Fuckup Nights Bucharest ajunge la ediția a XII-a

Zoltan Prosszer, omul de afaceri care a construit de la zero un grup cu peste 12 companii și a pierdut apoi aproape tot: „Eșecul este măsura lucrurilor, iar marile succese au nevoie de eșecuri pe măsură. Toată lumea are nevoie de propriul eșec pentru a evolua personal, profesional, social”

 Zoltan Prosszer, Administrator Special Romcab S.A., Andreea Georgescu, Antreprenor în digital @Webspire, scenarist, stand-up comedian, Miruna Stănculescu, Psihoterapeut Psihoterapie Cognitivă-Comportamentală și Hipnoterapie și Radu Georgescu – Chairman of the Board @Seedblink, sunt invitații ediției a XII Fuckup Nights Bucharest.

Evenimentul are loc joi, 27 ianuarie, începând cu ora 7 PM, pe platforma online Zoom. Biletele sunt disponibile aici.

Fuckup Nights Bucharest este parte a seriei de evenimente care au loc la nivel global, în 320 de orașe din 90 de țări din întreaga lume. Evenimentele se adresează, în egală măsură, micilor și marilor antreprenori, celor care lucrează în corporații, liber profesioniștilor și studenților. Fuckup Nights aduce o perspectivă constructivă asupra nereușitelor profesionale, încurajează învățarea din situațiile dificile și facilitează creativitatea.

„Nu există eșec, nu există succes, există doar un mod de a privi evenimentele, faptele, lucrurile. Aceeași situație poate fi privită de unii ca success, iar de alții ca eșec. Eșecul perceput de piață poate fi gestionat în așa fel încât oamenii să înțeleagă că acel eșec este necesar, pentru a crea contextul pentru succes. Fără eșec nu există succes. Acesta din urmă nu poate fi cuantificat în lipsa eșecului. Dacă eșecul este necesar pentru toată lumea sau doar pentru câțiva sau dacă se poate învăța din eșecurile altora, eu cred că nimeni nu învață din eșecurile altora. Toată lumea are nevoie de eșecul propriu să poată să se dezvolte personal, profesional, social și chiar familial. În concluzie, eșecul este măsura lucrurilor, iar marile succese au nevoie de eșecuri pe măsură, altfel lecția nu poate fi învățată”, Zoltan Posszer, Administrator Special Romcab S.A

„După primul meu spectacol de stand-up comedy în care am ”bombed” (nimeni din sală nu a râs la glume), a fost rău. Foarte rău. Atât de rău încât o prietenă care venise în public, m-a întrebat atunci când am coborât de pe scenă dacă cred că e momentul să mă las de stand-up. Deși eram șocată, impactul psihologic e foarte puternic, aproape că m-a jignit întrebarea ei. Cum să mă las când nici nu m-am apucat bine? Doamne ferește! Nici acum nu înțeleg ce legătură are faptul că nu îți iese ceva cu renunțarea. Dacă îți place ce faci acolo, mergi mai departe. Au urmat trei zile în care nu am ieșit din casă și nu am vorbit cu nimeni, după care am urcat din nou pe scenă și a fost, din nou, foarte bine. Eșecurile nu mă descurajează, succesul continuu m-ar descuraja, că atunci chiar că n-aș avea cu ce să mă mai suprind. Și-mi place să am eșecuri din ce în ce mai mari, pentru că înseamnă că am învățat ceva din cele anterioare și că sunt, în sfârșit, pregătită să fail la #altnivel!”, spune Andreea Georgescu, Antreprenor în digital @Webspire, scenarist, stand-up comedian.

,,Fuckup Nights Bucharest este unul dintre cele mai educative și emoționante evenimente la care am participat. Mulți dintre vorbitori dezvăluie pentru prima oară în viață momentele dificile din cariera lor, pentru că abia atunci găsesc puterea și curajul să le exprime. Aflăm povești impresionante, total neașteptate, cu o încărcătură emoțională teribilă. Adevărate lecții de carieră și viață pe care niciun manual nu le oferă, care ne dau putere și încredere că nu suntem singuri, nu ni se întâmplă numai nouă și că alții, oameni remarcabili, au depășit cu succes blocajele, chiar și pe cele care păreau definitive”, spune Diana Iosu, organizator Fuckup Nights Bucharest.

Zoltan Prosszer, Administrator Special Romcab S.A. este inginer, absolvent de facultate comunistă, antreprenor self-made de la 26 ani și fondator a 12 companii în variate domenii de activitate din care azi mai funcționează trei. A trecut prin două insolvențe pe care le găsește drept stări naturale în viața unei companii. A gestionat în permanență între 500 – 2000 angajați și venituri anuale între 50 milioane de euro și 400 milioane de euro. Dl. Prosszer se consideră un autodidact, a învățat singur tot ceea ce știe, iar principala lui calitate este capacitatea de a accepta schimbarea, alături de identificarea continuă a unor soluții care să susțină și adaptarea companiilor la realitățiile mereu în schimbare ale pieței. I-a plăcut mereu să descopere noi teritorii, a fondat  una dintre primele companii private cu rețea de distribuție proprie, înaintea multor altor retaileri de astăzi, respectiv una dintre primele companii private la nivel național, una dintre primele companii care a intrat în insolvență, care a reușit să iasă din insolvență, să intre și a doua oară și care, conform perspectivelor, urmează să iasă din nou din insolvență.

Andreea Georgescu este Antreprenor în digital @Webspire, scenarist, stand-up comedian.

Marele avantaj al Andreei este că nu știe nici până acum ce vrea să facă în viață. E antreprenor în digital la Webspire, de peste 10 ani. Între timp, e scenarist de filme și seriale tv de comedie, iar, uneori, face stand-up comedy la New York. A început ca studentă la Facultatea de Farmacie din București, ca apoi să continue cu studii în Jurnalism, iar de 3 ani e absolventă a programului ”Comedy Writing and Performing” de la American Comedy Institute din New York. Cum a ajuns Andreea de la redactor șef la Libertatea.ro la a face strategii de online reputation management și a scrie filme internaționale, nici ea nu știe și e foarte bine așa.

Moderatorul evenimentului este jurnalista de radio și televiziune Julia Nagy.

Edițiile anterioare Fuckup Nights Bucharest sunt surprinse aici: Vol I, Vol II, Vol III, Vol VI

& Vol X.

Parteneri ai evenimentului sunt: FAN Courier, Radio Guerrilla, Techcelerator, Cluj Hub, Kooperativa Fru Fru, Complice, Sandler Training.

Detalii despre eveniment – pe pagina dedicată acestuia: https://fuckupnights.com/bucharest/, dar și pe Facebook: https://www.facebook.com/FUNightsBucharest/

Views: 0