Honeywell și Universitatea Politehnica din București au inaugurat un nou laborator universitar/centru de instruire, în cadrul Facultății de Energetică

  • Noul laborator – „Centrul de Instruire Honeywell pentru Surse Regenerabile de Energie” – este cel de-al șaptelea deschis de companie în universitățile din România, până în prezent
  • Noul laborator va putea fi utilizat de câteva sute de studenți pe an

Universitatea POLITEHNICA din București și Honeywell au inaugurat astăzi un nou laborator, complet echipat cu tehnologie de ultimă generație dezvoltată de companie. Centrul de Instruire Honeywell pentru Surse Regenerabile de Energie va funcționa în cadrul Facultății de Energetică, iar prin intermediul său studenții vor avea acces la soluții software performante utilizate de companii din întreaga lume care activează în domeniul producerii energiei regenerabile.

În laborator vor putea fi instruiți, în fiecare an, câteva sute de studenți care vor învăța astfel să lucreze cu software-uri de ultimă  generație dezvoltate de Honeywell și, în același timp, să testeze aceste soluții. Astfel, vor avea ocazia să pună în practică cunoștințele tehnice dobândite în timpul cursurilor și să se pregătească pentru o carieră în domeniu, în timp ce se familiarizează cu aceleași tehnologii utilizate și de inginerii Honeywell în cadrul proiectelor din sfera energiilor regenerabile.

„Ne bucurăm foarte mult să contribuim la dezvoltarea comunității de experți în domeniul tehnologiei, de pe plan local. Ne implicăm constant în parteneriate alături de comunitatea academică, prin intermediul cărora inginerii să își poată crea baze cât mai solide pentru viitorul lor și ne angajăm să continuăm cu acest angajament în România și în anii care vor urma. Sper ca studenții de la Facultatea de Energetică să găsească în acest laborator toate resursele de care au nevoie pentru a-și construi o carieră solidă în domeniul energiilor regenerabile și a construi astfel drumul spre progres”, a declarat Mihai Brană, Managing Director Honeywell România.

Laboratorul de la Facultatea de Energetică este dotat cu două sisteme modulare de instruire pentru producerea energiei din surse regenerabile – unul pentru tehnologia specifică energiei eoliene (Wind Energy Training System) și unul pentru tehnologia specifică energiei solare (Solar Energy Training System). Ambele sunt monitorizate și controlate de un sistem simulat de tip DCS (Distributed Control System) dezvoltat de Honeywell, numit Experion PKS, care rulează pe un server de înaltă performanță.

Studenții vor putea, de asemenea, să acceseze și un sistem simulat de DCS-C300 (cel mai puternic controller de DCS din gama Honeywell). Una dintre principalele caracteristici ale acestuia este flexibilitatea, putând fi integrat cu multiple alte sisteme de automatizare, de la diverși furnizori. Sistemul le oferă studenților posibilitatea să construiască și să testeze diferite aplicații și sisteme utilizate în sectorul energiilor regenerabile.

Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnica din București, a declarat: „România are o industrie Energetică în tranziţie, iar o parte importantă a obiectivului nostru, ca universitate, este să furnizăm specialiști înalt calificați care să poată sprijini dezvoltarea acestei industrii. Centrul de instruire pe care îl inaugurăm alături de Honeywell va ajuta un număr mare de studenți şi specialişti să se familiarizeze cu noile tehnologii utilizate în domeniul surselor regenerabile de energie. Laboratorul va oferi o experiență care în mod cert le va crește oportunitățile de dezvoltare în carieră. În acest context, parteneriatul solid dintre Universitatea POLITEHNICA din București și Honeywell are ca obiectiv formarea profesioniștilor de mâine în domeniul surselor regenerabile de energie”.

Acesta este cel de-al șaptelea laborator universitar inaugurat de Honeywell în cadrul universităților din România, ca urmare a colaborării strânse dintre companie și sistemul de învățământ. La acest moment, numărul laboratoarelor deschise de Honeywell în cadrul Universității POLITEHNICE din București este de patru, alte trei funcționând la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea Politehnică din Timișoara și Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești.

Aceste investiții fac parte din programul de responsabilitate socială Honeywell Hometown Solutions, iar inițiativa a fost lansată în țara noastră în urmă cu mai bine de șase ani, având ca obiectiv dezvoltarea noilor generații de specialiști în domeniu din România.

Honeywell va continua să se implice în consolidarea educaţiei în domeniile STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) în țările în care activează, punând la dispoziția profesorilor și a studenților resursele și cadrul practic de care au nevoie în procesul de predare, studiu și pentru îmbunătăţirea abilităţilor tehnice.

Despre Honeywell

Compania Honeywell (www.honeywell.com)furnizează soluții specifice industriilor, printre care se numără: produse și servicii aerospațiale, tehnologii de control pentru clădiri și spații industriale, precum și materiale avansate. Tehnologiile companiei ajută aparatele de zbor, clădirile, unitățile de producție, distribuitorii și angajații să devină mai conectați, contribuind la o lume mai inteligentă, mai sigură și sustenabilă.

Despre Honeywell Hometown Solutions

Honeywell Hometown Solutions, programul de responsabilitate socială al Honeywell, se concentrează pe trei zone de o importanță deosebită: Educație în Știință și Matematică, Sustenabilitate și Ajutor Umanitar. Compania Honeywell își propune să contribuie la rezolvarea provocărilor care vizează protecția mediului și a celor de ordin social, prin intermediul resurselor sale și a implicării angajaților în diferite proiecte, care să aducă un puternic impact pozitiv la nivelul comunităților din întreaga lume.  

Despre Honeywell România

Înființată în plan local în 1998, Honeywell activează în România prin patru companii, incluzând centre de excelență și unități de producție, având peste 3.000 de angajați. Operațiunile sale cuprind următoarele arii de business: soluții de automatizare și control, software pentru managementul proceselor industriale, sisteme de siguranță, management și securitate pentru clădiri, precum și soluții de productivitate și protecție a angajaților din zonele de producție și distribuție. Pentru detalii despre Honeywell România, vizitați https://www.honeywell.com/en-us/global/en-ro.

Despre Universitatea POLITEHNICA din București

Universitatea POLITEHNICA din București este cea mai mare universitate cu profil tehnic din țară și singura universitate membră CESAER din România şi membră totodată a unui consorțiu din cadrul Universităţilor europene (EELISA).

Tradiția instituției, acumulată în cei 205 de ani prin eforturile unora dintre cei mai mari dascăli ai neamului, dar și ale generațiilor de studenți, nu reprezintă însă singurul argument convingător. Astăzi, Universitatea Politehnica din București cunoaște un continuu proces de modernizare, aflându-se într-un permanent dialog cu mari universități din lume.

Misiunea Universității POLITEHNICA din București a fost gândită ca o îmbinare de educație, cercetare și inovație, fapt ce reprezintă cheia către o societate și o economie a cunoașterii. Crearea cunoașterii în primul rând prin cercetare științifică, răspândirea ei prin educație și instruire profesională, diseminarea ei prin tehnologia informației și utilizarea inovației tehnologice, sunt elemente care definesc distinctivitatea universității.

Despre Facultatea de Energetică

Facultatea de Energetică a fost înființată în anul 1950, din necesitatea de a asigura în țara noastră specialiști în domeniul producerii, transportului și utilizării energiei electrice, pe fondul creșterii cererii de energie electrică și termică după cel de-al doilea război mondial, precum și pentru a realiza instalații industriale moderne, un sistem energetic interconectat la nivel național pentru alimentarea obiectivelor industriale majore și unități specializate de cercetare, proiectare și execuție.

În prezent, Facultatea de Energetică oferă programe de studii de licență, masterat și doctorat, compatibile cu sistemul european de credite transferabile și condiții de studiu la nivel mondial pentru mai bine de 2.000 de studenți anual. Pregătirea studenților se realizează în laboratoare modernizate, cu echipamente de ultima generație, tehnică de calcul, multimedia și acces la Internet, care însumează peste 1.000.000 Euro investiți în dotare în ultimii 5 ani.

Views: 4

Lasă un răspuns