Fotografia – pasiune și meserie: Pentru Ștefan Popescu de la F64 totul a început cu un Smena

F64, cel mai mare magazin foto-video, și-a propus prin proiectul „Fotografia – pasiune și meserie“ să prezinte poveștilor consultanților săi pasionați de acest domeniu. F64 a pornit ca un magazin de echipamente, dar a crescut până în prezentul în care este centrul comunității pasionaților de imagistică, organizatorul unora dintre cele mai frumoase expoziții foto din București și centru pentru cei care vor să urmeze cursuri de specializare. Și toate acestea nu ar putea fi realizate fără o echipă dedicată. Primul dintre ei, a cărui poveste în fotografie va fi prezentată în cadrul acestui proiect, este Ștefan Popescu, specialist consultant vânzări.

SP Valea Rea

Drumul lui Ștefan Popescu în lumea imaginilor și momentelor decisive a început în 1993, când și-a cumpărat un aparat foto Smena 8M cu economiile lui de elev. „Îmi developam singur fotografiile în laboratorul improvizat în baie. Am învățat tehnica şi primele noţiuni de artă fotografică de pe ambalajele filmelor şi dintr-o carte scrisă de doi ruşi. Fotografiile erau majoritatea de tip peisaj, adunate de prin munţi în vacanţele de vară“, povestește Ștefan. De altfel, pasiunea pentru peisaje a continuat până în prezent, după cum se vede și în colecțiile lui de fotografii cu munții și atracțiile turistice ale României.

De la Smena a trecut la un Zenit, apoi la un Nikon N80, tot pe film. „Calitatea tehnică a fotografiilor a crescut, bineînţeles, dar uitându-mă în urmă, nu aş putea spune acelaşi lucru şi despre partea artistică. Tehnica fotografică este un limbaj ca oricare altul, cu reguli gramaticale şi cuvinte. Cunoaşterea lui îţi deschide drumul către exprimarea artistică. Ei bine, aici mă aflam eu cu primul SLR în mână. Cunoşteam limbajul, dar nu ştiam cum să mă exprim cu el“, își amintește Ștefan de momentele din urmă cu aproape două decenii. În prezent, se caracterizează drept o persoană care învață zilnic – de pe internet, din cărți sau chiar de la clienții cu care interacționează la F64.

Despre stilul său fotografic susține că, de-a lungul timpului, a cochetat cu toate: de la peisaj, portret, produs, industrial și arhitectură până la eveniment. Nu are vreo preferinţă, deşi s-a făcut remarcat mai mult prin fotografia de studio şi pictorialele cu anumite vedete din România. „Nu am neapărat un stil, îmi place că fotografia păstrează vii amintirile. Este, până la urmă, un limbaj, la care poţi să fii bun sau poţi să nu știi să îl folosești“, spune acesta.

Pe Ștefan îl puteți găsi în magazinul F64, o dată la două zile, la parter, la departamentul Studio și pe pagina sa de facebook.

Despre F64

F64, lider pe piața echipamentelor foto-video din România, deține cel mai mare magazin de profil pe piața românească de comerț electronic: www.F64.ro. Cu o echipă de 130 de angajați, F64 înseamnă atât un spațiu fizic pentru o gamă variată foto-video, cât și un magazin online, unde clienții pot găsi pe stoc tot ceea ce au nevoie în materie de foto-video.

București, 8 august 2016 – F64

Views: 0

Lasă un răspuns