Goethe-Institut îi provoacă pe tineri să dezvolte un joc video relevant social în cadrul unui Game Jam de 48 de ore
Echipa câştigătoare are posibilitatea să participe la un workshop de Game Development la Berlin
Goethe-Institut București este în căutare de minți creative pentru dezvoltarea unor jocuri video autentice, relevante din punct de vedere social. În acest scop, organizează un game jam inedit de 48 de ore hibrid, între 7 și 9 octombrie 2022. Dezvoltarea jocului se va desfăşura online iar cei din Bucureşti pot participa la evenimentul de deschidere la sediul Goethe-Institut.
Game jam-ul #EveryGamerCounts este deschis tuturor elevilor și studenților care au vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, sunt pasionați de jocuri video, le place să lucreze în echipă și sunt interesați să creeze un joc digital unic. Câştigătorii au șansa de a călători la Berlin pentru un workshop de Game Development. Temele principale ale game jame-ului vor fi diversitatea și incluziunea în societate, acestea trebuind să se reflecte în storyline-ul jocurilor.
Procesul de înregistrare este unul simplu și gratuit. Tinerii pasionați de jocuri trebuie să completeze formularul de înscriere și să menționeze ce anume îi motivează să participe la game jam. Termenul limită de înregistrare este 3 octombrie 2022.
Chiar dacă participanții nu au mai realizat un joc până acum, #EveryGamerCounts Game Jam este o oportunitate perfectă pentru a cunoaște mai bine scena locală de gaming și pentru a cunoaște persoane cu pasiuni similare, de la care pot dobândi diverse abilități și informații. Evenimentul este de tipul BYOD (Bring Your Own Device), participanții trebuind să vină cu propriile dispozitive. Game Jam-ul va avea loc în limba română și engleză.
Evenimentul începe vineri, 7 octombrie, de la ora 18:00, la Goethe-Institut București, unde tinerii dezvoltatori vor participa la o sesiune introductivă. După momentele de socializare și acomodare, Game Jam-ul își va cunoaște echipele participante, care se vor forma pe moment. Apoi, împreună cu participanții, organizatorii vor stabili tema pentru întreg Game Jam-ul.
Evenimentul propriu-zis, desfășurat online pe un canal dedicat pe platforma Discord, va începe pe 8 octombrie, de la orele 08:00 și va dura până pe 9 octombrie, ora 20:00. În tot acest interval, mentorii din Goethe-Institut şi Retina Film Production îi vor îndruma pe participanți în mod constant în dezvoltarea jocurilor.
Câştigătorii au șansa de a câștiga o călătorie în Germania, acolo unde vor face cunoştinţă cu studioul de gaming Maschinen-Mensch din Berlin.
În plus, jocurile din Game Jam vor fi prezentate și pe pagina oficială a Goethe Institut.
Views: 0