenți din 8 țări europene, a arătat că un procent covârșitor de 92% din respondenți își doresc să îmbunătățească cel puțin un aspect al stilului lor de viață din sfera sănătații și că doar un procent de 50% dintre europeni sunt mulțumiți de nivelul [1] lor de fitness. HUAWEI continuă să investească în cercetare și dezvoltare pentru deviceuri axate pe măsurarea nivelului de fitness și a stării de sănătate, pentru a răspunde mai bine cererii în creștere din partea consumatorilor de pe tot globul. Laboratorul din Finlanda beneficiază de o echipă de cercetare științifică multidisciplinară formată din 6 doctoranzi și 20 de experți din 5 domenii majore – fiziologie, AI, machine learning, testare software și dezvoltare de software, proveniți din 7 țări UE. Acest lucru asigură că fiecare arie de cercetare în fitness și sănătate atinge standarde avansate, solicitate la nivel global.Facilități de testare care simulează sporturi de clasă mondialăLaboratorul pune la dispoziție contexte și scenarii sportive în 5 zone majore de testare, acoperind mai mult de 20 de sporturi și urmărind peste 200 de indicatori fiziologici și biomecanici. Principalele 5 zone includ o piscină în contracurent, un simulator de schi, o bandă de alergare multifuncțională, o bandă de alergare echipată cu instrumente de măsurare și o sală de sport deschisă care include aparate pentru diverse antrenamente cardio. Performanța este măsurată atât de echipamentele avansate, cât și de utilizarea celor mai recente dispozitive wearable HUAWEI, cum ar fi HUAWEI WATCH GT 4. HUAWEI a construit propriul bazin în contracurent, bazându-se pe standarde profesionale și asigurându-se că înotătorii pot fi evaluați cu precizie în funcție de performanță. Piscina este dotată cu jeturi dinamice de apă, care pot produce un debit de curent controlabil de până la 350 m3/oră și permite, totodată, modificarea temperaturii și calității apei. Cum schiatul rămâne unul dintre cele mai populare sporturi din Europa, laboratorul este dotat cu un simulator de schi cu viteză reglabilă, cu înclinație, trasee și stâlpi interactivi. De asemenea, are în construcția sa senzori ce detectează viteza utilizatorului, poziția, înclinația, măsoară forțele și înregistrează datele de performanță. Banda de alergare multifuncțională testează alergarea, ciclismul, cursele în scaune rulante etc., cu viteze reglabile până la 50 km/h. Banda de alergare poate importa chiar și date GPX de pe dispozitivele GPS pentru a simula terenuri și trasee din lumea reală, oferind participanților scenarii care le vor pune mai precis la încercare abilitățile de alergare sau ciclism. Camera le înregistrează apoi performanța în mod științific, oferind feedback imediat, pentru a permite îmbunătățirea tehnicii în timp real.Integrarea HUAWEI WATCH GT 4: dispozitivul HUAWEI pentru monitorizarea avansată a sănătățiiLaboratorul își va desfășura cercetările zilnice folosind cel mai recent HUAWEI WATCH GT. Cu acest smartwatch, tehnologiile HUAWEI de monitorizare a stării de sănătate și a nivelului de fitness vor fi utilizate pentru a măsura cu precizie datele fiziologice. De exemplu, modelul de antrenament științific TruSportsTM al ceasului inteligent este capabil să cuantifice capacitatea de alergare a utilizatorilor, să înregistreze și să analizeze datele de antrenament, să ofere sugestii personalizate de antrenament și planuri de antrenament și să îi ajute pe utilizatori să mențină un program sportiv și un stil de viață sănătos. HUAWEI WATCH GT 4 va fi, de asemenea, utilizat pentru a evalua capacitatea cardiopulmonară (volumul maxim de O2), ceea ce va permite cercetătorilor să cuantifice mai precis performanța sportivă și chiar să puncteze mai exact rezistența în timpul practicării unui sport, pentru a îmbunătăți siguranța în timpul antrenamentelor. În plus, cele mai noi aplicații ale ceasului, Stay Fit și Activity Rings, pot oferi o evaluare a mișcării și a performanței în timpul sesiunilor de antrenament, oferind o înțelegere deplină a consumului de energie și a sănătății inimii. Alimentat de cea mai recentă tehnologie HUAWEI TruSeenTM 5.5+, ceasul oferă o precizie ridicată în determinarea consumului de calorii și a cerințelor de aport caloric, în comparație cu algoritmii obișnuiți utilizați pe piață.[1] Media țărilor; studiu cantitativ online realizat de Ipsos în: Germania, Polonia, Spania, Italia, România, Bulgaria, Turcia, Regatul Unit, N=8019, persoane cu vârsta cuprinsă între 18-64 de ani, octombrie 2023. |
Alături de Instituțiile Europene de Sănătate și de Grupurile de Cercetare, incluzând studiul UE privind sănătatea cardiovascularăPentru a îmbunătăți cu adevărat viața consumatorilor prin tehnologii care monitorizează nivelul de fitness și starea de sănătate, HUAWEI a colaborat activ cu instituții locale finlandeze și experți europeni din regiune. iCARE4CVD face parte din programul IHI (Innovative Health Initiative), ce aduce împreună industria medicală și tehnologică alături de Uniunea Europeană, fiind una dintre cele mai ambițioase inițiative de cercetare în domeniul inteligenței artificiale și al bolilor cardiovasculare. HUAWEI este, în prezent, singurul producător de dispozitive de tip wearable care a participat la iCARE4CVD. Compania va conduce grupul de lucru care va dezvolta metode de îmbunătățire a motivației pacienților. În plus, HUAWEI va aduce în program dispozitive inteligente care pot monitoriza funcții precum activitatea fizică, calitatea somnului, funcția cardiacă și respiratorie, timp de 24 de ore pe zi. Proiectul ar putea oferi medicilor informații care vor schimba gestionarea bolilor cardiovasculare cronice, utilizând dispozitive de tip wearable HUAWEI, pentru a îmbunătăți serviciile de screening a bolilor cardiovasculare. HUAWEI este co-fondatorul Interlive, unul dintre cele mai riguroase standarde științifice de testare pentru dispozitive wearable, alături de 6 universități europene de top. Consorțiul se străduiește să dezvolte recomandări pentru practici de top privind dispozitivele wearable, pentru a măsura valorile directe și derivate. Parteneriatul a consolidat și mai mult fiabilitatea tehnologiei wearable a HUAWEI și va asigura valabilitatea științifică continuă a dispozitivelor portabile HUAWEI pe baza a patru standarde: ritmul cardiac, numărul de pași, consumul caloric și VO2 Max (aportul maxim de oxigen). În prezent, HUAWEI intenționează să continue colaborarea cu universitățile europene și cu centrele de sănătate pentru persoanele cu dizabilități pentru a-și duce mai departe cercetarea cu privire la nevoile utilizatorilor în scaune rulante. Această decizie marchează pasul celor de la HUAWEI către incluziune și deschide calea spre un stil de viață mai activ pentru persoanele cu dizabilități. Prin înțelegerea nevoii de a gestiona nivelul de activitate sportivă și fitness a utilizatorilor de scaune rulante și indicarea mai multor soluții, utilizatorii pot aștepta cu nerăbdare o tehnologie mai dinamică de monitorizare a sănătății și a performanței sportive în viitoarele dispozitive inteligente semnate HUAWEI. Pentru a susține interesul arătat de utilizatori pentru un stil de viață activ și sănătos, HUAWEI WATCH GT 4 și HUAWEI WATCH Ultimate Design sunt disponibile pe HUAWEI Store, beneficiind de oferte speciale. |
Views: 0